Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Medicii de familie din Mureş şi-au reluat azi activitatea.

Publicat de radiomures, 14 iunie 2011, 00:00

După două săptămâni în care au acordat doar consultaţii gratuite pacienţilor, medicii de familie au început să elibereze reţete gratuite şi compensate, trimiteri către cabinetele de specialitate şi concedii medicale.
Dezamăgiţi de faptul că au fost nevoiţi să abandoneze protestul, fără a obţine tot ce şi-au propus, medicii trebuie să facă acum faţă unui număr mai mare de pacienţi pentru a recupera cele două săptămâni pierdute, în special în cazul celor cu boli cronice.
Târgumureşenii care au venit în această dimineaţă la cabinetele medicilor de familie nu sunt deranjaţi că aceştia au protestat două săptămâni. Ei spun că sunt singurele servicii medicale de care sunt mulţumiţi .
În rest, pentru a obţine tratamente eficiente, trebuie să plătească sau să se adreseze cabinetelor private.

Medici de familie mureşeni mai au termen până mâine pentru a depune la Casa de Asigurări de Sănătate dosarele pentru contractarea servicilor medicale pentru acest an.
Pentru a putea funcţiona în condiţii normale, în această lună trebuie semnate acte adiţionale, pe care medicii le consideră ilegale.
Deoarece finanţarea a rămas la acelaşi nivel, medicii de familie spun că îi aşteaptă falimentul.
Cristina Bulbescu

Sute de câini de rasă vor fi prezenți la Festivalul internațional Dracula Dog Show de la Târgu Mureș
Eveniment marți, 15 septembrie 2026, 14:18

Sute de câini de rasă vor fi prezenți la Festivalul internațional Dracula Dog Show de la Târgu Mureș

Evenimentul ajuns la a XXII-a ediție are loc în perioada 18-20 septembrie, în Complexul Weekend. Vor fi trei expoziții canine internaționale,...

Sute de câini de rasă vor fi prezenți la Festivalul internațional Dracula Dog Show de la Târgu Mureș
2 răniți, în urma exploziei unei butelii, într-un sat din Harghita
Eveniment marți, 15 septembrie 2026, 14:11

2 răniți, în urma exploziei unei butelii, într-un sat din Harghita

Doi bărbaţi au fost răniţi, marţi, în urma unei explozii produse într-o afumătoare aparţinând unei fabrici de mezeluri din satul Misentea,...

2 răniți, în urma exploziei unei butelii, într-un sat din Harghita
Festivalul ”Mica Săptămână de Muzică veche”, la Sighișoara
Eveniment marți, 15 septembrie 2026, 12:40

Festivalul ”Mica Săptămână de Muzică veche”, la Sighișoara

Evenimentul, aflat la a III-a ediție, are loc în perioada în perioada 18-20 septembrie, în Bastionul Măcelarilor din Cetatea Sighișoarei, și...

Festivalul ”Mica Săptămână de Muzică veche”, la Sighișoara
„Zilele Recoltei”, la Brașov
Eveniment luni, 14 septembrie 2026, 17:02

„Zilele Recoltei”, la Brașov

În perioada 17-20 septembrie, pe platforma Pieţei Star din Braşov, cei interesați pot găsi produse de sezon, de artizanat, muzică, joacă şi...

„Zilele Recoltei”, la Brașov
Eveniment luni, 14 septembrie 2026, 16:54

Cea mai mare expoziție de insigne organizată la Sf. Gheorghe

La Muzeul Cinegetic și de Științele Naturii din Sfântu Gheorghe va fi vernisată, joi, o expoziție care reunește peste 5.000 de insigne din...

Cea mai mare expoziție de insigne organizată la Sf. Gheorghe
Eveniment luni, 14 septembrie 2026, 16:51

Festival de muzică veche, în Cetatea Sighișoara

Societatea Cultural-Artistică de Tineret CONCRET şi Grupul de muzică veche TRUVERII din Bucureşti, în colaborare cu Primăria Sighişoara, au...

Festival de muzică veche, în Cetatea Sighișoara
Eveniment luni, 14 septembrie 2026, 13:00

Prelucrarea lutului, tema principală a Târgului Meşteşugurilor Ardeleneşti de la Tg. Mureș

Evenimentul se va desfășura în perioada 18-20 septembrie și va reuni, pentru al patrulea an la rând, în Cetatea Târgu Mureş, 140 de...

Prelucrarea lutului, tema principală a Târgului Meşteşugurilor Ardeleneşti de la Tg. Mureș
Eveniment luni, 14 septembrie 2026, 09:44

Incendiu la o hală din Brașov

Pompierii brașoveni au intervenit în această dimineață la un incendiu la o hală din municipiul Brașov. Au fost cuprinse de flăcări două...

Incendiu la o hală din Brașov