Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte – 18 decembrie

Oameni & Fapte – 18 decembrie
Foto: 18 decembrie - Ziua Internaţională a Migrantului Foto: AFP

Publicat de MIRELA ROTAR, 18 decembrie 2020, 06:00

– Este cea de-a 353-a zi a lui 2020. Au mai rămas 13 zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 8:01 şi va apune la ora 16:36.

– Este „Ziua Minorităţilor Naţionale din România”, sărbătorită pe baza unei hotărâri a Guvernului, din decembrie 1998. Azi marcăm „Ziua Internaţională a Migranților”, „Ziua Internaţională a Limbii Arabe”, Sărbătoarea Naţională a Republicii Niger, ţară africană unde se aniversează proclamarea republicii, din 1958 și Ziua Națională a Emiratului Qatar, țară unde se aniversează întemeierea statală arabă, în 1878.

– La 18 decembrie 218 î.Hr. s-a dat Bătălia de la Trebia, din cel de-Al Doilea Război Punic, unde forţele cartagineze conduse de Hannibal au învins armata Republicii Romane, iar în 1271 Kublai Khan a redenumit imperiul său „Yuan”, marcând oficial începutul Dinastiei Yuan în Mongolia şi China. În 1865 s-a abolit sclavia în SUA, odată cu intrarea în vigoare a celui de-al 13-lea amendament al Constituţiei, iar în 1880 apărea, în Monitorul Oficial al României, ordinul de înfiinţare a Şcolii Normale Superioare din Bucureşti, necesară pentru pregătirea pedagogică a viitorilor profesori.

– În 1892, la „Mariinsky Theatre” din Sankt Petersburg, avea loc premiera baletului în două acte şi cincisprezece tablouri „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Ilici Ceaikovski. Compozitorul rus a început lucrul la operă în ianuarie 1892 şi deja în luna martie a aceluiaşi an a terminat-o!! În oraşul american Dayton s-a efectuat, la 18 decembrie 1922, primul zbor de încercare cu elicopterul, conceput şi realizat de inginerul american de origine română George de Bothezat (la naştere Gheorghe Botezatu), iar în anul 1923 secţia militară a Muzeului Naţional al României s-a transformat în instituţie de sine stătătoare, devenind Muzeul Militar Naţional.

– În anul 1928 a avut loc prima transmisiune a unei emisiuni umoristice la Radiodifuziunea Română, iar în 1944 unităţi ale Armatei a IV-a Române pătrundeau pe teritoriul fostei Cehoslovacii, unde au participat la operaţiuni militare până la 12 mai 1945. În 1944 apărea primul număr al cotidianului francez „Le Monde”, după ce generalul Charles de Gaulle îşi exprimase dorinţa de a înfiinţa un ziar „cu greutate”, orientat spre străinătate. S-a pornit la drum cu un capital de 200.000 de franci francezi, iar cel dintâi număr s-a datat cu 19 decembrie, „Le Monde” fiind un ziar de seară, care iese de la tipar după-amiaza, cu data zilei de mâine.

– Adunarea Generală a ONU a adoptat în 1979 Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, iar în 1991 s-a semnat, la Strasbourg, aderarea României la Convenţia Culturală Europeană. Tot în 1991 s-a constituit Partidul Umanist din România (PUR), actualul Partid Conservator (PC). În 2005 România devenea vicecampioană mondială la handbal feminin, după 23-28 cu Rusia, în finala de la Moscova.

– În 18 decembrie s-au născut: publicistul român, scriitorul, istoricul şi omul politic liberal Vasile Maniu (1824); sociologul, lingvistul, publicistul şi omul politic român Ioan Nădejde (1854); fizicianul englez Sir Joseph John Thomson (1856); compozitorul şi pianistul american Edward MacDowell (1860); dictatorul sovietic Iosif Vissarionovici Stalin (1878); pictorul, gravorul şi scriitorul elveţian Paul Klee (1879); medicul veterinar și profesorul român Octavian Vlăduțiu (1903); actorul, regizorul, scenaristul şi producătorul american Julius „Jules” Dassin, tatăl cântăreţului Joe Dassin (1911); politicianul social-democrat german Willy Brandt, cancelar al RFG și laureat Nobel (1913); poetul, prozatorul, eseistul, filosoful, jurnalistul, diplomatul şi pedagogul român Vintilă Horia (1915); soprana germană Rita Streich (1920); compozitorul român de muzică ușoară Vasile Veselovski (1925); jurnalistul român Dionisie Şincan (1929); inginerul agrochimist român Cristian Ioan Hera, care a introdus cercetarea cu izotopi stabili şi radioactivi în agricultura din România (1933); actriţa britanică de film și televiziune Rosemary Leach (1935); istoricul literar român Georgeta Antonescu (1937); epigramistul român , poetul, prozatorul, pamfletarul, umoristul, publicistul și realizatorul de emisiuni radio Ionel Iacob-Bencei (1940); muzicianul englez Keith Richards, chitarist şi membru fondator al trupei rock „The Rolling Stones” (1943); saxofonistul american Bobby Keys, membru al formaţiei de muzică rock „The Rolling Stones” (1943); regizorul american de film Steven Allan Spielberg (1946); regizoarea australiană de film Gillian Armstrong (1950); actorul şi producătorul american de film Brad Pitt (1963); actrița americană Katie Holmes (1978) şi cântăreaţa şi compozitoarea americană Christina Aguilera (1980).

– La 18 decembrie au murit: lutierul italian Antonio Stradivari (1737); scriitorul şi filosoful german Johann Gottfried Herder (1803); naturalistul francez Jean-Baptiste Lamarck (1829); cărturarul şi poetul român Veniamin Costache, mitropolit al Moldovei (1846); compozitorul brazilian Francisco Manuel da Silva (1865); criticul literar, poetul şi traducătorul român Bonifaciu Florescu, fiul natural al lui Nicolae Bălcescu (1899); scriitorul, diplomatul şi omul politic român Nicolae D.[imitrie] Xenopol, fratele istoricului A. D. Xenopol (1917); aviatorul englez Sir John William Alcock (1919); filologul, lingvistul, lexicograful şi istoricul literar român Nicolae Drăganu (1939);

medicul român Ion Nicolau, specialist în pediatrie (1963); arheologul şi cercetătoarea britanică Dorothy Annie Elizabeth Garrod, prima femeie profesor la Universitatea Cambridge (1968); scriitorul și traducătorul român Teodor Scarlat (1977); compozitorul român Aurel Popa (1981); criticul literar român Mircea Scarlat (1987); poetul şi scriitorul român de etnie germană Franz Liebhard (1989); compozitorul francez Paul Tortelier (1990); actorul român Gheorghe Cozorici (1993); cercetătorul german Konrad Zuse, inventator al primului computer programabil (1995); sculptorul, pictorul şi scriitorul român Ion Vlasiu (1997); publicistul, omul politic şi diplomatul român Radu Budeanu (1997); șansonetistul şi compozitorul francez Gilbert Bécaud (2001); regizorul, scenaristul şi producătorul american de filme de animaţie Joseph Barbera, co-fondator al studiourilor „Hanna-Barbera” (2006); criticul şi istoricul literar, stilisticianul şi profesorul român Ion Rotaru (2006); chimistul francez de origine română Henry Kehiaian (2009); actriţa română Rodica Tapalagă (2010); scriitorul şi preşedintele ceh Václav Havel (2011); graficiana română Clarette Wachtel (2011); jurnalistul român de televiziune Titus Munteanu (2013); actriţa americană de origine maghiară Zsa Zsa Gabor (2016); fizicianul și profesorul Valentin Ciumaș din Republica Moldova (2018); cântărețul, compozitorul, actorul și animatorul britanic Kenny Lynch (2019) și cântărețul francez Alain Barrière (2019).

Septimiu Cioloboc

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 13:18

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk

Gala de deschidere va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Thalia, și va fi prezentată de jurnalista Oana Zamfir. Programul...

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 12:06

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului

Nu e nostalgie, ci rememorarea unei epoci despre care tinerele generații nu știu mai nimic, spun organizatorii evenimentului Sepsi Run, ajuns la a...

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 11:18

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii

În perioada 18-24 octombrie, are loc cea de-a doua ediţie a HOSPEx – Zilele ospitalităţii. Evenimentul aduce împreună profesionişti de...

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 10:16

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție

Cea de-a XIV-a ediție a Zilelor Vânătorii din Ținutul Secuiesc va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, la Castelul Ugron din Filiaș, județul...

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 08:03

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări

O casă de locuit din localitatea Porumbeni, comuna Ceuașu de Câmpie, județul Mureș, a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineață, în...

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 19:45

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș

Pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN 13, pe raza localității mureșene Mihai Viteazu, în care...

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 16:00

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”

Palatul Culturii din Târgu Mureș își deschide porțile duminică, 18 octombrie, pentru un eveniment altfel: „Palatul COOL-TOURII”. Timp de...

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”
Eveniment marți, 13 octombrie 2026, 17:51

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS

Saltul de la algoritmii digitali la robotica umanoidă reprezintă tema centrală a conferinţei LIMITL3SS, care va avea loc sâmbătă la Palatul...

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS