Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Nu vrem segrerare, vrem autonomie, spune deputatul UDMR Marton Arpad

Publicat de radiomures, 29 septembrie 2006, 00:00

Deputatul UDMR Covasna Marton Arpad susţine cã demersurile privind autonomia Þinutului Secuiesc sunt înţelese greşit de clasa politicã româneascã şi de societatea civilã, care confundã autonomia cu segregarea. Parlamentarul covãsnean a declarat vineri, la Sfântu Gheorghe, în cadrul unei conferinţe de presã, cã autonomia nu înseamnã independenţã, ci funcţionarea într-un cadru unitar prin delegarea în plan local a unor competenţe de la centru, dupã principiul subsidiaritãţii. „Cei doi termeni, segregare şi autonomie sunt clar definiţi şi în Dicţionarul explicativ al limbii române”, a declarat Marton Arpad. Deputatul UDMR a fãcut aceastã precizare la o zi dupã ce societatea civilã româneascã din judeţele Covasna şi Harghita a dat publicitãţii un comunicat de presã prin care cere autoritãţilor statului român sã intervinã ferm pentru stoparea acţiunilor separatiste pe criterii etnice. Arãtând cã UDMR s-a pronunţat fãrã echivoc pentru autonomia teritorialã a aşa-zisului Þinut Secuiesc şi pentru declararea limbii maghiare ca limbã oficialã în aceastã zonã, Forumul civic al românilor din judeţele Covasna şi Harghita a cerut preşedintelui şi premierului ţãrii, în numele celor aproape 100.000 de români care trãiesc în cele douã judeţe, sã-şi exprime clar poziţia şi sã acţioneze în consecinţã faţã de problema autonomiei Þinutului Secuiesc, arãtând cã lipsa de reacţie la acest nivel este interpretatã drept aprobare tacitã şi este de naturã a încuraja escaladarea acestor demersuri „anticonstituţionale şi segregaţioniste”.

Mara Deleanu

Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády – o nouă expoziție camerală la Palatul Culturii din Târgu Mureș
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 13:22

Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády – o nouă expoziție camerală la Palatul Culturii din Târgu Mureș

Muzeul Județean Mureș va deschide pe 20 octombrie 2026, de la ora 17:00 expoziția temporară „Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády”,...

Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády – o nouă expoziție camerală la Palatul Culturii din Târgu Mureș
Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 13:18

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk

Gala de deschidere va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Thalia, și va fi prezentată de jurnalista Oana Zamfir. Programul...

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 12:06

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului

Nu e nostalgie, ci rememorarea unei epoci despre care tinerele generații nu știu mai nimic, spun organizatorii evenimentului Sepsi Run, ajuns la a...

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 11:18

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii

În perioada 18-24 octombrie, are loc cea de-a doua ediţie a HOSPEx – Zilele ospitalităţii. Evenimentul aduce împreună profesionişti de...

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 10:16

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție

Cea de-a XIV-a ediție a Zilelor Vânătorii din Ținutul Secuiesc va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, la Castelul Ugron din Filiaș, județul...

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 08:03

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări

O casă de locuit din localitatea Porumbeni, comuna Ceuașu de Câmpie, județul Mureș, a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineață, în...

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 19:45

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș

Pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN 13, pe raza localității mureșene Mihai Viteazu, în care...

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 16:00

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”

Palatul Culturii din Târgu Mureș își deschide porțile duminică, 18 octombrie, pentru un eveniment altfel: „Palatul COOL-TOURII”. Timp de...

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”