Mircea Eliade MIRCEA ELIADE, PIANISTUL AMATOR ŞI MELOMANUL DE GENIU
Ştiaţi că în copilărie şi adolescenţă Mircea Eliade, istoricul religiilor, cânta la pian? Şi cânta chiar foarte bine! La vârsta de 16 ani a compus chiar şi o Operă! N-aveaţi cum să ştiţi pentru că aceste detalii de biografie au fost descoperite relativ de curând ,în urma achiziţionării Manuscriselor Eliade de către Academia Română. Şi uite aşa aflăm despre „Mircea Eliade, pianistul amator şi melomanul de geniu”, personaj în rubrica de Actualitate culturală a Margaretei Puşcaş difuzatã la orele 8.30,11.30 şi 18.30, şi în emisiunea Pasaj urban de la ora 22.00.
Ani la rând, părinţii lui Mircea Eliade ,şi mai ales Tatăl, militar de carieră, a sperat cã fraţii Mircea şi Nicu vor deveni muzicieni. Pe Mircea îl vedea pianist, chit cã acesta a cântat amator atât la trombon cât şi la trompetă alto în Fanfara Liceului” Spiru Haret”. Cu buzele umflate de atâta suflat, răsufla obosit dupã fiecare repetiţie.
În casa cu etaj şi grãdină mare cu liliac a familiei Eliade, aflată la intersecţia străzilor Melodiei cu Bolintineanu exista un pian,o vioarã şi o sumedenie de partituri aşezate la lic de cinste în Salonul de la parter.”Beneficiile cântatului la pian erau numeroase”spune Mircea Eliade. „De-atunci şi până la sfârşitul liceului eram invitat la toate ceaiurile dansante pentru cã mă dovedeam a fi cel mai bun şi mai neobosit pianist.”
La vârsta de 16 ani, Eliade încearcă să compună, la pian şi fărã notaţie, o Operă numitã „Tomiris”. „Cum nu aveam memorie,iar pe de altã parte,nu ştiam cum să le notez, melodiile variau de la o zi la alta. Am reuşit totuşi sã termin Prologul şi prima scenă din actul I.”
În timpul studenţiei, Eliade îşi dă seama cã preferinţele sale majore sunt orientalistica, istoria religiilor şi literatura, simte că se risipeşte prea mult şi decide să renunţe la muzică. „La început mi-a fost greu-scrie el în cartea de Memorii-Coboram din mansardă, mă duceam în Salon şi dam târcoale pianului. Uneori îl deschideam şi cântam câteva lieduri. Cu timpul am început să mă obişnuiesc, mai ales că, destul de curând dupã aceea, am plecat în Italia…Dar la Calcutta (în India) n-am mai rezistat! În Pensiunea doamnei Perris se afla un pian, şi îndatã ce l-am văzut, m-am aşezat în faţa lui şi am cântat câteva ceasuri tot ce mi-aduceam aminte şi ce mai puteam improviza. Am scris apoi acasã să-mi trimită bucăţile mele favorite. A fost ultima zvâcnire a vocaţiei mele de pianist”.
Mai târziu, la Paris, unde se exilase, Eliade are şansa extraordinarã să-i asculte sau chiar să-i întâlnească pe Lipatti, Enescu şi Ionel Perlea-dirijorul care îi era prieten şi cumnat. Însemnările din Jurnal sunt ale unui meloman erudit.
*Mircea Eliade s-a născut în a 13-a zi a lunii martie, într-un an înroşit de răscoalele ţăranilor(1907). În anumite documente ziua sa de naştere apare a fi 9 martie.
Margareta Pușcas
