Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte – 13 martie

Radio România Mureș
Foto: Sursa foto: ro.wikipedia.org

Publicat de Corina Muntean, 13 martie 2020, 06:01

– Este cea de-a 73-a zi a lui 2020. Au mai rămas 293 zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 6:38 şi va apune la ora 18:25.

– Astăzi este Sărbătoarea Naţională a Statului Vatican, zi care marchează urcarea în Scaunul Pontifical (la 13 martie 2013) a Papei Francisc, primul papă neeuropean după mai bine de un mileniu, cel dintâi papă sud-american şi primul papă iezuit.

– Este și „Ziua Internaţională a Somnului”, inițiată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru prima dată la 14 martie 2008 și marcată, anual, în vinerea din cea de-a doua săptămână întreagă a lunii martie, înaintea echinocţiului de primăvară. Ziua este menită să aducă în atenţie importanţa pentru sănătate a unui somn de calitate şi să tragă un semnal de alarmă asupra pericolului pe care îl prezintă tulburările de somn, în special a apneii obstructive. Sloganul din anul 2020 este: „Somn mai bun, Viață mai bună, Planetă mai bună”.

– La 13 martie 1458 Ştefan cel Mare, domnitorul Moldovei, reînnoia „tuturor braşovenilor şi tuturor negustorilor şi întregii Ţări a Bârsei”, privilegiul pe care aceştia îl aveau de la Alexandru cel Bun, faptă care a dus la dezvoltarea comerţului Moldovei cu Transilvania. În anul 1781 astronomul englez Sir William Herschel descoperea planeta Uranus, iar în 1867 s-a semnat Tratatul ruso-american privind vânzarea, către Statele Unite ale Americii, a Alaskăi şi Insulelor Aleutine.

– În 1900 ziua de muncă pentru femei și copii s-a limitat în Franţa la 11 ore, prin lege, iar în anul 1925 statul american Tennessee a interzis, tot prin lege, predarea teoriei evoluționiste în școliile publice. În anul 1930 astronomul Clyde W. Tombaugh anunța descoperirea planetei Pluto, iar în 1934 a fost creat, în studiourile americane „Walt Disney”, celebrul personaj de desen animat Donald Duck.

– La 13 martie 1936, pe scena „Operei Mari” din Paris, a avut loc premiera tragediei lirice „Oedip” compusă de George Enescu, iar în anul 1945 s-a desfășurat, la Cluj, ședința solemnă a Guvernului României cu ocazia instituirii administrației românești asupra întregii Transilvanii.

– În 1979 intra în vigoare Sistemul Monetar European, pentru a crea „o zonă de stabilitate monetară” în Europa şi de a controla fluctuaţiile cursurilor de schimb în ţările Comunităţii Europene, cu excepţia Marii Britanii. La data de 13 martie 1992 un cutremur de 6,8 grade pe scara Richter, produs în estul Turciei, a făcut peste 500 de victime, iar în 1995 România și Regatul Arabiei Saudite stabileau relații diplomatice la rang de ambasadă.

– În 2003 revista britanică „Nature” a informat că s-au găsit, în Italia, urme vechi de 350.000 de ani ale oamenilor cu poziție vericală, iar în 2013 cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio a fost ales Suveran Pontif, de Conclavul Cardinalilor, sub numele de Papa Francisc.

– La 13 martie s-au născut, între alţii: chimistul, fizicianul şi filosoful englez Joseph Priestley, care a descoperit oxigenul, hidrogenul sulfurat şi etilena (1733); astronomul american Percival Lowell (1855); compozitorul austriac Hugo Wolf (1860); fizicianul român Dragomir Hurmuzescu, fondatorul învăţământului electrotehnic din România (1865); scriitorul şi jurnalistul maghiar Aczél Endre (1865); istoricul literar, folcloristul, memorialistul şi editorul român Gheorghe T. Kirileanu (1872); actorul român Tony Bulandra (1881); compozitorul italian Enrico Toselli (1883); scriitorul englez Sir Hugh Seymour Walpole (1884); istoricul şi omul politic român Silviu Dragomir (1888); prozatorul, dramaturgul, poetul, eseistul, esteticianul şi publicistul român Felix Aderca (1891); fizicianul american John van Vleck, laureat Nobel (1899); pianistul, compozitorul şi pedagogul bulgar Pancio Vladigerov (1899); istoricul şi filologul român Petre P. Panaitescu (1900); poetul grec Giorgios Seferis, câştigător al Premiului Nobel (1900); istoricul român David Prodan (1902); baritonul român Petre Ştefănescu-Goangă (1902); prozatorul, romancierul şi eseistul român Mircea Eliade, istoric al religiilor (1907); actrița română Cella Dima (1916); regizorul argentinian Fernando Birri, părintele noului cinema latino-american (1925); sculptoriţa română Filofteia Simionescu (1926); fotograful american de modă Bill Cunningham, care a lucrat peste 40 de ani la cotidianul „New York Times” (1929); compozitorul şi dirijorul român de fanfară Sergiu Eremia (1933); prozatorul, editorul și reporterul român Romulus Rusan (1935); prozatoarea română Alexandra Indrieș (1936); cântăreţul, pianistul, compozitorul și producătorul american Neil Sedaka (1939); prozatorul, dramaturgul şi publicistul român Dragomir Horomnea (1939); poetul palestinian Mahmoud Darwish, unul dintre cei mai populari autori arabi contemporani (1942); matematicianul și profesorul român Constantin Năstăsescu (1943); soprana americană Julia Migenes (1949); regizorul român de teatru Cristian Hadji-Culea (1952) şi lingvista, trăducătoarea şi politiciana Ana Guţu din Republica Moldova (1962).

– La 13 martie au murit: prinţul şi generalul francez Ludovic I de Bourbon, fondator al Casei de Condé (1569); ţarul Alexandru al II-lea al Rusiei (asasinat în 1881); Ana Ipătescu, eroină paşoptistă din Ţara Românească (1875); tenorul român Grigore Gabrielescu (1915); lingvistul german Hariton [Heyman] Tiktin (1936); dirijorul italian Piero Coppola (1971); pictorul, graficianul şi scriitorul american Rockwell Kent (1971); scriitorul şi diplomatul sârb Ivo Andrič, laureat al Premiului Nobel (1975); prozatorul şi traducătorul român Sergiu Dan (1976); generalul român şi medicul militar dermatolog Scarlat Longhin, precursor al imunostimulării nespecifice cu vaccinul BCG (1979); pianistul englez Gerald Moore (1987); dirijorul german Karl Münchinger (1990); preotul român Valerian Zaharia, episcop al Oradiei (1996); regizorul polonez Krzysztof Kieslowski (1996); actriţa română Beate Fredanov (1997); teatrologul român Michaela Tonitza Iordache (2010); regizorul de teatru, actorul şi scriitorul român Aureliu Manea (2014); scrimera română Maria Vicol, campioană mondială, antrenoare de scrimă şi arbitru internaţional de floretă (2015); prozatoarea, poeta şi traducătoarea română Éva Lendvay (2016); arhimandritul Neonil Ştefan, stareţul Sfintei Mănăstiri Frăsinei din judeţul Vâlcea, mare duhovnic al zilelor noastre (2016); pediatrul și profesorul american Thomas Berry Brazelton, pionier în materie de cercetări neonatale (2018) și creatoarea română de artă populară Adela Petre, deţinătoare a titlului UNESCO de „Tezaur Uman Viu”, renumită pentru țesăturile din păr de capră realizate la război (2019).

Septimiu Cioloboc

Incendiu la subsolul unui bloc din municipiul Braşov
Eveniment marți, 24 februarie 2026, 13:38

Incendiu la subsolul unui bloc din municipiul Braşov

Un incendiu a izbucnit astăzi la subsolul unui bloc situat pe strada Lebedei din municipiul Braşov, aproximativ 15 persoane evacuându-se. Potrivit...

Incendiu la subsolul unui bloc din municipiul Braşov
Patru ani de război în Ucraina: un interviu cu conf. univ. Mihaela Daciana Natea
Eveniment marți, 24 februarie 2026, 13:19

Patru ani de război în Ucraina: un interviu cu conf. univ. Mihaela Daciana Natea

Astăzi se împlinesc patru ani de război în Ucraina. Sunt patru ani de când avem război la graniță. Astăzi în „Bună dimineața,...

Patru ani de război în Ucraina: un interviu cu conf. univ. Mihaela Daciana Natea
Harghita: Incendiu la o brutărie din Lunca de Sus; au fost distruşi aproximativ 400 mp din acoperiş
Eveniment marți, 24 februarie 2026, 08:56

Harghita: Incendiu la o brutărie din Lunca de Sus; au fost distruşi aproximativ 400 mp din acoperiş

Un incendiu puternic a izbucnit, azi noapte, la acoperişul unei brutării din localitatea Lunca de Sus, din județul Harghita. Pentru localizarea...

Harghita: Incendiu la o brutărie din Lunca de Sus; au fost distruşi aproximativ 400 mp din acoperiş
Un bărbat a decedat şi alţi doi au fost răniţi în urma unui accident pe DN 1
Eveniment luni, 23 februarie 2026, 11:34

Un bărbat a decedat şi alţi doi au fost răniţi în urma unui accident pe DN 1

Cele două victime rănite au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, cu multiple traumatisme, dar în stare de...

Un bărbat a decedat şi alţi doi au fost răniţi în urma unui accident pe DN 1
Eveniment duminică, 22 februarie 2026, 13:02

ONG-urile pentru protecția animalelor protestează azi după cazul adăpostului din Suraia

Nemulțumirea fată de modul în care autoritățile gestionează problema câinilor fără stăpân scoate oamenii în stradă. Mai multe...

ONG-urile pentru protecția animalelor protestează azi după cazul adăpostului din Suraia
Eveniment vineri, 20 februarie 2026, 15:23

Covasna: ‘Dragoste la înălţime’ – întâlnirea baloanelor cu aer cald la Cernat

Şapte baloane cu aer cald din ţară şi din străinătate vor participa, în acest weekend, la evenimentul intitulat ‘Dragoste la...

Covasna: ‘Dragoste la înălţime’ – întâlnirea baloanelor cu aer cald la Cernat
Eveniment vineri, 20 februarie 2026, 14:00

Lectura aduce bibliotecarii împreună, la Brașov

Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov organizează, în perioada 23–28 februarie, cea de-a V-a ediție a Conferinței...

Lectura aduce bibliotecarii împreună, la Brașov
Eveniment vineri, 20 februarie 2026, 10:17

Festivalul mărţişorului, la Centrul Cultural Reduta

A patra ediţie a Festivalului mărţişorului şi a podoabelor din Ţara Bârsei se va desfăşura în acest sfârşit de săptămână, la Centrul...

Festivalul mărţişorului, la Centrul Cultural Reduta