Miting de protest la IAR Ghimbav, luni, 12 octombrie
Publicat de Rotar Mirela, 12 octombrie 2026, 07:45
Sindicatul IAR Ghimbav organizează, azi, de la ora 10.00, un miting de protest, la sediul societăţii.
Principala nemulţumire este legată de creşterea de peste patru ori a indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie, în condiţiile în care indexarea salariilor cu inflaţia, negociată în luna iunie, nu a fost acordată.
Potrivit comunicatului semnat de preşedintele sindicatului, Suba Arpad, Societatea şi salariaţii IAR se află într-o situaţie care generează preocupări legitime cu privire la perspectivele de evoluţie.
Angajații arată că încărcarea cu manoperă pe societate este sub 20%, în condiţiile în care România cheltuiește peste 16 miliarde de euro pentru înarmare, inclusiv pentru cumpărarea de elicoptere militare.
Indexarea salariilor cu inflaţia, cu toate că a fost negociată la nivelul societăţii încă din luna iunie 2026, nu s-a acordat, fiind blocată la Guvern.
Sursa: Radio România Actualități