Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte – 14 noiembrie

Radio România Mureș
Foto: 14 noiembrie - Ziua Mondială de Luptă Împotriva Diabetului

Publicat de Rotar Mirela, 14 noiembrie 2022, 06:00

– Este cea de-a 318-a zi a lui 2022. Au mai rămas 47 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:22 şi va apune la ora 16:50.

– În România sărbătorim „Ziua Dobrogei”, deoarece la 14 noiembrie 1878 autorităţile româneşti au preluat oficial administraţia Dobrogei, în prezenţa domnitorului Carol I.

– Azi este „Ziua Mondială de Luptă Împotriva Diabetului”, marcată, anual, în ziua de naştere a fiziologului şi farmacologului canadian Frederick Grant Banting, cel care a introdus în terapeutică insulina, în anul 1921.

– Azi începe „Săptămâna globală a educației”, ediţia a XXIV-a, desfășurată în a treia săptămână din noiembrie. Este o campanie de sensibilizare la nivel european, facilitată de Centrul Nord-Sud al Consiliului Europei (denumit oficial Centrul European pentru Interdependenţă şi Solidaritate), care își propune să consolideze conceptul pedagogic al învățării globale în peisajul educațional european și să contribuie astfel la atingerea celor 17 obiective ale Agendei 2030. În timpul Săptămânii sunt împărtășite soluții pentru a regândi obiceiurile și modurile de a trăi, de a cheltui și de a consuma dar și pentru a găsi noi moduri de educație și socializare.

– La 14 noiembrie 1234, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea, au fost menţionaţi românii („walati”), ca trăind în episcopatul cumanilor şi având o ierarhie bisericească de rit ortodox. În 1497 s-a terminat zidirea Bisericii „Înălţarea Domnului” de la Mănăstirea Neamţ, monument ce defineşte în cel mai înalt grad stilul „moldovenesc” în arhitectura bisericească românească, iar în 1832 s-a pus în circulaţie, la New York, primul vagon de tramvai din lume, având ca pasageri funcţionari publici care parcurgeau distanţa dintre Strada Prince şi Strada 14. Tramvaiul era tras de cai.

– În 14 noiembrie 1878 autorităţile române au preluat, oficial, administraţia Dobrogei, în prezenţa domnitorului Carol I. Tratatul de Pace la San Stefano, încheiat în urma războiului ruso-româno-turc, declanşat în 1877, recunoştea independenţa României şi prevedea ca sudul Basarabiei să intre în componenţa Rusiei, iar Dobrogea şi Delta Dunarii să revină statului român.

– În 1889 ziarista americană Nellie Bly a pornit în tentativa sa (reuşită) de a realiza ocolul Pământului în 80 de zile, pentru a verifica veridicitatea romanului lui Jules Verne.

– La 14 noiembrie 1910 aviatorul american Eugene Burton Ely a realizat prima decolare reuşită a unui avion de pe un vas, decolând de pe o platformă temporară, ridicată peste prova crucişătorului uşor „USS Birmingham”; în 1922 a avut loc prima emisiune radiofonică a postului BBC, iar în anul 1940 s-a declanşat atacul aerian german asupra oraşului britanic Coventry – primul bombardament din Al Doilea Război Mondial îndreptat împotriva unui centru populat fără importanţă strategică.

– În 1964 guvernele român şi norvegian decideau ridicarea reprezentanţelor lor diplomatice de la Oslo şi Bucureşti la rangul de ambasadă, iar la data de 14 noiembrie 1969, la „Kennedy Space Center” din statul american Florida, s-a lansat naveta spaţială „Apollo 12”. Tot atunci se desfăşura, la Bucureşti, şedinţa de constituire a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS), căreia, din anul 1992, i s-a atribuit numele savantului român Gheorghe Ionescu-Şişeşti. La 14 noiembrie 1987 s-a declanşat Revolta de la Braşov, cu primele proteste la Secţia 440 „Matriţe” a întreprinderii de autocamioane „Steagul Roşu”.

– La 14 noiembrie s-au născut: arhitectul, sculptorul şi decoratorul austriac Johann Lukas von Hildebrandt (1668); muzicianul austriac Johann Georg Leopold Mozart, tatăl lui Wolfgang Amadeus Mozart (1719); inventatorul american Robert Fulton, pionier în domeniul propulsiei cu aburi (1765); compozitorul şi dirijorul italian Gaspare Luigi Spontini (1774); pianistul şi compozitorul german Johann Nepomuk Hummel (1778); dramaturgul și poetul danez Adam Gottlob Oehlenschläger (1779); poetul italian Aleardo Aleardi (1812); pictorul francez Claude Monet (1840); avocatul, diplomatul şi omul politic liberal român Mihail Pherekyde, preşedinte al Adunării Deputaţilor în mai multe rânduri şi al Senatului (1842); istoricul american Frederick Jackson Turner (1861); publicistul, criticul şi istoricul literar român Ilarie Chendi (1871); agronomul şi scriitorul român C.[onstantin] Sandu-Aldea (1874); istoricul şi prozatorul român Orest Tafrali (1876); dirijorul şi muzicologul austriac Bernhard Paumgartner (1887); premierul şi scriitorul indian Jawaharlal Nehru (1889); medicul canadian Frederick Banting, laureat Nobel (1891); poetul şi eseistul bilingv român Benjamin Fundoianu (1898); compozitorul şi dirijorul american Aaron Copland (1900); actorul, producătorul, cântărețul și regizorul american Dick Powell (1904); scriitoarea, dansatoarea şi actriţa americană de film mut Louise Brooks (1906); scriitoarea suedeză de literatură pentru copii Astrid Lindgren (1907); inginerul agronom român Nichifor Ceapoiu (1911); actriţa română Ninetta Gusti (1913); ÎPS Gherasim Cristea, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Râmnicului (1914); compozitorul român Vinicius Grefiens (1916); actrița americană Veronica Lake (1919); scriitorul, poetul, filosoful, editorul, publicistul și teologul român Sergiu Grossu (1920); compozitorul şi muzicologul român Dumitru Bughici (1921); omul politic şi diplomatul egiptean Boutros Boutros-Ghali, fost secretar general al ONU (1922); scriitorul austriac Herbert Zand (1923); sculptoriţa română Gabriela Manole-Adoc (1926); mezzosoprana austriacă Léonie Rysanek (1926); chitaristul spaniol Narciso Yepes (1927); matematicianul român Ivan Singer (1929); regizorul, scenaristul şi actorul român Geo Saizescu (1932); prozatorul român Andrei Brezianu, fost director la Radio „Vocea Americii”, secţia română (1934); pianistul american de jazz Ellis Marsalis Jr. (1934); scenarista română Vasilica Istrate (1934); dansatorul şi coregraful spaniol de flamenco Antonio Gades (1936); poetul şi cronicarul dramatic român Ion Cocora (1938); sculptoriţa română Elena Avramescu-Hariga (1938); compozitoarea și muziciana americană Wendy Carlos (1939); acordeonistul american Buckwheat Zydeco, maestru al genului muzical zydeco (1947); regele Charles al III-lea al Marii Britanii (1948); ÎPS Ioan Selejan, arhiepiscop al Timişoarei şi mitropolit al Banatului (1951); inginerul român Horia-Nicolai Teodorescu, specialist în sisteme fuzzy şi inteligenţă artificială (1951); compozitorul şi dirijorul român Sorin Lerescu (1953); politiciana americană Condoleezza Rice, diplomat și fost ministru de externe (1954); actorul român de comedie Vasile Muraru (1956); actriţa americană Laura San Giacomo (1962); fotbalistul și antrenorul israelian Ronny Levy (1966); actrița română Florina Kendrick (1966); actorul şi fotomodelul american Josh Duhamel (1972); atleta română Gabriela Szabó, multiplă campioană europeană, mondială şi olimpică, desemnată în 1999 atleta numărul 1 a lumii (1975) și cântăreața sârbă Marija Šerifović (1984).

– În 14 noiembrie au murit: filosoful şi matematicianul german Gottfried Wilhelm Leibniz (1716); scriitorul german Jean Paul (1825); farmacistul şi chimistul francez Louis Nicolas Vauquelin, care a descoperit cromul şi beriliul (1829); filosoful german Wilhelm Friedrich Hegel (1831); arheologul, antropologul şi paleontologul român de naționalitate maghiară Torma Zsófia, considerată prima femeie arheolog din Transilvania, de unii chiar prima din lume (1899); istoricul şi bibliograful român Nerva Hodoș (1913); tenorul, actorul și cantorul austriac-maghiar de origine română Joseph Schmidt (1942); violonistul și pedagogul maghiar Carl Flesch (1944); compozitorul şi pianistul spaniol Manuel de Falla (1946); istoricul literar şi filologul român Petre P. Panaitescu (1967); sociologul, etnograful şi filosoful român Ernest Bernea (1990); prozatorul român Constantin Chiriţă (1991); economistul şi diplomatul român Barbu Zaharescu (2000); editorul, criticul, istoricul literar, publicistul şi scriitorul român Z.[igu] Ornea (2001); chirurgul sud-african Marius Stephanus Barnard, membru al echipei din Capetown care a efectuat primul transplant cardiac uman din lume (2014); DJ-ul american David Mancuso, personalitate influentă a culturii dance americane şi care a fost inclus în Dance Music Hall of Fame (2016); filosoful, publicistul și profesorul român Sorin Vieru (2018); realizatoarea română de emisiuni de radio și de televiziune Simona Patraulea (2018); romancierul mexican, poetul, dramaturgul, eseistul, desenatorul, diplomatul și animatorul de radio Fernando Del Paso, autor de cărţi pentru copii (2018); actorul român, regizorul și profesorul Petru Ciubotaru (2019); producătorul croat de film Branko Lustig, recompensat cu Pemiul Oscar pentru filmele „Lista lui Schindler” şi „Gladiatorul” (2019) și actorul sovietic de origine armeană Armen Djigarhanean, cunoscut din filme ca „Teheran 83” şi „Locul întâlnirii nu poate fi schimbat” (2020).

Septimiu Cioloboc

Ziua Limbii Române la Prima Școală Românească din Târgu Mureș
Eveniment luni, 31 august 2026, 09:59

Ziua Limbii Române la Prima Școală Românească din Târgu Mureș

Ziua Limbii Române a fost marcată, duminică, la Prima Școală Românească din Târgu Mureș. Corul de copii Pnevma a deschis, aseară,...

Ziua Limbii Române la Prima Școală Românească din Târgu Mureș
Mureș: Femeie rănită în incendiu
Eveniment luni, 31 august 2026, 09:55

Mureș: Femeie rănită în incendiu

Un incendiu a cuprins, în noaptea de duminică spre luni, o anexă gospodărească din localitatea Mura Mică, comuna Gurghiu, județul Mureș....

Mureș: Femeie rănită în incendiu
Seară grecească în Piaţa Cetăţii Sighişoara, în cadrul ProEtnica
Eveniment duminică, 30 august 2026, 11:48

Seară grecească în Piaţa Cetăţii Sighişoara, în cadrul ProEtnica

Piaţa Cetăţii Medievale din Sighişoara a fost ‘ocupată’, sâmbătă seara, de sute de turişti şi spectatori ai ‘serii...

Seară grecească în Piaţa Cetăţii Sighişoara, în cadrul ProEtnica
Covasna: Bărbat bănuit că ar fi violat-o pe fiica de 15 ani a concubinei sale
Eveniment vineri, 28 august 2026, 13:15

Covasna: Bărbat bănuit că ar fi violat-o pe fiica de 15 ani a concubinei sale

Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind bănuit că ar fi violat-o pe fiica de 15 ani a concubinei...

Covasna: Bărbat bănuit că ar fi violat-o pe fiica de 15 ani a concubinei sale
Eveniment vineri, 28 august 2026, 13:08

Sute de porți se deschid mâine în satele României, în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor la Sate”

Peste 180 de spații de patrimoniu rural din România și Republica Moldova își deschid porțile cu acces gratuit. Ediția din acest an aduce o...

Sute de porți se deschid mâine în satele României, în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor la Sate”
Eveniment vineri, 28 august 2026, 13:06

Festivalul ProEtnica Sighișoara celebrează 25 de ani de dialog intercultural

Cetatea Medievală din Sighișoara găzduiește, în perioada 26–30 august, cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Intercultural ProEtnica,...

Festivalul ProEtnica Sighișoara celebrează 25 de ani de dialog intercultural
Eveniment vineri, 28 august 2026, 12:46

Bărbat din Reghin, cercetat pentru agresiune sexuală asupra unei minore

Polițiștii de la Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Reghin, sub supravegherea și coordonarea procurorului de caz din cadrul...

Bărbat din Reghin, cercetat pentru agresiune sexuală asupra unei minore
Eveniment vineri, 28 august 2026, 11:21

Traficul se desfășoară îngreunat pe autostrada A3, la kilometrul 43

În apropierea localității Hădăreni din județul Mureș a avut loc o coliziune între două autoturisme. În urma accidentului, o persoană este...

Traficul se desfășoară îngreunat pe autostrada A3, la kilometrul 43