Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte – 12 ianuarie

Oameni & Fapte – 12 ianuarie
Foto: Sursa foto: upload.wikimedia.org

Publicat de Corina Muntean, 12 ianuarie 2021, 06:00

– Este cea de-a 12-a zi a lui 2021. Au mai rămas 353 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 8:03 şi va apune la ora 16:57.

– La 12 ianuarie 1840 Eforia Școalelor din Bucureşti emitea actul prin care se decidea că țiganii au dreptul de a învăța alături de toți ceilalți cetățeni, iar în anul 1848 izbucnea, la Palermo, Revoluția Paşoptistă din Italia.

– În 1861 apărea, în Principatele Române, Legea pentru înfiinţarea Curţii de Casaţie şi Justiţie, ai cărei membri vor fi numiţi, în 11/23 februarie 1862, de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Pe 12 ianuarie 1878, în cadrul Războiului de Independenţă, trupele române ocupau, după un atac energic şi fulgerător, localitatea Smârdan (azi în Bulgaria), punct strategic de apărare a Vidinului.

– În anul 1929, la Radiodifuziunea Română era difuzată, pentru prima dată, emisiunea „Ora copiilor”, iar la 12 ianuarie 1950 în URSS s-a reintrodus pedeapsa cu moartea pentru spionaj și sabotaj. În 1951, a intrat în vigoare (inclusiv în România) Convenţia cu privire la prevenirea şi reprimarea genocidului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 9 decembrie 1948.

– În Egipt a reînceput, pe 12 ianuarie 1984, procesul de restaurare a marilor piramide, iar în 1985 se desfiinţau, pe baza unui ordin primit prin telefon de la Comitetul Central al Partidului Comunist Român, toate studiourile teritoriale ale postului public de radio (Radio Cluj, Craiova, Iaşi, Timişoara şi Târgu Mureş) şi emisiunile în limbile minorităţilor naţionale. Programele 1 şi 2 şi-au redus drastic emisia (numai între orele 6:30 şi 23:30, ulterior între orele 6:00 şi 24:00 în fiecare zi). În această perioadă singura emisiune în limba minorităţilor a fost emisă din Bucureşti. Din 22 decembrie 1989 Radio România şi-a redeschis staţiile regionale.

– În 12 ianuarie 1990 a fost zi de doliu național în România în memoria victimelor Revoluției din decembrie 1989. Tot atunci, la București s-a desfășurat un miting în care se cerea reintroducerea pedepsei capitale. Cu acea ocazie a eșuat încercarea lui Dumitru Mazilu de a prelua conducerea Consiliului Frontului Salvării Naţionale și de a-l înlătura pe Ion Iliescu de la putere. Pe 12 ianuarie 1998 s-a semnat, la Paris (de către 19 țări europene, inclusiv România), Protocolul privind interzicerea clonării umane – primul text de drept internațional constrângător elaborat în acest domeniu.

– La 12 ianuarie 1999 începea greva minerilor din Valea Jiului, care cereau venirea în zonă a președintelui României, Emil Constantinescu, iar în 2010 a avut loc unul dintre cele mai puternice seisme care a lovit continentul american în ultimii 200 de ani, cutremurul din Haiti. Magnitudinea seismului a fost de 7 grade pe scara Richter, epicentrul fiind localizat la circa 15 km de oraşul Port-au-Prince, la o adâncime de 10 km. Bilanţul seismului a indicat zeci de mii de morţi, aproximativ 300.000 de răniţi şi în jur de 1.000.000 de oameni rămaşi fără adăpost.

– La 12 ianuarie s-au născut: pictorul spaniol José Ribera (1591); scriitorul francez Charles Perrault, renumit pentru poveştile sale pentru copii (1628); compozitorul francez Jacques Duphly (1715); filosoful, oratorul şi omul politic conservator irlandez Edmund Burke (1729); naturalistul italian Lazzaro Spallanzani, unul dintre întemeietorii biologiei experimentale (1729); pedagogul elvețian Johann Heinrich Pestalozzi (1746); generalul şi revoluţionarul paşoptist român Christian Tell (1808); filologul şi folcloristul român Alexandru Lambrior (1845); politicianul conservator român Emanoil Pache-Protopopescu (1845); pictorul francez Jean Béraud (1849); mareşalul francez Joseph Joffre, comandant suprem al armatelor franceze pe frontul de Vest în Primul Război Mondial (1852); pictorul american John Singer Sargent (1856); geologul și paleontologul român Sabba S. Ștefănescu (1857); juristul român Paul Negulescu, specialist în istoria dreptului românesc (1874); scriitorul şi jurnalistul american Jack London (1876); compozitorul și profesorul italian de origine germană Ermanno Wolf-Ferrari (1876); protopopul, prozatorul, traducătorul, istoricul, omul politic şi publicistul român Mihail Gaşpar (1881); poetul și jurnalistul român Artur Enăşescu (1889); medicul român Basil Theodorescu, unul dintre fondatorii cardiologiei româneşti (1891); mareşalul german Hermann Göring, al doilea om de stat în Germania nazistă (1893); scriitorul, poetul şi jurnalistul maghiar Földes Sándor (1895); chimistul elvețian Paul Hermann Müller, laureat Nobel (1899); geologul român Alexandru Codarcea (1900); fizicianul rus Igor V. Kurchatov, care a descoperit fenomenul fisiunii (1903); născut regizorul, scenaristul, actorul şi producătorul francez de film Jean Delannoy (1908); scriitorul român de naţionalitate maghiară Meliusz József (1909); actriţa americană de origine germană Luise Rainer (1910); compozitorul român Laurenţiu Profeta (1925); actriţa americană Katherine MacGregor, cunoscută din serialul de televiziune „Căsuţa din prerie” (1925); istoricul de artă, artista și profesoara română Yvonne Hasan (1925); cântăreţul, chitaristul şi compozitorul american de muzică country Ray Price (1926); filologul, criticul şi istoricul literar român Alexandru Andriescu (1926); medicul român Eugeniu Gh. Proca (1927); scriitorul şi textierul român Aurel Storin (1937); actrița română Rodica Tapalagă (1939); pianista de origine rusă Viktoria Postnikova (1944); pianistul american de jazz şi producătorul muzical George Duke (1946); scriitorul japonez Haruki Murakami (1949); actrița americană de film Kirstie Alley (1951); cântăreţul, compozitorul şi chitaristul suedez Per Håkan Gessle, lider al formaţiei „Roxette” (1959); scriitoarea sud-coreană Kyung-Sook Shin (1963); poeta, romanciera, eseistă, publicista şi traducătoarea română Aura Christi (1967); fotbalistul român Romeo Surdu (1984) și actriţa şi cântăreaţa americană Naya Rivera (1987).

– În 12 ianuarie au murit: exploratorul spaniol Vasco Núñez de Balboa (1519); matematicianul și avocatul francez Pierre de Fermat (1665); compozitorul italian Giacomo Carissimi (1674); lingvistul, filologul şi profesorul român Aron Pumnul, participant la Revoluția de la 1848 din Transilvania (1866); revoluționarul român Barbu Bălcescu, fratele mai mic al lui Nicolae Bălcescu (1884); foneticianul britanic Sir Isaac Pitman, care a inventat primul sistem de stenografie din lume aplicat cu succes (1897); matematicianul german de origine lituaniană Hermann Minkowski (1909); filologul ceh Jan Urban Jarník (1923); medicul american Howard Kelly, pionier în tratamentul cu radiu al cancerului (1943); scriitoarea engleză Agatha Christie, renumită autoare de romane poliţiste (1976); regizorul şi scenaristul francez de film Henri-Georges Clouzot (1977); compozitorul, muzicologul şi profesorul român Max Eisikovits (1983); istoricul literar Lucian Predescu (1983); romancierul, nuvelistul şi criticul literar francez Marcel Arland (1986); poeta şi prozatoarea română Emilia Căldăraru, autoare de literatură pentru copii (1988); actorul român Jorj Voicu (1991); poetul român Tudor George (1992); compozitorul român Richard Bartzer (1998); scriitoarea cehă Libuše Moníková (1998); afaceristul şi filantropul american William R. Hewlett, cofondator şi preşedinte al Companiei Hewlett-Packard (2001); cântăreţul britanic Maurice Gibb, membru al trupei pop „Bee Gees” (2003); graficiana română Hortensia [Puia] Masichievici (2010); antrenorul român de rugby Theodor Rădulescu (2011); jurnalistul american Eugene Corbett Patterson, laureat al Premiului Pulitzer (2013); cântăreţul american de blues şi country Precious Bryant (2013); actrița, mezzosoprana şi profesoara rusă Elena Obraztsova (2015); regizorul român de filme de animaţie, graficianul şi scenograful Ion Gheorghe Truică (2017); scriitorul, scenaristul, regizorul şi producătorul american de film William Peter Blatty (2017) și arheologul român Alexandru Szentmiklosi (2019).

Septimiu Cioloboc

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 13:18

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk

Gala de deschidere va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Thalia, și va fi prezentată de jurnalista Oana Zamfir. Programul...

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 12:06

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului

Nu e nostalgie, ci rememorarea unei epoci despre care tinerele generații nu știu mai nimic, spun organizatorii evenimentului Sepsi Run, ajuns la a...

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 11:18

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii

În perioada 18-24 octombrie, are loc cea de-a doua ediţie a HOSPEx – Zilele ospitalităţii. Evenimentul aduce împreună profesionişti de...

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 10:16

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție

Cea de-a XIV-a ediție a Zilelor Vânătorii din Ținutul Secuiesc va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, la Castelul Ugron din Filiaș, județul...

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 08:03

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări

O casă de locuit din localitatea Porumbeni, comuna Ceuașu de Câmpie, județul Mureș, a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineață, în...

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 19:45

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș

Pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN 13, pe raza localității mureșene Mihai Viteazu, în care...

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 16:00

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”

Palatul Culturii din Târgu Mureș își deschide porțile duminică, 18 octombrie, pentru un eveniment altfel: „Palatul COOL-TOURII”. Timp de...

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”
Eveniment marți, 13 octombrie 2026, 17:51

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS

Saltul de la algoritmii digitali la robotica umanoidă reprezintă tema centrală a conferinţei LIMITL3SS, care va avea loc sâmbătă la Palatul...

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS