Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte – 20 decembrie

Radio România Mureș
Foto: Sursa foto: toptabu.ro

Publicat de Corina Muntean, 20 decembrie 2021, 06:00

– Este cea de-a 354-a zi a lui 2021. Au rămas 11 zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 8:02 şi va apune la ora 16:37.

Sursa foto: huff.ro

– Astăzi e Sărbătoarea populară „Ignatul”, care, în tradiţia românească, este o divinitate solară ce a preluat, din calendarul ortodox, numele şi data de celebrare a Sfântului Ignatie Teoforul. Sărbătoarea își află rădăcinile în tradițiile antichității romane, consideră folcloristul Petru Caraman. Lumea romană practica acest sacrificiu la Saturnali, în intervalul 17-30 decembrie, consacrându-l lui Saturn, la origine zeu al semănăturilor. Porcul însuși era socotit ca întruchipare a acestei divinități, a cărei moarte și reînviere se consuma la cumpăna dintre anul vechi și anul nou. Este însă vorba de un transfer al obiceiului, de la data la care se celebra inițial anul nou în lumea romană: începutul primăverii, al semănăturilor, la sărbatorile ce precedau Calendele lui Janus, adică la Saturnalii. Sărbătoarea este sinonimă cu „Ignatul Porcilor”, pentru că în zorii acestei zile se taie, de obicei, porcul de Crăciun.

– Pe plan mondial este „Ziua Internaţională a Solidarităţii Umane”, proclamată de Adunarea Generală a ONU la 22 decembrie 2005, prin Rezoluţia 60/209, pornind de la identificarea solidarităţii ca valoare fundamental-universală, ce trebuie să stea la baza relaţiilor dintre popoare în secolul al XXI-lea.

– În 20 decembrie 1191, printr-un document emis de Papa Celestin al III-lea, se menționa prima atestare documentară a cetății Sibiului, sub numele de „Cibinum”, iar în 1192 regele englez Richard I era capturat și luat prizonier de Leopold al V-lea al Austriei în timp ce se afla în drum spre Anglia, după ce a semnat tratatul cu sultanul Saladin, act care a încheiat a Treia Cruciadă.

– În 1803 Statele Unite ale Americii au cumpărat de la francezi provincia Louisiana cu 15 milioane de dolari, iar la 20 decembrie 1837 apărea, la Bucureşti (până la 31 decembrie 1838), primul cotidian românesc, intitulat „România”, sub conducerea lui Aaron Florian şi Gheorghe Hill.

– În anul 1857 adunarea ad-hoc a Moldovei a votat o rezoluţie prin care se adresa Puterilor Garante cu rugămintea de a „se prevedea şi a stabili calea prin care Principatele Unite, la orice călcare a drepturilor lor, de orice parte ar proveni, să poată cere şi dobândi puternicul sprijin al marelui Areopagiu”. În 1892 Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” din București a fost inaugurat ca „Morga oraşului”, de către medicul al cărui nume îl poartă.

– La 20 decembrie 1908 s-a constituit, la Bucureşti, „Cercul românilor de peste munţi”, având ca scop de a dezvolta şi întreţine legături mai strânse cu românii de dincolo de Carpaţi şi de a sprijini revendicările „fraţilor aflaţi sub dominaţia austro-ungară”, iar în 1909 apăreau, în România, Legea împotriva sindicatelor şi asociaţiunilor profesionale, prin care se interzicea dreptul de asociere şi de grevă tuturor salariaţilor statului („Legea Orleanu”) și Legea pentru înfiinţarea Băncilor populare de meseriaşi şi a cooperativelor de producţie, consum, construcţie şi de comerţ.

– În 20 decembrie 1915 avea loc audiţia în premieră, la Ateneul Român din Bucureşti, sub bagheta lui Dimitrie Dinicu, a primului poem simfonic românesc, „Acteon” – de Alfred Alessandrescu, iar în anul 1917 Consiliul Comisarilor Poporului din Rusia decreta înființarea Comisiei Extraordinare de Combatere a Contrarevoluției (CEKA), prima organizație de poliție secretă din epoca modernă, care mai târziu va purta o serie de denumiri, ultima fiind KGB.

– În anul 1946 a fost etatizată Banca Națională a României, primul pas în preluarea controlului comunist asupra pârghiilor economice, iar în 1965 s-a creat Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (ONUDI).

– La 20 decembrie 1973 s-a inaugurat noua clădire a Teatrului Naţional din Bucureşti, iar în anul 1987 feribotul de pasageri „MV Doña Paz”, care se îndrepta spre capitala statului Filipine, s-a ciocnit cu petrolierul „Vector” în strâmtoarea Tablas, în apropiere de Marinduque. Scufundarea navei a dus la pierderea a 4341 de vieți omenești. Doar 24 de persoane au supraviețuit. Acesta este considerat cel mai mare dezastru maritim pe timp de pace.

– În 1989 a avut loc o intervenţie militară americană în Panama, pentru a proteja viaţa cetăţenilor americani aflaţi în zonă, intervenţie care a dus şi la înlăturarea dictatorului panamez Manuel Antonio Noriega.

– Tot atunci, la Timişoara, revoluţionarii au elaborat o proclamaţie în care cereau demisia neîntârziată a președintelui Ceauşescu, organizarea alegerilor libere, drepturi democratice. Liderul comunist român Nicolae Ceauşescu, întors dintr-o vizită din Iran, s-a adresat poporului, într-o intervenţie radio-televizată, calificând evenimentele de la Timişoara ca fiind opera unor huligani, elemente antinaţionale şi teroriste. În acelaşi discurs a anunţat că, întrucât manifestanţii au atacat unităţile militare, acestea au fost obligate să se apere, folosind armamentul din dotare.

– În 1999 Macao, care a fost timp de 442 de ani colonie portugheză, a revenit sub suveranitatea Chinei, cu statutul de Regiune Administrativă Specială. Macao, situat pe coasta de est a Chinei, la 70 de kilometri de Hong Kong, este un teritoriu care include Peninsula Macao, insulele Coloane şi Taipa. Macao a fost una dintre cele mai vechi colonii europene din China, datând din secolul al XVI-lea.

– În 2004 un grup de hoți au furat 50 de milioane de dolari, în lire sterline, de la Banca Nordică din Belfast, din Irlanda de Nord, jaful fiind considerat unul dintre cele mai mari din istoria Regatului Unit, iar în 2007 Elisabeta a II-a a devenit cel mai în vârstă monarh al Regatului Unit, surclasând-o pe regina Victoria, care a trăit 81 de ani, 7 luni și 29 de zile.

– La 20 decembrie s-au născut: matematicianul și cartograful francez Oronce Finé (1494); poetul și matematicianul italian Tommaso Ceva (1648); istoricul, botanistul şi geograful secui József Benkő (1740); compozitorul german Joseph Schubert (1754); cărturarul, poetul şi mitropolitul român Veniamin Costache (1768); mitropolitul român Andrei Şaguna (1808); cărturarul pașoptist român Ioan Popazu, protopop al Braşovului şi primul episcop al Caransebeşului (1808); maiorul român Constantin Ene, erou al Războiului de Independență (1837); teologul şi scriitorul englez Edwin Abbott (1838); pastorul, pacifistul și politicianul francez Ferdinand Buisson, laureat Nobel (1841); arhitectul român Ion Mincu (1852); sociologul, lingvistul, publicistul şi omul politic român Ioan Nădejde (1854); ziaristul român, scriitorul, avocatul şi militantul socialist Constantin Mille, considerat părintele ziaristicii române moderne (1861); juristul, memorialistul și premierul român I.[on] G.[heorghe] Duca (1879); actorul şi regizorul român Ion Iancovescu (1889); chimistul ceh Jaroslav Heyrovský, laureat Nobel (1890); actriţa şi cântăreaţa americană Irene Dunne (1898); istoricul român Aurelian Sacerdoţeanu (1904); scriitorul turc Aziz Nesin (1915); poetul chilian Gonzalo Rojas, laureat al Premiului Cervantes (1917); actorul și regizorul american George Roy Hill (1921); scriitoarea austriacă Friederike Mayröcker (1924); economistul român Constantin Bărbulescu (1927); fostul președinte sud-coreean Kim Young-Sam (1927); poetul, eseistul şi publicistul român Al.[exandru] Căprariu (1929); sculptorul român George Apostu (1934); producătorul român de televiziune Valeriu Lazarov (1935); dramaturgul şi scriitorul român Daniel Drăgan (1935); geologul român Dan C. Jipa, doctor inginer (1935); actrița română Ruxandra Sireteanu (1943); poetul, prozatorul, eseistul, scenaristul și traducătorul american de origine română Andrei Codrescu (1946); cântăreaţa italiană Gigliola Cinquetti (1947); pianista britanică de origine japoneză Mitsuko Uchida (1948); poetul şi traducătorul român Ioan Flora (1950); violonistul american Mark Kaplan (1953); actorul, dramaturgul şi regizorul japonez Hideki Noda (1955); omul politic german Martin Schulz, fost preşedinte al Parlamentului European (1955); actorul român Marian Râlea (1957); muzicianul și producătorul american Mike Watt (1957); cântăreața greacă Anna Vissi (1957); regizorul, producătorul de film şi scenaristul sud-coreean Kim Ki-Duk (1960); actorul britanic Paul Ritter (1966); scriitorul și jurnalistul britanic de etnie elvețiană Alain de Botton (1969); fotbalistul englez Ashley Cole (1980); fotbalistul argentinian Martín Demichelis (1980); cântăreața americană Joanna „JoJo” Levesque (1990) și actrița australiană Isabel Durant (1993).

– În 20 decembrie au murit: chirurgul și anatomistul francez Ambroise Paré (1590); compozitorul şi organistul spaniol Antonio Soler (1783); memorialistul, muzicologul și compozitorul maghiar Ábrányi Kornél-tatăl (1903); agronomul, publicistul şi omul politic român Eugen Brote (1912); academicianul, istoricul literar şi pedagogul român Nicolae Cartojan (1944); etnomuzicologul şi compozitorul român Constantin Brăiloiu (1958); dramaturgul, scenaristul şi regizorul american de teatru Moss Hart (1961); compozitorul, dirijorul, violonistul și profesorul român Paul Constantinescu (1963); dramaturgul şi prozatorul român Mihail Sorbul (1966); scriitorul american John Steinbeck, laureat Nobel (1968); compozitorul şi dirijorul francez André Jolivet (1974); compozitorul și pianistul american de origine poloneză Arthur Rubinstein (1982); regizorul român de film documentar Slavomir Popovici (1983); medicul român Ioan Moraru (1989); pianistul român Dagobert Buchholz (1991); astrofizicianul şi scriitorul american Carl Sagan, realizator al serialului ştiinţific de televiziune „Cosmos” (1996); fiziologul şi biofizicianul britanic Sir Alan [Lloyd] Hodgkin, laureat Nobel (1998); filologul, lexicograful și traducătorul român Valeriu Munteanu (1999); scriitorul şi fostul preşedinte senegalez Léopold Sedar Senghor (2001); balerina rusă Olga Lepeşinskaia (2008); actrița americană Brittany Murphy (2009); compozitorul, interpretul şi pianistul american de blues Jimmy McCracklin (2012); poetul, romancierul, eseistul, editorul şi criticul francez de artă Alain Jouffroy (2015); actorul român Sorin Medeleni (2015); actrița franceză Michele Morgan (2016) și actorul britanic de teatru şi film Donald Moffat (2018).

Septimiu Cioloboc

Accident rutier pe DN 12A, între Nicolești și Miercurea-Ciuc
Eveniment miercuri, 31 decembrie 2025, 12:55

Accident rutier pe DN 12A, între Nicolești și Miercurea-Ciuc

La data de 31 decembrie a.c., în jurul orei 09:20, Poliția Municipiului Miercurea-Ciuc a fost sesizată cu privire la producerea unui accident...

Accident rutier pe DN 12A, între Nicolești și Miercurea-Ciuc
Accident cu doi morți pe Valea Arpașu Mare
Eveniment miercuri, 31 decembrie 2025, 10:44

Accident cu doi morți pe Valea Arpașu Mare

Două persoane și-au pierdut viața în urma unui accident, pe Valea Arpașu Mare. Serviciul Județean Salvamont Brașov a fost alertat aseară,...

Accident cu doi morți pe Valea Arpașu Mare
Acoperișul unei case din localitatea Hădăreni a ars în cursul nopții
Eveniment marți, 30 decembrie 2025, 10:54

Acoperișul unei case din localitatea Hădăreni a ars în cursul nopții

Pompierii militari au fost solicitați, în jurul orei 02:00, pentru stingerea incendiului, informează ISU Mureș. La momentul sosirii echipajelor...

Acoperișul unei case din localitatea Hădăreni a ars în cursul nopții
Patriarhul Daniel va săvârşi Sfinţirea Mare a Apei, de Bobotează
Eveniment marți, 30 decembrie 2025, 10:46

Patriarhul Daniel va săvârşi Sfinţirea Mare a Apei, de Bobotează

DANIE’Credincioşii ortodocşi sărbătoresc, marţea viitoare, Botezul Domnului, la Catedrala Patriarhală urmând să fie distribuiţi 10.000...

Patriarhul Daniel va săvârşi Sfinţirea Mare a Apei, de Bobotează
Eveniment marți, 23 decembrie 2025, 10:23

Radio Reșița: peste 225 de mii de lei donații pentru pentru primul spital oncologic din Caraș-Severin

În doar opt zile, campania umanitară „Muzică pentru Viață” inițiată de Radio România Reșița a reușit să adune 225.234 de lei la...

Radio Reșița: peste 225 de mii de lei donații pentru pentru primul spital oncologic din Caraș-Severin
Eveniment luni, 22 decembrie 2025, 12:21

Burse de excelență pentru cinci elevi din Sf. Gheorghe

De 15 ani, Primăria Sfântu Gheorghe oferă burse de excelenţă elevilor aflaţi în ultimul an de liceu, cu scopul de a-i stimula şi recompensa...

Burse de excelență pentru cinci elevi din Sf. Gheorghe
Eveniment vineri, 19 decembrie 2025, 19:21

Concert extraordinar, în ultima zi din an, la Biserica Neagră

Concertul va avea loc la „cumpăna dintre ani”, la Biserica Neagră, pe data de 31 decembrie. Concertul va fi susţinut de Steffen Schlandt,...

Concert extraordinar, în ultima zi din an, la Biserica Neagră
Eveniment vineri, 19 decembrie 2025, 13:46

Simfonia Magiei Crăciunului – o sărbătoare a identităților, la Castelul Mariaffi din Sângeorgiu de Mureș

Ieri, de Ziua Națională a Minorităților, Castelul Mariaffi din Sângeorgiu de Mureș a devenit un spațiu al întâlnirii dintre culturi,...

Simfonia Magiei Crăciunului – o sărbătoare a identităților, la Castelul Mariaffi din Sângeorgiu de Mureș