Oameni & Fapte – 18 februarie

– Este cea de-a 49-a zi a lui 2021. Au mai rămas 316 zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:20 şi va apune la ora 17:52.

– Astăzi este sărbătorită „Ziua Consiliului Internaţional al Sportului Militar” („CISM Day Run”), marcată din 2006. CISM s-a înfiinţat în 18 februarie 1948, la iniţiativa Franţei, când cinci state europene – Franţa, Luxemburg, Belgia, Danemarca şi Olanda – au căzut de acord să organizeze competiţii sportive de amploare între armatele acestor state, având ca obiectiv principal promovarea păcii mondiale prin intermediul sportului pentru toţi. Este și Ziua Naţională a Republicii Gambia, țară în care se sărbătoreşte proclamarea independenţei din 1965.

– La 18 februarie 1563 Franța era zguduită de atentatul asupra Ducelui de Guise, cel mai înfocat nobil catolic ostil toleranței față de protestanți. Atins de un glonț, François de Guise va muri șase zile mai târziu. În anul 1790 a apărut, la Iași, periodicul de limbă franceză „Courier de Moldavie”, primul ziar tipărit pe teritoriul țării noastre, iar în 1854 a început construirea liniilor de telegraf electric Bucureşti – Giurgiu, Bucureşti – Ploieşti – Braşov şi Timişoara – Lugoj – Orşova, făcându-se astfel legătura între liniile telegrafice din Principatele Române şi cele din Transilvania.

– În 18 februarie 1918 s-a încheiat, la Brest-Litovsk, pacea între Rusia Sovietică (pe de o parte) şi Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia (pe de altă parte). Astfel, pe frontul oriental, România trebuia să facă faţă singură presiunii armatelor Puterilor Centrale, fără nicio legătură cu Aliaţii. În 1918 s-a inaugurat, la Chişinău, Universitatea Populară Moldovenească, sub preşedinţia lui Pan Halippa, care s-a ocupat de organizarea de conferinţe, de întâlniri cu oameni de cultură și prelegeri consacrate în special studierii istoriei românilor din Basarabia, Herson, Podolia, Taurida și Crimeea.

– La 18 februarie 1929 a avut loc prima transmisie de teatru radiofonic la Radiodifuziunea Română, piesa „Ce ştie satul” de V.Al. Jean și tot atunci, dar la Hollywood, în California, s-au decernat primele trofee ale Academiei Americane de Film, cunoscute ca Premiile Oscar. În 18 februarie 1930 astronomul american Clyde Tombaugh descoperea planeta Pluton (sau Pluto), cea mai depărtată dintre planetele sistemului nostru solar şi care poate fi văzută numai cu instrumente foarte puternice. Din anul 2006 Uniunea Astronomică Internaţională i-a acordat statutul de planetă pitică.

– În 1943 ministrul nazist al Propagandei Publice, Joseph Goebbels, unul dintre principalii colaboratori ai lui Hitler, anunţa la Berlin „războiul total” ca reacţie la înfrângerea armatei germane la Stalingrad (2 februarie 1943).

La 18 februarie 1990, urmare a unei manifestaţii neautorizate ce a degenerat în faţa sediului Guvernului României, au venit în Bucureşti aproximativ 5.000 de mineri din Valea Jiului, care au ocupat Piaţa Victoriei pentru a apăra Cabinetul.

– În 2001 Robert Hanssen, agent FBI, era arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei, urmând a fi condamnat la temniță pe viață, iar la 18 februarie 2005, a fost interzisă în Anglia și Țara Galilor una din distracțiile preferate ale nobilimii: hăituirea și vânătoarea vulpilor. La 18 februarie 2006, pe plaja Copacabana din Rio de Janeiro, a avut loc cel mai mare concert al trupei britanice de muzică rock „The Rolling Stones”, în fața a circa 1,5 milioane de oameni.

– În 18 februarie s-au născut: Maria I Tudor, regină a Angliei şi Irlandei, cea care a restabilit catolicismul ca religie oficială (1516); fizicianul italian Alessandro Volta, inventatorul pilei electrice, prima sursă de curent continuu (1745); pictorul şi acuarelistul belgian Johannes Bosboom (1817); scriitorul și publicistul maghiar Jókai Mór (1825); fizicianul şi filosoful austriac Ernst Mach (1838); scriitorul norvegian Alexander Lange Kielland (1849); scriitorul rus de limbă idiş Shalom Aleichem (1859); omul politic țărănist român Ion Mihalache, conducător și președinte al Partidului Ţărănesc și ministru de mai multe ori (1882); romancierul, dramaturgul şi poetul grec Nikos Kazantzakis (1883); pictorul român Nicolae Dărăscu (1883); filologul, lingvistul, lexicograful şi istoricul literar român Nicolae Drăganu (1884); poetul, prozatorul, editorul și criticul francez André Breton, teoretician al suprarealismului (1896); sociologul, antropologul şi etnologul român Traian Herseni (1907); sculptorul român Constantin Antonovici (1911); interpreta română de muzică uşoară Dorina Drăghici (1922); scriitoarea și jurnalista americană Helen Gurley Brown (1922); cercetătorul, eseistul, scriitorul şi publicistul român Şerban C. Andronescu (1924); poetul, romancierul, eseistul și jurnalistul brazilian Lêdo Ivo (1924); actorul american de film George Kennedy (1925); juristul francez Gérard Conac, membru fondator al Centrului de Drept Constituţional al Facultăţii de Drept din Bucureşti (1930); scriitoarea, editoarea și profesoara americană Toni Morrison, laureată Nobel (1931); regizorul ceh de film, scenaristul, actorul și profesorul Miloš Forman (1932); cântăreața japoneză Yoko Ono, soția lui John Lennon (1933); fotbalistul şi antrenorul englez Sir Bobby Robson, fost selecționer al Angliei (1933); pictoriţa, graficiana și gravoarea română Adina Caloenescu (1934); pictorul şi restauratorul român Gheorghe Pătraşcu (1935); pictorul, gravorul şi profesorul român Ion Stendl (1939); ceramistul și artistul decorator român Ion Berendea (1943); sculptorul francez de origine română Cristian Breazu (1943); actrița americană Cybill Shepherd (1950); scenaristul şi regizorul american de film John Hughes (1950); regizorul român de teatru Vlad Stănescu (1951); actorul american de film, dansatorul şi cântăreţul John Travolta (1954); actorul român Constantin Cotimanis (1955); pianistul şi profesorul român Cristian Beldi (1958); actrița italiano-australiană Greta Scacchi (1960); cantautorul român de muzică folk şi poetul Dinu Olăraşu (1962); interpretul american de muzică hip-hop şi rap şi producătorul muzical Dr. Dre (1965); fotbalistul englez Gary Neville (1975); economistul şi omul politic Igor Dodon, fost preşedinte al Republicii Moldova (1975); înotătorul român Avram Iancu, cel mai rezistent înotător român în ape deschise (1976) și actrița braziliană Gina Valentina (1997).

– La 18 februarie au murit: împăratul mongol Kublai Khan (1294); sultanul Timur Lenk, întemeietorul imperiului turco-mongol al Timurizilor (1405); călugărul şi pictorul italian Fra Angelico, unul dintre maeștrii Şcolii florentine (1455); astrologul și alchimistul german Heinrich Cornelius Agrippa (1535); teologul german reformator Martin Luther, întemeietorul Bisericii luterano-protestante (1546); sculptorul, pictorul, arhitectul și poetul italian Michelangelo Buonarroti (1564); matematicianul german Carl Gustav Jacob Jacobi (1851); istoricul, scriitorul şi publicistul român Constantin D. Aricescu, participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească (1886); cărturarul paşoptist român Ioan Popazu, protopop al Braşovului şi primul episcop al Caransebeşului (1889); regina Elisabeta a României, cunoscută sub pseudonimul literar Carmen Sylva (1916); omul politic liberal spaniol Niceto Alcalá Zamora, fost premier şi primul preşedinte Spaniei (1949); luptătorul anticomunist român Valeriu Gafencu, numit de Nicolae Steinhardt „Sfântul închisorilor” (1952); compozitorul francez Gustave Charpentier (1956); compozitorul, pianistul, dirijorul, criticul muzical și profesorul român Alfred Alessandrescu (1959); pictorul, graficianul, omul de teatru și pedagogul român de origine danezo-norvegiană Gheorghe Löwendal (1964); inginerul, constructorul şi industriaşul suedez Fredrik Ljungström (1964); dirijorul român de etnie italiană Egizio Massini (1966); fizicianul american Robert Julius Oppenheimer, care a condus lucrările pentru construirea primei bombe atomice, deşi s-a pronunţat împotriva folosirii bombei cu hidrogen (1967); poetul şi traducătorul român Cicerone Theodorescu (1974); dirijorul, compozitorul, muzicologul, oboistul, realizatorul de emisiuni şi profesorul ceh Václav Smetáček (1986); compozitorul, muzicologul, pianistul şi dirijorul rus Dmitri Kabalevski (1987); medicul chirurg român Ioan [Jak Rene] Juvara (1996); dirijorul şi compozitorul român Edgar Cosma (2006); romancierul, eseistul şi scenaristul francez Alain Robbe-Grillet (2008); actrița română Mihaela Mitrache (2008); cântăreţul american Damon Harris, cel mai cunoscut membru al trupei „The Temptations” și câştigător a trei Premii Grammy (2013); cântăreţul, compozitorul şi muzicianul englez Kevin Ayers (2013); actriţa română Ruxandra Sireteanu (2014); regizorul şi scenaristul italian Pasquale Squitieri, soțul actriţei Claudia Cardinale (2017); violonistul francez de jazz Didier Lockwood (2018); geochimistul și profesorul american Wallace Broecker, care a popularizat expresia „încălzire globală” (2019); actorul italian de teatru și film Flavio Bucci (2020) și biofizicianul român, poetul, eseistul, istoriograful, memorialistul, traducătorul, medicul și profesorul C. D. Zeletin (2020).

Septimiu Cioloboc

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN – Music Box cu DIANA GHERENDI

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9243RON-0.0002
  • usd 0.5099 1 -0.0024

  • chf 4.4730 1 0.01699

  • aud 3.1855 1 -0.0009

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Radio Târgu Mureș se implică în ecologiz...

Corina Muntean | Citeste articolul

Radio Târgu Mureș reeditează astăzi acți...

Radio Tg.Mureș se implică sâmbătă în eco...

MIRELA ROTAR | Citeste articolul

Radio Tg.Mureș reeditează sâmbătă 17 apr...

S-a deschis centrul de vaccinare din Sân...

MIRELA ROTAR | Citeste articolul

Acesta a fost inaugurat marți, după trei...

Trimestrele ar putea fi reintroduse în a...

MIRELA ROTAR | Citeste articolul

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a a...

Astăzi s-au deschis încă cinci centre de...

MIRELA ROTAR | Citeste articolul

Odată cu deschiderea posibilității de pr...

Restricții noi pentru Târgu Mureș, Cucer...

MIRELA ROTAR | Citeste articolul

Începând din weekendul următor, se aplic...

Ursul care dădea târcoale în zona cartie...

Corina Muntean | Citeste articolul

Anunțul a fost făcut pe pagina de facebo...

Parteneri