Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte – 11 ianuarie

Radio România Mureș
Foto: Concepție grafică: Corina Muntean

Publicat de Corina Muntean, 11 ianuarie 2022, 06:00

– Este cea de-a 11-a zi a lui 2022. Au rămas 354 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 8:04 şi va apune la ora 16:56.

Sursa foto: stiri.tvr.ro

– Astăzi este „Ziua Artei Fotografice în România”, marcată, din anul 2010, în ziua de naştere a lui Carol Popp de Szathmary (11 ianuarie 1812), unul dintre primii fotografi români, precum şi unul dintre primii fotoreporteri de război ai lumii.

– Pe plan mondial este „Ziua Internaţională a Cuvântului Mulţumesc”, sărbătorită din 1984. „Mulţumesc” reflectă recunoştinţă, preţuire, respect şi comuniune. În textele vechi era „multunesc”, şi însemna mult-unire. În limba rusă, „spasibo” înseamnă „spasi Bog”, adică „Domnul să te păzească”. În engleză, „thank you” derivă de la „think”, cu sensul „mă gândesc la tine, nu voi uita ce ai făcut”. La fel şi „danke” din limba germană. În franceză, „merçi” provine de la „mercy”, care înseamnă compasiune, sau graţie divină, precum şi italienescul „grazie” sau „gracias”, din spaniolă, şi care semnifică acceptarea compasiunii şi a graţiei divine, primite prin intermediul altei fiinţe. Cuvântul „obrigado”, din limba portugheză, duce cu gândul la reciprocitate, ca onoare, la a te simţi „obligat” de gestul celuilalt. „Mulţumesc” e ca o înclinare a omului în faţa altuia şi în faţa lui Dumnezeu.

– La 11 ianuarie 1569 s-a organizat prima loterie de stat din Anglia, despre care există date istorice. Vânzarea biletelor, sub forma unor suluri, începuse cu trei ani mai devreme, la iniţiativa reginei Elisabeta I, fondurile strânse urmând a consolida guvernul de la acea vreme.

– În 11 ianuarie 1600 împăratul Rudolf al II-lea al Austriei a primit solia lui Mihai Viteazul, condusă de banul Mihalcea, solie care cerea recunoașterea domnitorului român ca principe al Transilvaniei.

– În 1830 s-a constituit, la Iaşi, un „cerc de cetire medicinală”, cea dintâi societate ştiinţifică din România, denumită iniţial „Societatea Doftoricească Moldo-Romanika”, viitoarea „Societate de Medici şi Naturalişti”. În 1838, la ora 20:45, a avut loc un puternic cutremur, de 7,5 grade pe scara Richter, cu efecte grave în Muntenia, mai ales la Bucureşti, înregistrându-se multe pierderi umane şi materiale. La Galaţi s-a produs fenomenul de lichefiere a solului. Seismul s-a simţit puternic şi în Moldova, unde, printre altele, s-a produs o masivă alunecare de teren.

– În ziua de 11 ianuarie 1865 s-a înfiinţat, la Cernăuți, „Societatea pentru cultura și literatura română din Bucovina”, prima adunare a membrilor săi desfăşurându-se sub președenția lui Alexandru Hurmuzachi, iar în anul 1909 a avut loc, la Bucureşti, Congresul Partidului Naţional Liberal din România, eveniment la care Ion I. C. Brătianu a fost ales preşedinte, fapta marcând consolidarea poziţiei tinerilor liberali în partid.

– La 11 ianuarie 1922, într-un spital din oraşul canadian Toronto, era folosită pentru prima dată insulina, în tratarea diabetului unui pacient, iar în 1923 Franța și Belgia au ocupat zona Ruhr ca urmare a refuzului Germaniei de a plăti despăgubirile din Primul Război Mondial. La 11 ianuarie 1931 a avut loc, în România, prima dizolvare a Gărzii de Fier, şeful căreia, căpitanul Corneliu Zelea Codreanu, fiind arestat. În anul 1940, la Leningrad, a avut loc premiera baletului „Romeo și Julieta”, opera compozitorului rus Serghei Prokofiev.

– La 11 ianuarie 1943 s-a semnat protocolul româno-german prin care ţara noastră se angaja să continuie războiul alături de armata hitleristă, cu condiția ca Germania să sporească ajutorul militar destinat echipării trupelor românești, iar în 1946 s-a proclamat Republica Populară Socialistă Albania, ce va fi condusă, până în 1985, de Enver Hoxha. Regimul comunist albanez a căzut în 1990, iar Albania a fost declarată republică în 1991.

– În 11 ianuarie 1962 a avut loc o alunecare de teren cauzată de creşterea bruscă a temperaturii Vulcanului Huascarán din Perú, eveniment care a dus la moartea a 4.000 de oameni, iar în 1995 relațiile diplomatice între România și Macedonia de Nord au fost ridicate la nivel de ambasadă.

– La închisoarea „Guantanamo Bay” din Cuba au început să sosească în ziua de 11 ianuarie 2002 primii prizonieri membri ai grupării teroriste Al-Qaeda, iar în anul 2011 a intrat în vigoare Acordul privind cooperarea în domeniul nuclear civil, semnat de Rusia şi SUA, document care vizează reducerea riscului de folosire ilegală a materialelor nucleare, fapt care aduce mari contribuţii la consolidarea mecanismului de neproliferare a armelor nuclare.

– La 11 ianuarie 2020 China a confirmat primul deces provocat de noul coronavirus în Wuhan, denumit ulterior COVID-19. În câteva zile, cazuri de infectare au apărut în Asia, în Franţa şi SUA. La sfârşitul lunii ianuarie, ţările lumii au început să îşi repatrieze cetăţenii aflaţi în China, iar frontierele au început să se închidă şi peste 50 de milioane de locuitori din provincia Hubei, în care se află oraşul Wuhan, au fost plasaţi în carantină.

– În 11 ianuarie s-au născut: pictorul, fotograful, graficianul, cartograful, heraldistul şi litograful român Carol Popp Szathmáry (1812); pianistul şi compozitorul norvegian Christian Sinding (1856); lingvistul şi filologul danez Kristoffer Nyrop (1858); juristul şi istoricul ceh Karel Kadlec (1865); compozitorul, dirijorul şi pedagogul rus de origine germano-poloneză Reinhold Glière (1875); dramaturgul, regizorul şi actorul român Zaharia Bârsan (1878); actrița britanică Eva LeGallienne (1899); scriitorul sud african Alan Paton (1903); arhitectul român Grigore Ionescu (1904); sculptorul român Boris Caragea (1906); chimistul elvețian Albert Hofmann, care a descoperit drogul halucinogen LSD (1906); compozitorul român de muzică uşoară şi de balet, dirijorul şi pianistul Nicolae Patrichi (1909); poetul şi prozatorul grec Nikos Kavvadias (1910); muzicianul american Slim Harpo (1924); endocrinologul americano-francez Roger Guillemin, laureat al Premiului Nobel (1924); cosmonautul sovietic Lev Demin (1926); poetul şi traducătorul român Leonid Dimov (1926); profesorul, dirijorul şi compozitorul român Gheorghe Gomoiu (1928); actorul australian Rod Taylor (1930); actriţa americană Angela Paton (1930); istoricul și poetul român Ioan Saizu (1931); saxofonistul şi actorul american Clarence Clemens (1942); astrofizicianul și profesorul elvețian Michel Mayor, laureat al Premiului Nobel (1942); eseistul, traducătorul, criticul şi istoricul literar român Florin Manolescu (1943); scriitorul spaniol Eduardo Mendoza Garriga (1943); acriţa germană Christine Kaufmann (1945); muzicianul britanic Tony Kaye, clăparul trupei rock „Yes” (1946); jucătorul englez de fotbal Bryan Robson (1947); pictorul, graficianul și monumentalistul român Viorel Grimalschi (1947); bateristul britanic Terry Williams, membru al formației rock „Dire Straits” (1949); jucătorul american de golf Ben Crenshaw (1952); compozitorul american de jazz Lee Ritenour (1952); actorul scoţian John Sessions, cunoscut din seriale şi comedii britanice (1953); activistul indian Kailash Satyarthi, apărător al drepturilor copiilor şi laureat Nobel (1954); hocheistul român Doru Tureanu, multiplu campion naţional şi unul dintre cei doi români incluşi în Hall of Fame-ul hocheiului pe gheaţă, după Eduard Pană (1954); cântăreaţa americană Vicki Peterson, solista formației pop „The Bangles” (1958) și cântăreața americană de R&B și hip-hop Mary J. Blige (1971).

– La 11 ianuarie au murit: compozitorul italian Domenico Cimarosa (1801); pictorul şi desenatorul francez François Gérard (1837); dramaturgul și poetul român Alexandru Depărățeanu (1865); medicul român Ştefan Stâncă, pionier al medicinii preventive (1897); scriitorul englez Thomas Hardy (1928); tenorul italian Aureliano Pertile (1952); compozitorul şi dirijorul austriac Oscar Straus (1954); poetul, folcloristul și publicistul Ion U. Soricu, autor de literatură pentru copii (1957); sculptorul, pictorul şi desenatorul elveţian Alberto Giacometti (1966); poetul şi memorialistul, esteticianul, sociologul şi eseistul român Eugeniu Speranţia, fiul folcloristului Theodor D. Speranţia (1972); fizicianul american Isidor Isaac Rabi, laureat Nobel (1988); geofizicianul și profesorul român Radu Botezatu (1988); fizicianul american Carl David Anderson, câştigător al Premiului Nobel (1991); organistul român Iosif Gerstenengst (1992); regizorul de film şi scenaristul francez de origine armeană Henri Verneuil (2002); muzicianul britanic Mickey Finn (2003); regizorul francez de film, actorul şi scenaristul Maurice Pialat (2003); prozatorul, poetul, dramaturgul şi publicistul român Sorin Holban (2004); diplomatul, cercetătorul şi alpinistul neo-zeelandez Sir Edmund Hillary, care a atins vârful Everest, de 8.848 de metri, cel mai înalt munte din lume, alături de nepalezul Tenzing Norgay (2008); regizorul şi criticul francez de film Ếric Rohmer (2010); actorul, regizorul şi memorialistul român Ion Focşa (2012); programatorul american Aaron Swartz, co-fondator al reţelei de socializare Reddit (sinucis în 2013); omul de ştiinţă britanic Thomas Parry Jones, inventatorul primului etilotest electric (2013); actriţa italiană Mariangela Melato (2013); generalul și politicianul israelian Ariel Sharon, premier al Israelului (2014); fostul internaţional român de rugby Iancu Băcioiu, triplu campion naţional (2014); fosta handbalistă română Mora Windt-Martini, campioană mondială (2014); actrița italiană de origine suedeză Anita Ekberg (2015); actorul american David Margulies (2016); sculptorul român Sava Stoianov (2016); actriţa română Melania Ursu (2016); actorul columbian Carlos Munoz Sanchez (2016); criticul literar, traducătorul şi profesorul român Daniel Dimitriu (2017); poeta și prozatoarea română Elisabeta Isanos, fiica scriitorilor Magda Isanos și Eusebiu Camilar (2018); scriitorul, jurnalistul, designerul și cineastul francez de origine greacă Vassilis Alexakis (2021) și handbalistul și antrenorul român Bogdan Iulian Macovei, autor de cărți despre handbal și lector la Federația Europeană de Handbal (2021).

Septimiu Cioloboc

Ziua Limbii Române la Prima Școală Românească din Târgu Mureș
Eveniment luni, 31 august 2026, 09:59

Ziua Limbii Române la Prima Școală Românească din Târgu Mureș

Ziua Limbii Române a fost marcată, duminică, la Prima Școală Românească din Târgu Mureș. Corul de copii Pnevma a deschis, aseară,...

Ziua Limbii Române la Prima Școală Românească din Târgu Mureș
Mureș: Femeie rănită în incendiu
Eveniment luni, 31 august 2026, 09:55

Mureș: Femeie rănită în incendiu

Un incendiu a cuprins, în noaptea de duminică spre luni, o anexă gospodărească din localitatea Mura Mică, comuna Gurghiu, județul Mureș....

Mureș: Femeie rănită în incendiu
Seară grecească în Piaţa Cetăţii Sighişoara, în cadrul ProEtnica
Eveniment duminică, 30 august 2026, 11:48

Seară grecească în Piaţa Cetăţii Sighişoara, în cadrul ProEtnica

Piaţa Cetăţii Medievale din Sighişoara a fost ‘ocupată’, sâmbătă seara, de sute de turişti şi spectatori ai ‘serii...

Seară grecească în Piaţa Cetăţii Sighişoara, în cadrul ProEtnica
Covasna: Bărbat bănuit că ar fi violat-o pe fiica de 15 ani a concubinei sale
Eveniment vineri, 28 august 2026, 13:15

Covasna: Bărbat bănuit că ar fi violat-o pe fiica de 15 ani a concubinei sale

Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind bănuit că ar fi violat-o pe fiica de 15 ani a concubinei...

Covasna: Bărbat bănuit că ar fi violat-o pe fiica de 15 ani a concubinei sale
Eveniment vineri, 28 august 2026, 13:08

Sute de porți se deschid mâine în satele României, în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor la Sate”

Peste 180 de spații de patrimoniu rural din România și Republica Moldova își deschid porțile cu acces gratuit. Ediția din acest an aduce o...

Sute de porți se deschid mâine în satele României, în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor la Sate”
Eveniment vineri, 28 august 2026, 13:06

Festivalul ProEtnica Sighișoara celebrează 25 de ani de dialog intercultural

Cetatea Medievală din Sighișoara găzduiește, în perioada 26–30 august, cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Intercultural ProEtnica,...

Festivalul ProEtnica Sighișoara celebrează 25 de ani de dialog intercultural
Eveniment vineri, 28 august 2026, 12:46

Bărbat din Reghin, cercetat pentru agresiune sexuală asupra unei minore

Polițiștii de la Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Reghin, sub supravegherea și coordonarea procurorului de caz din cadrul...

Bărbat din Reghin, cercetat pentru agresiune sexuală asupra unei minore
Eveniment vineri, 28 august 2026, 11:21

Traficul se desfășoară îngreunat pe autostrada A3, la kilometrul 43

În apropierea localității Hădăreni din județul Mureș a avut loc o coliziune între două autoturisme. În urma accidentului, o persoană este...

Traficul se desfășoară îngreunat pe autostrada A3, la kilometrul 43