Oameni & Fapte – 10 iulie

– Este cea de-a 191-a zi a lui 2017. Au rămas 171 de zile până la sfârşitul anului. Soarele a răsărit la ora 5:39 şi va apune la ora 21:15.

– Astăzi este Ziua Independenţei arhipelagului Bahamas, unde se aniversează proclamarea independenţei din anul 1973. La data de 10 iulie 1099 a murit El Cid (pe numele adevărat Rodrigo Díaz de Vivar), erou naţional spaniol, devenit personaj de legendă care a inspirat de-a lungul timpului numeroşi poeţi şi dramaturgi. În anul 1718 a fost încheiat Tratatul de la Passarowitz (Pojarevac sau Pojarevăț), prin care Banatul şi Oltenia treceau în stăpânirea Imperiului Habsburgic. Un alt tratat, cel ruso-turc din 10 iulie 1774, de la Kuciuk-Kainargi, scutea Ţara Românească şi Moldova de haraci (un tribut anual pe care țările vasale îl plăteau Imperiului Otoman) timp de doi ani, iar Rusia capăta dreptul de a interveni în favoarea Principatelor Române la Înalta Poartă. Ca urmare a acestui tratat, în anul următor, Austria primea, de la Turcia, Bucovina.

– La data de 10 iulie 1925 s-a creat agenţia sovietică de ştiri TASS – Agenţia Telegrafică a Uniunii Sovietice, care, până în 1991, a avut statutul de agenţie de presă pe lângă Consiliul de Miniştri al URSS. Din 22 ianuarie 1992 ea a devenit ITAR-TASS – Agenţia Telegrafică de Informaţii a Rusiei – Agenţia Telegrafică a Ţărilor Suverane. În 1962 a fost lansat, de la Cape Canaveral (din SUA), primul satelit de telecomunicaţii, Telsar 1, care a făcut posibilă transmiterea de programe de televiziune peste Oceanul Atlantic.

– În ziua de 10 iulie 1976 a avut loc catastrofa ecologică din localitatea italiană Seveso, provocată de emanaţiile de gaze otrăvitoare provenite de la întreprinderea „Icmesa”. Accidentul a determinat Consiliul Europei să introducă reglementări stricte privind producerea şi stocarea a circa 80 de substanţe foarte periculoase. În 1997 președintele american Bill Clinton și cel francez Jacques Chirac au devenit cetățeni de onoare ai capitalei României, printr-o hotărâre a Consiliului General al Municipiului București, iar în 1985 nava „Greenpeace Rainbow Warrior”, a organizaţiei de mediu „Greenpeace”, a fost bombardată și scufundată, de către agenţii francezi DGSE, în apele de lângă Auckland (Noua Zeelandă), omorându-l pe fotograful olandez de origine portugheză Fernando Pereira, care încerca să arate lumii testele nucleare ale Franţei.

– La data de 10 iulie 1991 Boris Elțîn a devenit primul președinte rus ales de un electorat, iar în anul 1992, la Miami (în statul american Florida), fostul lider din Panama, generalul Manuel Noriega, era condamnat la 40 de ani de închisoare pentru trafic de droguri. Pe 10 iulie 1994 prima reprezentativă de fotbal a României pierdea în fața Suediei (cu 4-5, la penalty-uri), calificarea în semifinalele Campionatului Mondial de Fotbal din SUA, unde ar fi putut întâlni Brazilia. Treizeci de milioane de oameni, din peste 2.000 de oraşe ale lumii, au participat la un „Marș al lui Isus”, în ziua de 10 iulie 2000, pentru celebrarea celor 2.000 ani de creștinism.

– În ziua de 10 iulie s-au născut: reformatorul religios francez Jean Calvin, fondatorul calvinismului (1509); matematicianul englez Roger Cotes (1682); pictorul francez Camille Pissarro (1830); compozitorul polonez Henryk Wieniawski (1835); fizicianul și inventatorul american de origine sârbă şi croată Nikola Tesla (1856); compozitorul român Tudor Flondor (1862); scriitorul francez Marcel Proust (1871); actorul român Aristide Demetriade (1872); geologul român Ion Theodor Simionescu (1873); chimistul britanic Harry Nicholls Holmes, cel care a cristalizat vitamina A (1879); pictorul italian Giorgio de Chirico (1888); compozitorul german Carl Orff (1895); poetul cubanez Nicolás Guillén (1902); chimistul german Kurt Alder, laureat Nobel (1902); prozatorul şi filosoful român Alexandru Mironescu (1903); scriitorul australian James Aldridge (1917); scriitorul francez Pierre Gamarra (1919); fizicianul american Owen Chamberlain, laureat Nobel (1920); jurnalistul român Andrei Voiculescu (1945); autorul și interpretul român de muzică folk Vasile Șeicaru (1951); violonistul şi politicianul român Mădălin Voicu, fiul violonistului Ion Voicu (1952); cântăreața americană Jessica Simpson (1980) şi modelul peruan María Julia Mantilla, aleasă „Miss World 2004” (1984).

– La 10 iulie au murit, între alţii: împăratul roman Hadrian (138 d.Hr.); eroul național spaniol El Cid (1096); omul politic italian, geograful și literatul de formație umanistă Giambattista Ramusio (1557); pictorul şi decoratorul francez Louis Jacques Mandé Daguerre, inventatorul dagherotipiei (1851); compozitorul și poetul american Clement Clarke Moore (1863); egiptologul german Karl-Richard Lepsius, întemeietor al egiptologiei moderne şi primul care a cercetat Valea Regilor (1884); istoricul român Nicolae Dobrescu (1914); actorul american Mel Blanc, vocea a peste 1.000 de personaje de desen animat (1989); scriitorul britanic A. J. Quinnell (2005); geologul ţi paleobotanistul român Răzvan Givulescu (2007); dansatorul şi coregraful francez Roland Petit (2011); muzicianul francez André Verchuren, poreclit „regele acordeonului” (2013) şi actorul american de film Omar Sharif, de origine egipteană (2015).

Septimiu Cioloboc

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9762RON0.00040
  • usd 0.1180 1 0.00059

  • chf 5.1198 1 -0.0049

  • aud 3.0092 1 0.00239

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Guvernul a reglementat plata gărzilor pe...

Stan Lucian | Citeste articolul

Guvernul a reglementat plata gărzilor pe...

Parteneri