Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte – 1 decembrie

Radio România Mureș
Foto: Concepție grafică: Radio Târgu Mureș / Corina Muntean

Publicat de Corina Muntean, 1 decembrie 2020, 06:00

– Este cea de-a 336-a zi a lui 2020. Au mai rămas 30 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:45 şi va apune la ora 16:36.

– Este „Ziua Naţională a României”. Marea Adunare Naţională a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia, în ziua de 1 decembrie 1918, decreta Unirea acestor români şi a teritoriilor locuite de ei cu România. 1 Decembrie a fost sărbătorită ca „Zi Naţională a României” pentru prima dată în 1990, pe baza Legii adoptate de cele două Camere ale Parlamentului.

– Astăzi se celebrează „Ziua Mondială de Luptă împotriva HIV/SIDA” („World AIDS Day”), marcată la iniţiativa participanţilor la Conferinţa mondială privind SIDA, desfăşurată la Londra, în 1988. NOTĂ: În iunie 1981 cercetătorii americani raportau primul pacient cu Sindromul Imunodeficienţei dobândite (SIDA), iar în câţiva ani, epidemia SIDA s-a răspândit în toată lumea.

– Este și „Giving Tuesday” („Ziua Mondială a Faptelor Bune”), o mișcare globală care promovează inițiativele de solidaritate, punând în valoare generozitatea oamenilor și puterea de comunicare a social media, creând o mișcare ce aduce împreună ONG-uri, instituții publice, companii și oameni de bine pentru a încuraja implicarea în comunitate. Marcată inițial în ultima marți din luna noiembrie, „Giving Tuesday” se ține, mai nou, în prima marți din decembrie. Evenimentul a fost inițiat în 2012 de echipa de la 92Y Belfer Center for Innovation & Social Impact – un centru cultural din New York, în scopul promovării unei zile dedicate altruismului. „Giving Tuesday” a devenit o mișcare internațională adoptată de peste 90 de țări, printre care și România, unde se marchează din 2017.

– La 1 decembrie 1544 cărturarul transilvănean Ioan Honterus a deschis, la Braşov, primul liceu în care învăţământul se baza pe principii umaniste, iar în 1800 Washington (fondat în 1791) a devenit capitala SUA, fiind pentru prima dată în istorie când un oraş a fost înălţat cu destinaţia expresă de a fi capitală. În 1 decembrie 1835 scriitorul danez Hans Christian Andersen publica primul fascicul al „Poveştilor” sale pentru copii, care vor deveni nemuritoare, iar în 1864 a apărut, în „Monitorul Oficial al României”, Decretul privind înfiinţarea Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni.

– La 1 decembrie 1878 a fost instalată prima linie telefonică la Casa Albă, iar în 1879 s-a inaugurat învățământul medical superior ieșean, când profesorul

de chirurgie Leon Sculy ținea cursul inaugural (de anatomie) al Facultății de Medicină din Iași. În 1906 s-a inaugurat, la Paris, prima clădire din lume pentru cinematograf – „Cinéma Omnia Pathé”, iar la 1 decembrie 1908 prozatorul și dramaturgul român Liviu Rebreanu a debutat în literatură cu schiţa „Codrea” („Glasul inimii”), apărută în revista „Luceafărul”.

– În 1912 avea loc Adunarea de constituire a Federaţiei Societăţilor Sportive din România – FSSR – devenită, din 1929, Uniunea Federaţiilor de Sport din România – UFSR, primul organ central al întregii mişcări sportive. Cel dintâi preşedinte al forului a fost ales regele Ferdinand I al României.

– La 1 decembrie 1916, în Primul Război Mondial, s-a instalat administraţia militară germană la București (Militär-Verwaltung in Rumänien), valoarea totală a pagubelor provocate de ocupaţie ridicându-se, în noiembrie 1918, la aproape 18 miliarde lei aur. În 1917 s-a înfiinţat „Agenţia Telegrafică din Petrograd”, agenţie rusă care a purtat apoi numele de TASS şi care în prezent se cheamă ITAR-TASS. În 1918 Serbia, Muntenegru, Macedonia, Slovenia, Croaţia, Dalmaţia, Voivodina şi Bosnia Herţegovina s-au unit în „Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor”, iar în 1919 s-a format guvernul de „bloc parlamentar” condus de Alexandru Vaida Voievod, primul guvern de coaliţie din istoria interbelică a României, grupând reprezentanţi ai partidelor din vechea Românie şi ai noilor provincii româneşti unite cu Ţara.

– În 1920 Consiliul Orăşenesc Braşov a donat Reginei Maria a României Castelul Bran, ca semn de recunoştinţă faţă de contribuţia sa la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, iar în 1922 şi-a început activitatea Uniunea Internaţională a Căilor Ferate, cu sediul la Paris. În anul 1936 a fost inaugurat Arcul de Triumf din Bucureşti, în prezenţa regelui Carol al II-lea al României şi a reginei Maria, iar în 1948 autoritățile comuniste de la București au dispus, printr-un decret, desfiinţarea Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică).

– La 1 decembrie 1949 se înfiinţa Orchestra Populară Radio, alcătuită iniţial dintr-un număr de 12 membri, selectaţi dintre cei mai valoroşi instrumentişti din întreaga Românie, iar în 1953 negresa Rosa Parks era arestată în oraşul american Montgomery (statul Alabama), pentru că a refuzat să cedeze locul în autobuz unui călător alb! La data de 1 decembrie 1959 s-a semnat Tratatul Antarcticii, prin care s-a interzis efectuarea de teste militare în Antartica, iar în 1990 s-a încheiat operaţiunea de săpare a tunelului între Marea Britanie şi Europa, unind astfel pentru prima dată continentul de insulele britanice.

– În 1991 a avut loc referendumul din Ucraina, care a aprobat Declaraţia de independenţă faţă de URSS (din 24 august 1991), iar la 1 decembrie 1995 a emis, pentru prima dată în România, postul privat de televiziune „Pro TV”. În 1997 s-a înființat Teatrul LUNI din București, primul teatru independent

din România postdecembristă, iar la 1 decembrie 2009 a intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona, act menit să reformeze instituţiile Uniunii Europene.

– La 1 decembrie 2010 s-a creat, în Siberia, prima bancă internaţională de combustibil nuclear, într-un acord semnat de Rusia şi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), iar în 2011, de Ziua Naţională a României, Societatea Română de Radiodifuziune relansa, oficial, postul Radio Chişinău din Republica Moldova. La 1 decembrie 2019 Comisia Europeană condusă de politiciana germană Ursula von der Leyen şi-a început mandatul de cinci ani, iar în 2020 Italia preia de la Arabia Saudită preşedinţia anuală a G20.

– La 1 decembrie s-au născut: compozitorul şi dirijorul german de origine cehă Franz Xaver Richter (1709); sculptorul francez Étienne-Maurice Falconet (1716); compozitorul italian Giuseppe Sarti (1729); chimistul german Martin Heinrich Klaproth, care a descoperit elementele chimice zirconiu, uraniu, crom, titan şi cerium (1743); artista franceză Marie Tussaud, fondatoarea celebrului „Muzeu al figurilor de ceară” din Londra (1761); matematicianul rus Nicolai I. Lobacevski, inventator al geometriei neeuclidiene (1792); fizicianul şi fostul preşedinte polonez Ignacy Mościcki, inventator al condensatorului electric (1867); actorul român Ion [Iancu] Brezeanu (1869); poetul, prozatorul, dramaturgul și istoricul rus Valeri Iakovlevici Briusov (1873); matematiciana română Vera Myller, prima femeie profesor universitar din țara noastră (1880); lingvistul, istoricul literar şi folcloristul român Giorge Pascu (1882); prozatorul, gazetarul și publicistul român Cezar Petrescu (1892); prozatorul român Ieronim Şerbu (1911); dirijorul român de cor Ion Vanica, fondatorul Corului de copii al Radiodifuziunii Române (1917); poeta şi prozatoarea română Ludmila Ghiţescu (1918); biochimistul american Martin Rodbell, laureat Nobel (1925); teologul ortodox român, filosoful, matematicianul și profesorul Andrei Scrima – cu numele de autor André Scrima (1925); compozitorul român de muzică uşoară Radu Şerban (1927); contrabasistul, pianistul și compozitorul român de jazz Johnny Răducanu, supranumit „Mr. Jazz of Romania” (1931); balerina şi coregrafa franceză Violette Verdy (1933); actorul, scenaristul şi scriitorul român Ştefan Radof (1934); cântăreţul american de muzică soul Billy Paul (1934); poeta română Florenţa Albu (1934); prozatorul, poetul, dramaturgul, ziaristul și profesorul român Platon Pardău (1934); scenaristul, regizorul, actorul de film și scriitorul american Woody Allen (1935); actorul român Valeriu [Doru] Popescu (1938); scriitorul francez Daniel Pennac (1944); actriţa de film, comediana şi cântăreaţa americană Bette Midler (1945); fostul handbalist român Ghiţă Licu, campion mondial şi medaliat olimpic (1945) şi soprana și profesoara română Leontina Văduva (1960).

– La 1 decembrie au murit: sculptorul florentin Lorenzo Ghiberti (1455); scriitorul austriac Abraham a Sancta Clara (1709); militarul şi geodezul britanic George Everest, al cărui nume a fost dat celui mai înalt vârf de pe Pământ, Masivul Chomolungma din Munţii Himalaya (1866); prozatorul şi criticul literar român Mihail Chirnoagă (1948); compozitorul, profesorul şi dirijorul român Ion Vasilescu (1960); filosoful francez, psihologul, neuropsihiatrul, omul politic şi pedagogul Henri Wallon, specialist în psihologia infantilă (1962); compozitorul, dirijorul, baritonul şi regizorul român de operă Nicolae Bretan (1968); omul politic și premierul israelian David Ben Gurion, unul dintre întemeietorii statului Israel (1973); dirijorul, compozitorul şi profesorul român Mihail Bârcă (1975); istoricul şi politicianul comunist român Petre Constantinescu-Iaşi (1977); logicianul, filosoful, esteticianul, criticul muzical şi profesorul român Petre Botezatu (1981); istoricul literar, editorul şi traducătorul român Ion Roman (1989); economistul american George Joseph Stigler, laureat Nobel (1991); compozitorul, muzicologul şi profesorul român Mircea Chiriac (1994); poetul, traducătorul şi publicistul român de naționalitate maghiară Méliusz József (1995); muzicianul francez de jazz Stéphane Grappelli (1997); antropologul, medicul şi biologul român Ştefan-Marius Milcu, creator al endocrinologiei moderne în România şi pionier al aplicării izotopilor radioactivi în endocrinologie (1997); publicistul român Florin Gabriel Mărculescu (2000); actrița franceză Claude Jade (2006); pictorul român Petre Achiţenie (2006); kaiacistul român Aurel Vernescu, triplu medaliat olimpic (2008); scriitoarea germană Christa Wolf (2011); regizorul de film şi scenaristul român Andrei Blaier (2011); istoricul literar român Leon Volovici (2011); cineastul român Dumitru Călugăru (2012) și producătorul, regizorul de film, scenaristul, scriitorul şi publicistul român Eugen Mandric (2012).

Septimiu Cioloboc

Incendiu la subsolul unui bloc din municipiul Braşov
Eveniment marți, 24 februarie 2026, 13:38

Incendiu la subsolul unui bloc din municipiul Braşov

Un incendiu a izbucnit astăzi la subsolul unui bloc situat pe strada Lebedei din municipiul Braşov, aproximativ 15 persoane evacuându-se. Potrivit...

Incendiu la subsolul unui bloc din municipiul Braşov
Patru ani de război în Ucraina: un interviu cu conf. univ. Mihaela Daciana Natea
Eveniment marți, 24 februarie 2026, 13:19

Patru ani de război în Ucraina: un interviu cu conf. univ. Mihaela Daciana Natea

Astăzi se împlinesc patru ani de război în Ucraina. Sunt patru ani de când avem război la graniță. Astăzi în „Bună dimineața,...

Patru ani de război în Ucraina: un interviu cu conf. univ. Mihaela Daciana Natea
Harghita: Incendiu la o brutărie din Lunca de Sus; au fost distruşi aproximativ 400 mp din acoperiş
Eveniment marți, 24 februarie 2026, 08:56

Harghita: Incendiu la o brutărie din Lunca de Sus; au fost distruşi aproximativ 400 mp din acoperiş

Un incendiu puternic a izbucnit, azi noapte, la acoperişul unei brutării din localitatea Lunca de Sus, din județul Harghita. Pentru localizarea...

Harghita: Incendiu la o brutărie din Lunca de Sus; au fost distruşi aproximativ 400 mp din acoperiş
Un bărbat a decedat şi alţi doi au fost răniţi în urma unui accident pe DN 1
Eveniment luni, 23 februarie 2026, 11:34

Un bărbat a decedat şi alţi doi au fost răniţi în urma unui accident pe DN 1

Cele două victime rănite au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, cu multiple traumatisme, dar în stare de...

Un bărbat a decedat şi alţi doi au fost răniţi în urma unui accident pe DN 1
Eveniment duminică, 22 februarie 2026, 13:02

ONG-urile pentru protecția animalelor protestează azi după cazul adăpostului din Suraia

Nemulțumirea fată de modul în care autoritățile gestionează problema câinilor fără stăpân scoate oamenii în stradă. Mai multe...

ONG-urile pentru protecția animalelor protestează azi după cazul adăpostului din Suraia
Eveniment vineri, 20 februarie 2026, 15:23

Covasna: ‘Dragoste la înălţime’ – întâlnirea baloanelor cu aer cald la Cernat

Şapte baloane cu aer cald din ţară şi din străinătate vor participa, în acest weekend, la evenimentul intitulat ‘Dragoste la...

Covasna: ‘Dragoste la înălţime’ – întâlnirea baloanelor cu aer cald la Cernat
Eveniment vineri, 20 februarie 2026, 14:00

Lectura aduce bibliotecarii împreună, la Brașov

Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov organizează, în perioada 23–28 februarie, cea de-a V-a ediție a Conferinței...

Lectura aduce bibliotecarii împreună, la Brașov
Eveniment vineri, 20 februarie 2026, 10:17

Festivalul mărţişorului, la Centrul Cultural Reduta

A patra ediţie a Festivalului mărţişorului şi a podoabelor din Ţara Bârsei se va desfăşura în acest sfârşit de săptămână, la Centrul...

Festivalul mărţişorului, la Centrul Cultural Reduta