Oameni & Fapte – 16 ianuarie

– Este cea de-a 16-a zi a lui 2018. Au mai rămas 349 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 8:01 şi va apune la ora 17:02.

– La 16 ianuarie 27 î.Hr. împăratul roman Octavian primea denumirea sacrală de „Augustus”, adoptând titulatura de „Imperator Caesar Augustus divi filius”. În anul 1605 era publicată, la Madrid (în Spania), prima parte a operei literare „Don Quijote de la Mancha”, intitulată „El ingenioso hidalgo Don Quijote de la Mancha”, de Miguel de Cervantes Saavedra, carte care s-a bucurat de un mare succes din partea publicului, fiind o capodoperă a literaturii spaniole şi a literaturii universale.

– Pe 16 ianuarie 1632 breasla chirurgilor din Amsterdam ţinea o ședință de anatomie pe corpul unui criminal executat prin spânzurare, după care pictorul olandez Rembrandt va realiza, în același an, tabloul intitulat „Ora de anatomie a doctorului Nicolaes Tulp”. În 1699, prin Tratatul de Pace de la Karlowitz (Serbia), dintre habsburgi şi otomani (act care încheia războiul ruso-turc), Poarta Otomană recunoştea trecerea Transilvaniei sub stăpânirea Imperiului Habsburgic.

– La 16 ianuarie 1920 intra în vigoare un amendament la Constituția americană, care interzicea fabricarea și consumul băuturilor alcoolice: „Legea prohibiției”, în vigoare până la data de 5 decembrie 1933. În 1927 a avut loc, la Bucureşti, prima audiţie a „Sonatei a III-a pentru vioară şi pian”, de George Enescu, iar în anul 1945 erau semnate, la Moscova, primul acord economic româno-sovietic şi convenţia sovieto-română, prin care s-au stabilit cantităţile de mărfuri ce urmau să fie livrate sovieticilor, în fiecare an de executare a prevederilor armistiţiului, în contul despăgubirilor de război.

– În 1945 liderul nazist Adolf Hitler s-a mutat în bunkerul său, așa-numitul „Führerbunker”, iar pe 16 ianuarie 1965 reprezentanţele diplomatice ale României şi Danemarcei au fost ridicate la rang de ambasadă.

– În anul 1969 studentul ceh Jan Palach și-a dat foc, lângă Muzeul Național din Praga, în semn de protest față de invazia armatei sovietice, iar la data de 16 ianuarie 1979, în urma unor puternice manifestaţii, şahul Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr a părăsit Iranul, faptă ce a dus la sfârşitul monarhiei în această ţară.

– În anul 1991 coaliţia internaţională (compusă din SUA, Marea Britanie, Arabia Saudită şi Kuwait) a declanşat, printr-un atac aerian, operațiunea „Furtună în deșert”, de eliberare a Kuwaitului, invadat la 2 august 1990 de Irak, iar pe 16 ianuarie 2005 românca Adriana Iliescu, în etate de 67 de ani, a devenit cea mai vârstnică femeie din lume care a dat naștere unui copil.

– În 2013 începea criza de ostatici de la In Amenas (Algeria), când nişte militanţi islamişti afiliaţi la gruparea teroristă „Al-Qaida” au luat sute de oameni ostatici la complexul gazifer „Tigantourine” de lângă In Amenas. Forţele de securitate algeriene au înconjurat zona şi majoritatea persoanelor au fost eliberate. Conform guvernului algerian au fost ucişi 38 de ostatici şi 29 de militanţi, în timp ce 685 de muncitori algerieni şi alţi 107 străini au fost eliberaţi. Printre ostatici s-au aflat şi cinci cetăţeni români.

– La 16 ianuarie 2016 s-au ridicat sancţiunile internaţionale impuse Iranului de către Occident, cu consecinţe în domeniul energetic mondial şi în ceea ce priveşte comerţul exterior al acestei ţări. Printre cele mai importante efecte ale acestei măsuri se numără faptul că firmele din Iran au căpătat din nou acces la conturile din străinătate, unde au circa 100 de miliarde de dolari. Totodată, Iranul poate, de atunci, să-şi vândă petrolul pe piaţa internaţională.

– La 16 ianuarie s-au născut: compozitorul italian Niccolo Piccini (1728);
poetul, dramaturgul și filozoful italian Vittorio Alfieri (1749); filosoful şi psihologul german Franz Brentano (1838); scriitorul, publicistul şi editorul maghiar Mikszáth Kálmán (1847); compozitorul şi dirijorul român Dragoş Alexandrescu (1924); compozitorul, dirijorul şi pianistul român Radu Paladi (1927); soprana spaniolă Pilar Lorengar (1928); regizorul român Virgil Calotescu (1928); șahistul român Victor Ciocâltea (1932); scriitoarea şi activista americană Susan Sontag (1933); mezzo-soprana americană Marilyn Horne (1934); poeta, eseista şi editoarea daneză Inger Christensen (1935); actriţa română Melania Ursu (1940); prozatorul și eseistul român Aurel Dragoș Munteanu (1942); scenograful şi actorul român Radu Boruzescu (1944); scriitoarea română Elena Ghirvu-Călin (1944); poetul român Sebastian Reichmann (1947); regizorul de film, scenaristul şi compozitorul american John Carpenter (1948); actrița română Catrinel Paraschivescu (1948); actorul român Radu Gheorghe (1951); cântăreaţa, compozitoarea rock şi producătoarea britanică de origine nigeriană Sade Abu (1959); solistul vocal suedez Per Yngve Ohlin, membru al trupei norvegiene de black metal „Mayhem” (1969) şi fotomodelul britanic Kate Moss (1974).

– În 16 ianuarie au murit: astronomul și cartograful german Johannes Schöner (1547); istoricul englez Edward Gibbon (1794); poetul şi scriitorul francez de origine canadiană Octave Crémazie (1879); compozitorul italian Amilcare Ponchielli (1886); compozitorul francez Léo Delibes (1891); pictorul elvețian Arnold Böcklin (1901); actrița americană Carole Lombard (1942); dirijorul italian Arturo Toscanini (1957); sculptorul, pictorul şi gravorul croat Ivan Meštrović (1962); astronomul, astrofizicianul şi geodezul român Călin Popovici (1977); actorul român Cornel Coman (1981); poetul, prozatorul şi traducătorul român Ştefan Popescu (1995); fizicianul american Robert Rathbun Wilson, specialist în fizică nucleară (2000); lingvistul italian de origine română Sorin Stati (2008); dirijorul, clavecinistul şi organistul olandez Gustav Leonhardt (2012); medicul şi profesorul român Valeriu Popescu (2013); compozitorul francez Hubert Giraud, autorul celebrului hit „Mamy Blue” (2016); actorul român Theodor Danetti (2016) şi eseista, traducătoarea şi profesoara română Janina Ianoşi, soţia esteticianului Ion Ianoşi (2017).

Septimiu Cioloboc

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

EMISIUNEA PARTIDELOR cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Minorii nu mai pot cumpăra țigări electr...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat ...

Parteneri