Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

O nouă generaţie de handbalişti crescută la Sighişoara

Publicat de radiomures, 4 noiembrie 2014, 17:58

La aniversarea a 10 ani de la înfiinţarea Centrului Naţional de Excelenţă în Handbal ‘Marian Cosma’ din Sighişoara, Federaţia Română de Handbal (FRH) a acordat, marţi, celor 38 de absolvenţi prezenţi la festivitate, acreditarea pentru handbalul profesionist românesc.

La festivitatea de înmânare a celor 38 de plachete, care atestă, pe lângă absolvirea centrului de excelenţă, şi acreditarea pentru handbalul profesionist românesc, au participat ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, Cristian Gaţu, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Handbal la înfiinţarea Centrului de Excelenţă, din partea FRH, şi primarul municipiului, Ioan Dorin Dăneşan.
„Chiar azi 4 noiembrie se împlinesc 10 ani de zile de când s-a înfiinţat, la Sighişoara, Centrul Naţional de Excelenţă pentru Handbal Masculin. La început băieţii stăteau câte 8 în cameră, acum stau câte 2. Centrul de excelenţă a scos 4 generaţii, în total 83 de jucători s-au perindat prin centru, au stat câte 4 ani prin centru fiecare, unii mai puţin şi au plecat, cei care nu au corespuns, erau accidentaţi sau s-au îmbolnăvit, nu mai făceau obiectul sportului de performanţă, aceştia au fost 30. Deci din 83 au rămas 53 de jucători pe care i-am convocat azi aici, i-am invitat. Unii au venit unii nu au venit, sau mai precis ar fi vrut să vină dar nu i-au lăsat cluburile (…) Din aceşti 53, 38 actualmente joacă minut de minut în Liga Naţională, un procent foarte bun din punctul meu de vedere. Iar din aceşti 38, 12 sunt în echipa naţională de seniori jucând ani de-a rândul a juniori şi tineret”, a declarat presei Cristian Gaţu, care reprezintă FRH.

Potrivit acestuia, cei 15 jucători care nu au fost lăsaţi de cluburi să participe marţi la festivitatea de la Sighişoara vor primi plachetele şi diplomele prin poştă.
Cristian Gaţu a subliniat că în cei 10 ani de funcţionare a Centrului de Excelenţă de la Sighişoara ‘producţia a fost foarte bună’, iar el este foarte mulţumit de colectivul tehnic care s-a rulat aici.

‘Am ales Sighişoara pentru că este în primul rând în centrul României, este un oraş civilizat, un oraş în care şcoala e pe primul plan. Colegiul Mircea Eliade era pe locul II în judeţ… Aici au stat sportivii 4 ani, casă, masă asigurată, şcoala asigurată, echipament, susţinătoare de efort, asistenţă medicală la nivel excelent şi ei practic nu au făcut decât şcoală şi handbal toată ziua. Handbal cam exagerat de mult…au devenit sportivi profesionişti’, a arătat Gaţu.
Ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, a declarat că astfel de momente o bucură foarte mult, întrucât provine din mijlocul sportivilor şi ştie ce înseamnă performanţa, excelenţa şi, mai ales, ‘ştiu ce înseamnă ca o persoană să fie alături de tine atunci când ai mare nevoie’.

‘Îi felicit pentru tot ce au făcut, pe sportivi în general, dar şi pe antrenori în special pentru că nimic nu se poate realiza dacă lângă tine nu sunt oameni să te ajute în drumul spre performanţă’, a spus Gabriela Szabo, care a promis că va acorda sprijin în egală măsură tuturor federaţiilor sportive din România.

Agerpres

 

ASA Târgu Mureș – Gloria Bistrița, în Liga a II-a de fotbal
Sport vineri, 21 august 2026, 16:38

ASA Târgu Mureș – Gloria Bistrița, în Liga a II-a de fotbal

Etapa a 4-a a Ligii a II-a de fotbal va începe vineri, 21 august, cu jocul de la ora 17:30, dintre Chindia Târgoviște și CS Dinamo București....

ASA Târgu Mureș – Gloria Bistrița, în Liga a II-a de fotbal
EuroBasket feminin U16: semifinalele și jocurile de clasament
Sport vineri, 21 august 2026, 09:07

EuroBasket feminin U16: semifinalele și jocurile de clasament

La „Pitești Arena” din Pitești și în Sala Sporturilor din Mioveni se desfășoară, în intervalul 14-22 august, turneul final al...

EuroBasket feminin U16: semifinalele și jocurile de clasament
România a depășit ținta din PNRR: peste 5.000 de insule ecologice au fost finalizate
Sport vineri, 21 august 2026, 09:06

România a depășit ținta din PNRR: peste 5.000 de insule ecologice au fost finalizate

România a depășit ținta stabilită prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru insulele ecologice digitalizate, cu 5.091 de astfel...

România a depășit ținta din PNRR: peste 5.000 de insule ecologice au fost finalizate
Universitatea Craiova, încurcată de armeni
Sport vineri, 21 august 2026, 09:05

Universitatea Craiova, încurcată de armeni

Campioana României la fotbal, Universitatea Craiova, joacă împotriva echipei armene Ararat-Armenia Yerevan, în play-off-ul UEFA Europa League....

Universitatea Craiova, încurcată de armeni
Sport vineri, 21 august 2026, 08:05

Fotbaliștii ciucani, în grupele Cupei României

Întâlnirile din play-off-ul Cupei României Betano la fotbal s-au desfășurat într-o singură manșă, în perioada 18-20 august, iar primele...

Fotbaliștii ciucani, în grupele Cupei României
Sport joi, 20 august 2026, 16:05

Bruno Fernandes nu-i de dat…

Echipa engleză de fotbal Manchester United intenţionează să respingă orice ofertă pentru căpitanul său, Bruno Fernandes, înainte de...

Bruno Fernandes nu-i de dat…
Sport joi, 20 august 2026, 16:02

Oltenii nu vor Bancu(ri) cu Yerevan

Universitatea Craiova, campioana României la fotbal, va întâlni echipa armeană Ararat-Armenia Yerevan, în play-off-ul UEFA Europa League. Prima...

Oltenii nu vor Bancu(ri) cu Yerevan
Sport joi, 20 august 2026, 09:03

Seniorii tricolori la EURO masculin de gimnastică artistică

România are patru sportivi la Campionatul European masculin de gimnastică artistică, programat între 19-23 august, la Zagreb, capitala Croației....

Seniorii tricolori la EURO masculin de gimnastică artistică