Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte – 21 ianuarie

Radio România Mureș

Publicat de MIRELA ROTAR, 21 ianuarie 2019, 08:09

– Este cea de-a 21-a zi a lui 2019. Au mai rămas 344 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:57 şi va apune la ora 17:09.

– Azi este „Ziua Internațională a Îmbrățișărilor” („International Hug Day”), menită să alunge anxietatea şi să ofere o mică bucurie, chiar şi unui străin.  Sărbătoarea a apărut în SUA, fiind creată de pastorul Kevin Zaborney din Michigan în 1986, dar s-a răspândit repede în toată lumea. Scopul ei este de a ne face să ne îmbrăţişăm familia şi prietenii mai des, ştiind că îmbrăţisarea este un „medicament” universal. A fost aleasă luna ianuarie deoarece studiile arată că aceasta este una dintre cele mai deprimante perioade ale anului.

– În SUA este marcată, ca sărbătoare naţională, ziua de naştere a pastorului Martin Luther King (15 ianuarie 1929), cunoscut militant pentru apărarea drepturilor civile ale populaţiei de culoare, asasinat la 4 aprilie 1968. Ziua se sărbătorește în a treia zi de luni din ianuarie, în baza unei legi adoptate de Congres, în anul 1986.

– La data de 21 ianuarie 1643 navigatorul olandez Abel Tasman descoperea arhipelagul Tonga din Oceanul Pacific, astăzi o țară insulară independentă și suverană (în tongană: Pule’anga Fakatu’i ’o Tonga; oficial Regatul Tonga). În 21 ianuarie 1793 regele Ludovic al XVI-lea al Franței a fost ghilotinat, pe vremea Revoluţiei Franceze, sub acuzația de trădare. În 1870 s-a înfiinţat oficial, la Sibiu, printr-un decret imperial austro-ungar, Societatea Generală de Asigurare Reciprocă „Transsylvania”, însă ea funcţiona, de facto, încă din 1868, ca „Banca Săsească de Asigurare Reciprocă Transsylvania”.

– La 21 ianuarie 1899 industriaşul german Adam Opel, fost meşter strungar, a fabricat, în oraşul său natal Rüsselsheim, primul automobil Opel, botezat „Opel Patent Motor Car, System Lutzmann”, iar în anul 1906, în cadrul Concertelor Colonne din Paris, avea loc prima audiţie a „Simfoniei I”, operă a compozitorului român George Enescu. În anul 1911 a început primul raliu automobilistic de la Monte Carlo, unul dintre cele mai cunoscute şi mai vechi evenimente sportive din lume, fiind inclus în „careul de aşi” alături de Cursa de 24 de ore de la Le Mans, Marele Premiu de Formula 1 al statului Monaco şi Cursa de 500 de mile de la Indianapolis. La 21 ianuarie 1919 membrii mişcării „Sinn Fein” („Noi Înşine”) au boicotat Parlamentul Marii Britanii şi au constituit un Parlament irlandez la Dublin (nerecunoscut de englezi), care a proclamat atunci independenţa Irlandei. Premier al Irlandei a fost ales Eamon de Valera.

– În anul 1920 se încheiau lucrările Conferinţei de Pace de la Paris (începută în 18 ianuarie 1919), la care a luat parte şi o delegaţie română și unde au fost elaborate textele tratatelor de pace dintre ţările învingătoare din Primul Război Mondial (în număr de 27, printre care şi România) şi ţările învinse (Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria şi Turcia). Din perspectiva României, Conferinţa are o semnificaţie deosebită pentru că, prin sistemul tratatelor semnate cu ţările învinse, se recunoştea şi se consacra pe plan internaţional procesul de unire a Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România.

– Între 21-23 ianuarie 1941 mişcarea legionară din România a organizat o rebeliune armată, prin care urmărea înlăturarea generalului Ion Antonescu şi preluarea întregii puteri în stat, ocazie cu care au avut loc masacre, jafuri şi distrugeri. După înăbuşirea rebeliunii, mişcarea legionară a fost înlăturată de la putere şi interzisă. Liderul ei, Horia Sima, şi un grup de apropiaţi ai săi au fost salvaţi de hitlerişti şi duşi în Germania. Circa 8.000 de legionari au fost arestaţi, judecaţi şi condamnaţi la diverse pedepse, iar conducerea statului român s-a concentrat numai în mâinile lui Ion Antonescu.

– La 21 ianuarie 1954 a fost lansat la apă „USS Nautilus”, primul submarin atomic american, numit astfel după celebrul submarin din romanul francezului Jules Verne – „20.000 de leghe sub mări”. În 1964 dramaturgul francez de origine română Eugène Ionesco a fost ales membru al Academiei Franceze, iar în 21 ianuarie 1972 s-a deschis, la Bucureşti, reprezentanța Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

– În 1976 a fost utilizat pentru prima oară avionul supersonic de pasageri „Concorde”, realizat prin colaborare între francezi și englezi, iar la data de 21 ianuarie 1977 s-au restabilit, la nivel de ambasadă, relaţiile diplomatice între România şi Spania.

– În 21 ianuarie 1990 studioul teritorial Radio Constanţa al Radiodifuziunii Române a devenit cel dintâi post public de radio ce a început să emită după Revoluţia din decembrie 1989, iar în anul 1991 s-a deschis, la Bucureşti, Oficiul Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).

– La 21 ianuarie 1999, în toiul celei de-A Cincea Mineriade, peste o mie de reprezentanți ai societății civile au organizat, la Timişoara, un miting de protest, în vreme ce, la ora 15:00, circa 10.000 de ortaci, porniţi cu câteva zile mai devreme din Valea Jiului spre Bucureşti, au forțat barajul de la Costești, judeţul Argeş, pe care l-au străpuns după un ceas.

– În 21 ianuarie s-au născut: poetul român Matei Milu (1725); istoricul și publicistul român Aaron Florian, revoluţionar paşoptist (1805); publicistul, juristul şi omul politic român Vincențiu Babeș, luptător pentru drepturile naţionale ale românilor transilvăneni (1821); poetul şi publicistul maghiar Madách Imre (1823); muzicologul francez Albert Lavignac (1846); compozitorul francez Henri Duparc (1848); preotul greco-catolic, scriitorul şi omul politic român Vasile Lucaciu, membru marcant al Partidului Național Român din Transilvania (1852); juristul şi profesorul universitar român Constantin Isopescu-Grecul (1871); geograful român George Vâlsan (1885); atletul portughez Francisco Lazáro (1891); istoricul şi omul politic liberal român Gheorghe I. Brătianu, fiul lui Ionel Brătianu (1898); istoricul român Victor Papacostea (1900); compozitorul român Vasile Popovici (1900); prozatorul, dramaturgul şi publicistul român Tiberiu Vornic (1900);
creatorul francez de modă Christian Dior (1905); inginerul rus Oleg Antonov, cunoscut constructor de avioane (1906); violoncelistul şi dirijorul italian Antonio Janigro (1918); basul român Viorel Ban (1920); actorul american de film şi cântăreţul de origine greacă Telly Savalas (1922); comicul englez Benny Hill (1924); graficiana română Clarette Wachtel (1926); poetul, filosoful și traducătorul român Petru Creția (1927); regizorul japonez de film Koji Hashimoto (1936); cântărețul american de muzică folk, compozitorul şi chitaristul Richie Havens (1941); tenorul şi dirijorul spaniol Placido Domingo (1941); cântăreţul american de muzică soul Edwin Starr (1942); medicul și profesorul român Dan Tulbure (1944); cantautorul britanic Billy Ocean (1950); actrița americană Geena Davis (1957); actriţa franceză de film Marie Trintignant (1962); actriţa română Dorina Chiriac (1973); cântăreața, compozitoarea și actrița britanică Emma Bunton, membră a trupei „Spice Girls” (1976) şi actrița română Maria Popistașu (1980).

– La 21 ianuarie au murit: Ludovic al XVI-lea, rege al Franţei (ghilotinat în 1793); scriitorul francez Bernardin de Saint-Pierre (1814); compozitorul, cântărețul, dirijorul și actorul german Albert Lortzing (1851); poetul român Alecu Donici (1865); poetul şi dramaturgul austriac Franz Grillparzer (1872); matematicianul și astronomul englez John Couch Adams, unul dintre descoperitorii planetei Neptun (1892); compozitorul belgian Guillaume Lekeu (1894); inventatorul american Elisha Gray, autor al releului telegrafic cu autoadaptare (1901); filologul italian Graziadio Isaia Ascoli (1907);
mitropolitul român greco-catolic Victor Mihály de Apşa (1918); omul politic rus Vladimir Ilici Lenin [Ulianov], conducător al Revoluției Bolșevice și al Rusiei (1924); histologul şi patologul italian Camillo Golgi (1926); biograful şi criticul literar britanic Giles Lytton Strachey (1932); preotul român Roman Ciorogariu, primul episcop ortodox din Oradea (1936);

istoricul croat Ferdo [Ferdinand] Sisič (1940); compozitorul român Simeon Nicolescu (1941); compozitorul şi profesorul italian de origine germană Ermanno Wolf Ferrari (1948); scriitorul englez George Orwell (1950); dirijorul şi pianistul spaniol Ataulfo Argenta (1958); regizorul și producătorul american de film Cecil B. DeMille, unul dintre întemeietorii Hollywood-ului (1959); prozatorul, traducătorul şi publicistul român Mihail Lungianu (1966); matematicianul francez Arnaud Denjoy, de numele căruia se leagă introducerea „integralei Denjoy” (1974); compozitorul, muzicologul şi criticul muzical român Romeo Alexandrescu (1976); cântărețul american de blues şi pianistul Charles Brown (1999); muzicologul, compozitorul şi dirijorul francez Jacques Chailley (1999); arheologul italian de origine română Dinu Adameșteanu (2004); scriitorul și dramaturgul bulgar Yordan Radichkov (2004); baschetbalistul român Antonio Alexe (2005); atleta română Maria Cioncan, medaliată cu bronz la Olimpiada de la Atena (2007); pianistul, orchestratorul şi compozitorul român de jazz de etnie maghiară Kőrössy János – Jancy (2013); tenorul austriac Waldemar Kmentt (2015) și marea maestră internaţională română de şah Cristina Adela Foişor (2017).

Septimiu Cioloboc

Literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei vor fi iluminate astăzi în culorile drapelului României, pentru a marca Ziua Limbii Române
Eveniment luni, 31 august 2026, 11:39

Literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei vor fi iluminate astăzi în culorile drapelului României, pentru a marca Ziua Limbii Române

Brașovul a jucat un rol important în dezvoltarea limbii și culturii române: Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung către judele Brașovului Hanș...

Literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei vor fi iluminate astăzi în culorile drapelului României, pentru a marca Ziua Limbii Române
Ziua Limbii Române la Prima Școală Românească din Târgu Mureș
Eveniment luni, 31 august 2026, 09:59

Ziua Limbii Române la Prima Școală Românească din Târgu Mureș

Ziua Limbii Române a fost marcată, duminică, la Prima Școală Românească din Târgu Mureș. Corul de copii Pnevma a deschis, aseară,...

Ziua Limbii Române la Prima Școală Românească din Târgu Mureș
Mureș: Femeie rănită în incendiu
Eveniment luni, 31 august 2026, 09:55

Mureș: Femeie rănită în incendiu

Un incendiu a cuprins, în noaptea de duminică spre luni, o anexă gospodărească din localitatea Mura Mică, comuna Gurghiu, județul Mureș....

Mureș: Femeie rănită în incendiu
Seară grecească în Piaţa Cetăţii Sighişoara, în cadrul ProEtnica
Eveniment duminică, 30 august 2026, 11:48

Seară grecească în Piaţa Cetăţii Sighişoara, în cadrul ProEtnica

Piaţa Cetăţii Medievale din Sighişoara a fost ‘ocupată’, sâmbătă seara, de sute de turişti şi spectatori ai ‘serii...

Seară grecească în Piaţa Cetăţii Sighişoara, în cadrul ProEtnica
Eveniment vineri, 28 august 2026, 13:15

Covasna: Bărbat bănuit că ar fi violat-o pe fiica de 15 ani a concubinei sale

Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind bănuit că ar fi violat-o pe fiica de 15 ani a concubinei...

Covasna: Bărbat bănuit că ar fi violat-o pe fiica de 15 ani a concubinei sale
Eveniment vineri, 28 august 2026, 13:08

Sute de porți se deschid mâine în satele României, în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor la Sate”

Peste 180 de spații de patrimoniu rural din România și Republica Moldova își deschid porțile cu acces gratuit. Ediția din acest an aduce o...

Sute de porți se deschid mâine în satele României, în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor la Sate”
Eveniment vineri, 28 august 2026, 13:06

Festivalul ProEtnica Sighișoara celebrează 25 de ani de dialog intercultural

Cetatea Medievală din Sighișoara găzduiește, în perioada 26–30 august, cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Intercultural ProEtnica,...

Festivalul ProEtnica Sighișoara celebrează 25 de ani de dialog intercultural
Eveniment vineri, 28 august 2026, 12:46

Bărbat din Reghin, cercetat pentru agresiune sexuală asupra unei minore

Polițiștii de la Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Reghin, sub supravegherea și coordonarea procurorului de caz din cadrul...

Bărbat din Reghin, cercetat pentru agresiune sexuală asupra unei minore