Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Moneda euro are parte de un sprijin record neaşteptat, venit din partea cetăţenilor europeni

Moneda euro are parte de un sprijin record neaşteptat, venit din partea cetăţenilor europeni

Publicat de Corina Muntean, 3 decembrie 2019, 13:35

Trei pătrimi dintre aceştia consideră benefică existenţa ei în spaţiul european şi două treimi în propria lor lor ţară. La cum scade gradul de încredere în moneda naţională, ar trebui ca şi românii să treacă la plăţile în euro. Numai că taberele pro şi contra duc încă lupte grele, iar momentul trecerii la euro nu este prea aproape.
Nu mai devreme de 2024. Până atunci ne bazăm pe moneda locală, leul românesc, cu suişurile şi coborâşurile lui, care a dus greul vremurilor. Mai ales al ultimelor săptămâni, când a cedat teren în bătălia cu valutele forte. De cealaltă parte, euro se ţine tare, în pofida crizei financiare şi de sistem din Europa, care mai forţează băncile centrale să impună dobânzi reali negazive pe pieţele monetare.

Potrivit rezultatelor celui mai recent Eurobarometru, 76% dintre respondenţi consideră că moneda unică este benefică pentru Uniunea Europeană. Acesta este cel mai important sprijin de la introducerea monedelor şi bancnotelor euro în 2002, în creştere cu două puncte procentuale faţă de nivelurile record înregistrate deja anul trecut, a anunţat vineri Comisia Europeană. De asemenea, o majoritate de 65% dintre cetăţenii din zona euro consideră că moneda euro este benefică pentru propria lor ţară: aceasta este, de asemenea, cea mai mare cifră înregistrată până acum. Moneda comună este susţinută de majoritatea cetăţenilor din toate cele 19 state membre ale zonei euro.

Deşi este încă o monedă tânără, euro a împlinit 20 de ani anul acesta. Cu toate acestea, europenii sunt conştienţi de beneficiile practice pe care le-a adus în viaţa lor de zi cu zi. Patru din cinci respondenţi consideră că moneda euro a facilitat activităţile comerciale transfrontaliere, compararea preţurilor şi cumpărăturile în alte ţări, inclusiv online. De asemenea, o majoritate absolută consideră că moneda euro a facilitat călătoriile şi a contribuit la scăderea preţurilor acestora. În prezent, 340 de milioane de europeni din 19 state membre folosesc moneda euro.

O componentă a aderării la spaţiul unic european este trecerea la moneda Euro, momentul în care suveranitatea ţării devine o iluzie, spun detractorii acestui sistem monetar. Dar oare celelalte 19 state din zona euro care au renunţat la propria lor monedă şi-au pierdut suzeranitatea? Oare trăiesc mai prost decât înainte? Chiar şi statele mici, nu doar cele mari precum Franţa şi Germania? Nu, ele continuă să existe, cu propria lor identitate naţională, cu propriile lor aspiraţii de mai bine şi cu propriile lor realizări economice. Continuă să propspere.

De ce să ne fie atunci frică, nouă, românilor, dacă nici celorlalţi nu le-a fost în momentul trecerii la euro?

Autor: Virgil Natea

Editor: Corina Muntean

Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Tg.Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, 94,9 FM-Borsec, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.

Sursa: www.agerpres.ro

Aproape 60 de milioane de euro ar putea ajunge la fermierii afectați de scumpirea îngrășămintelor
Economic miercuri, 11 noiembrie 2026, 19:37

Aproape 60 de milioane de euro ar putea ajunge la fermierii afectați de scumpirea îngrășămintelor

Proiectul Ministerului Agriculturii privind acordarea acestui sprijin în 2026 a primit aviz favorabil, cu observații, din partea Ministerului...

Aproape 60 de milioane de euro ar putea ajunge la fermierii afectați de scumpirea îngrășămintelor
60 de angajaţi ai Salinei Praid vor fi disponibilizaţi luna aceasta
Economic marți, 10 noiembrie 2026, 12:29

60 de angajaţi ai Salinei Praid vor fi disponibilizaţi luna aceasta

60 de angajaţi ai Salinei Praid vor fi disponibilizaţi în luna noiembrie, aceştia beneficiind deja de servicii de preconcediere oferite de...

60 de angajaţi ai Salinei Praid vor fi disponibilizaţi luna aceasta
Seceta afectează producția de energie hidro
Economic luni, 9 noiembrie 2026, 19:32

Seceta afectează producția de energie hidro

Gradul de umplere a lacurilor de acumulare ale Hidroelectrica este sub 50%, iar debitele Dunării și ale râurilor interioare sunt mult sub mediile...

Seceta afectează producția de energie hidro
România a continuat să importe mai multe bunuri decât a exportat în primele 9 luni ale anului
Economic luni, 9 noiembrie 2026, 19:02

România a continuat să importe mai multe bunuri decât a exportat în primele 9 luni ale anului

Datele Institutului Naţional de Statistică arată că deficitul comercial din această perioadă a fost cu 3,6 la sută mai mare decât cel...

România a continuat să importe mai multe bunuri decât a exportat în primele 9 luni ale anului
Economic luni, 9 noiembrie 2026, 14:44

La Centrala Nucleară de la Cernavodă au început manevrele de repornire a Unităţii II

La Centrala Nucleară de la Cernavodă au început manevrele de repornire a Unităţii II, ca urmare a atingerii nivelului necesar de apă pentru...

La Centrala Nucleară de la Cernavodă au început manevrele de repornire a Unităţii II
Economic luni, 9 noiembrie 2026, 12:46

Românii pot investi în titluri de stat Tezaur

Românii pot investi de astăzi şi până pe 4 decembrie în titlurile de stat Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de...

Românii pot investi în titluri de stat Tezaur
Economic sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 11:57

Germania și România au înregistrat cel mai semnificativ declin din UE al vânzărilor cu amănuntul în septembrie față de august

Germania și România au înregistrat cel mai semnificativ declin din Uniunea Europeană al vânzărilor cu amănuntul în septembrie față de...

Germania și România au înregistrat cel mai semnificativ declin din UE al vânzărilor cu amănuntul în septembrie față de august
Economic vineri, 6 noiembrie 2026, 12:08

Ministerul Finanţelor a lansat o nouă ediţie a titlurilor de stat Fidelis

Ministerul Finanţelor a lansat astăzi o nouă ediţie a titlurilor de stat Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% în lei şi de până la 6,60%...

Ministerul Finanţelor a lansat o nouă ediţie a titlurilor de stat Fidelis