Oameni & Fapte – 15 ianuarie

– Este cea de-a 15-a zi a lui 2019. Au mai rămas 350 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 8:02 şi va apune la ora 17:01.

– Astăzi este „Ziua Culturii Naţionale”, marcată începând din anul 2011. Alegerea datei, propusă de Academia Română, are legătură cu naşterea lui Mihai Eminescu, în care „românii văd un poet reprezentativ pentru spiritualitatea şi forţa lor de creaţie”. În această zi autorităţile centrale şi locale sprijină material şi financiar manifestările şi acţiunile cultural-artistice dedicate acestei sărbători, iar TVR şi radioul public realizează programe speciale. Poetul naţional Mihai Eminescu s-a născut pe 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti (judeţul Botoşani) şi a murit în 15 iunie 1889, la Bucureşti.

– În 1582 Rusia a cedat Poloniei Letonia și Estonia, iar în ziua de 15 ianuarie 1759 s-a deschis pentru public „The British Museum” (Muzeul Britanic), unul dintre cele mai vechi şi mai impozante muzee din lume, cu numeroase exponate variind de la mumii egiptene la comori romane. „British Museum” a fost fondat în anul 1753, fiind primul muzeu naţional public din lume. Încă de la început s-a admis intrarea liberă pentru „toate persoanele studioase şi curioase”. În prezent „British Museum” are expuse o sumedenie de obiecte de o valoare inestimabilă, multe din acestea cunoscute publicului precum: Piatra Rosetta, Craniul de Cristal, Sfinxul din Taharqo, un fragment din Columna lui Traian sau Bustul lui Julius Caesar. Obiectele fac parte din galeriile tematice ale muzeului: Africa, Asia, America, Egiptul Antic, Roma şi Grecia antică, Europa, Colecţia de Ceasuri şi Orientul Mijlociu.

– La 15 ianuarie 1834 s-a deschis „Școala de muzică vocală, de declamație și de literatură” de pe lângă Societatea Filarmonică din București, cu scopul de a pregăti actori calificați, instituţie al cărei prim director a fost Ion Heliade Rădulescu. În anul 1870 democraţii americani au utilizat pentru prima dată măgarul, ca simbol al partidului lor, iar în 15 ianuarie 1883 apărea la Iaşi, revista „Recreaţii ştiinţifice”, publicaţie cu o importantă contribuţie la dezvoltarea ştiinţelor matematice în România, care şi-a continuat activitatea până în 1889.

– La 15 ianuarie 1913 a fost revoluţionată comunicarea prin telefon, reuşind să se facă legătura între două oraşe aflate pe tot atâtea continente (Europa şi SUA), la o distanţă considerabilă, Berlin şi New York. Era prima mare linie telefonică din lume.

– În 1934 a fost dat în folosinţă postul naţional „Radio România” de la Bod, judeţul Braşov, cu un emiţător provizoriu de 20 kw, pe o lungime de undă de 1.875 metri, pus la dispoziţie de firma „Marconi”, iar la 15 ianuarie 1943 s-a finalizat construcția Pentagonului, din Washington D.C., sediul central al Departamentului Apărării SUA. Tribunalul Municipiului Bucureşti consfinţea în 1990 reluarea activităţii Partidului Naţional Liberal (PNL), care astfel a reapărut oficial în viața politică românească, iar la 15 ianuarie 1992 comunitatea internațională recunoștea independența Sloveniei și a Croației față de Republica Socialistă Federativă Iugoslavia.

– La 15 ianuarie 1999 greva minerilor din Valea Jiului, cunoscută apoi drept cea de-A Cincea Mineriadă, a fost declarată ilegală şi tot atunci 45 de civili albanezi erau masacrați la Račak, în sudul fostei provincii sârbe Kosovo, pe vremea conflictului inter-etnic. În anul 2001 s-a lansat oficial enciclopedia liberă on-line Wikipedia, editată în colaborare, multilingvă, cu acces şi conţinut gratuit, ea fiind administrată şi găzduită de organizaţia non-profit „Wikipedia Foundation”.

– La 15 ianuarie s-au născut: dramaturgul și actorul francez Molière (1622); politicianul american Philip Livingston, autor al Declarației de Independență (1716); actorul francez François-Joseph Talma (1763); dramaturgul austriac Franz Grillparzer (1791); dramaturgul şi diplomatul rus Aleksandr Griboedov (1795); omul politic, economistul, sociologul şi filosoful francez Pierre-Joseph Proudhon, fondatorul filosofiei Mutualismului (1809); scriitorul norvegian Peter Christen Asbjørnsen (1812); scriitorul rus Mihail Saltîkov-Şcedrin (1826); poetul naţional, prozatorul, dramaturgul, ziaristul şi gânditorul român Mihai Eminescu (1850); pictorul simbolist italian Giovanni Segantini (1858); istoricul britanic Sir Frederic George Kenyon, membru fondator al Societăţii Anglo-Române (1863); actorul şi regizorul român Constantin Radovici (1877); scriitoarea canadiană de limbă engleză Mazo de la Roche (1879); scriitorul şi ziaristul rus Ilya Ehrenburg (1891); cercetaşa română Ecaterina Teodoroiu, „eroina de la Jiu” (1894); chimistul finlandez Artturi Virtanen, laureat Nobel (1895); geograful român Ion Conea (1902); armatorul grec Aristotel Onassis (1906); fizicianul american de etnie maghiară Edward Teller, care a condus lucrările pentru realizarea primei bombe cu hidrogen (1908); ofiţerul şi omul politic egiptean Gamal Abdel Nasser, preşedinte al Egiptului (1918); lingvistul și filologul român Boris Cazacu (1919); actorul britanic de film Frank Thornton (1921); filosoful, psihanalistul şi scriitorul francez Jean-Bertrand Lefèvre-Pontalis (1924); actriţa austriaco-elveţiană de film Maria Schell (1926); regizorul francez de film René Vautier (1928); pastorul baptist și publicistul afro-american Martin Luther King, militant pentru drepturile civile ale populației de culoare (1929); operatorul român şi regizorul de film Boris Ciobanu (1934); cineastul şi jurnalistul american Saul Landau, specializat în filme documentare (1936); criticul literar român Valeriu Cristea (1937); geologul și profesorul român Nicolae Anastasiu (1940); pictorul român Viorel Toma (1944); chitaristul român Adrian Bărar, fondatorul trupei rock „Cargo” (1960); fotbalistul și antrenorul român Florentin Petre (1975) şi actrița și cântăreața americană Dove Cameron (1996).

– În 15 ianuarie au murit: umanistul și istoricul român Nicolaus Olahus, arhiepiscop și guvernator al Ungariei (1568); compozitorul, organistul şi dirijorul italian Giovanni Battista Sammartini (1775); gânditoarea socialistă polono-germană Roza Luxemburg, lideră a mișcării comuniste germane (1919); medicul veterinar şi agronomul român Nicolae Filip (1922); compozitorul şi pianistul italian Enrico Toselli (1926); prozatorul şi eseistul român Anton Holban (1937); pictorul suprarealist francez Yves Tanguy (1955); poetul român Ovid Caledoniu (1974); biologul, zoologul, ecologul și profesorul român Constantin Motaș (1980); compozitorul, muzicologul și pedagogul român Zeno Vancea (1990); pianistul francez de origine maghiară Georges [György] Cziffra (1994); interpretul american, instrumentistul și compozitorul de rock și pop Harry Nilsson [Harry Edward Nilsson III] (1994); biologul american de origine engleză Kenneth V. Thimann, pionier al fiziologiei plantelor (1997); scriitorul, istoricul şi criticul literar român Dan Smântânescu (2000); coregraful francez Raymond Franchetti (2003); jurnalista și prezentatoarea română de televiziune Felicia Meleșcanu (2004); actriţa americană de film Ruth Warrick (2005); soprana spaniolă Victoria de Los Angeles (2005); teologul şi istoricul francez Olivier Clément (2009); actriţa engleză de film Susannah York (2011); fotbalistul şi antrenorul englez Nat Lofthouse (2011); scriitorul, jurnalistul, traducătorul şi editorul italian Carlo Fruttero (2012); jurnalistul american Daniel Edelman (2013); filosoful, psihanalistul şi scriitorul francez Jean-Bertrand Lefèvre-Pontalis (2013); actorul american Dan Haggerty (2016); cântăreţul american de gospel, pianistul, compozitorul și aranjorul Edwin [Reuben] Hawkins (2018) și cântăreața și compozitoarea irlandeză Dolores [Mary Eileen] O’Riordan, solista trupei rock „The Cranberries” (2018).

Septimiu Cioloboc

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Județul Mureș are cel mai mare număr de ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Statisticile publicate de Institutul Naț...

Nu se mai zboară spre Germania de pe Aer...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând de ieri și respectiv de astăzi ...

Ministrul Educaţiei spune că drepturile ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Legislația se va modifica, astfel încât ...

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Editura Casa Radio, la Festivalului Cărţ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Editura Casa Radio Radio România partici...

Parteneri