Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte – 22 decembrie

Oameni & Fapte – 22 decembrie
Foto: 22 decembrie (1989) - Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii

Publicat de MIRELA ROTAR, 22 decembrie 2020, 06:00

– Este cea de-a 357-a zi a lui 2020. Au mai rămas 9 zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 8:03 şi va apune la ora 16:38.

– Astăzi este „Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii”, pentru că la 22 decembrie 1989 aveau loc importante evenimente în cadrul Revoluţiei anticomuniste din România. În Bucureşti, grupuri masive de muncitori de pe marile platforme industriale au ocupat centrul Capitalei, iar la ora 10:00 s-a anunţat introducerea stării de necesitate pe întreg teritoriul ţării. La prânz, după anunţarea sinuciderii ministrului apărării naţionale Vasile Milea (numit de Ceauşescu „trădătorul”), sediul Comitetului Central al PCR a fost luat cu asalt de manifestanţi. Militarii au pactizat cu populaţia, iar cuplul dictatorial Nicolae şi Elena Ceauşescu a părăsit clădirea CC cu elicopterul. Cei doi au fost arestaţi, după amiază, la Târgovişte. S-a instalat puterea provizorie, Frontul Salvării Naţionale (FSN), iar Consiliul Frontului (CFSN) a adresat, în cursul serii, un comunicat către ţară prin care anunţa dizolvarea tuturor structurilor de putere ale regimului comunist şi a prezentat un program vizând democratizarea vieţii politice şi sociale în România. În cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie au avut loc confruntări armate la Televiziune, în Piaţa Palatului, la Radiodifuziune şi în diferite alte zone ale capitalei, soldate cu victime (răniţi şi morţi). Tot atunci a fost distrusă Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti.

– La 22 decembrie 1894 începea în Franţa „Afacerea Dreyfus”. Căpitanul de artilerie Alfred Dreyfus, dovedit vinovat de înaltă trădare, a fost condamnat la deportare pe viaţă şi la excluderea din serviciul militar. Cazul a provocat o serie de crize politice şi sociale unice în Franţa şi s-a încheiat abia în 1906, printr-o decizie a Curţii franceze de Casaţie, care l-a exonerat şi l-a reabilitat definitiv pe Dreyfus. „Afacerea Dreyfus” este considerată simbolul modern al nedreptăţii în numele interesului Statului şi rămâne unul dintre cele mai marcante exemple de eroare judiciară reparată cu dificultate.

– În 22 decembrie 1964, prin decret ministerial, Teatrul pentru Tineret şi Copii din Bucureşti a devenit Teatrul Mic, intrând astfel în familia teatrelor mici din Europa, iar în 1970 a fost inaugurat oficial noul pod rutier peste Dunăre, la Giurgeni – Vadul Oii, ce face legătura cu litoralul românesc al Mării Negre şi care are patru benzi de circulaţie.

– În anul 1989 şi-a reluat activitatea legală Partidul Naţional Ţărănesc (PNŢ) şi s-a fondat Partidul Creştin Naţional Ţărănesc. Tot în 1989 au apărut „Libertatea”, cel dintâi ziar al Revoluţiei române, şi primul număr al ziarului „Tineretul liber”. În 1989, în timpul reunificării Berlinului de Est cu Berlinul de Vest, s-a redeschis Poarta Brandenburg, celebru monument din Berlin, inaugurat la 6 august 1791. Între anii 1961-1989, accesul cetăţenilor din cele două Germanii (de Est şi de Vest) la acest monument a fost interzis, în apropiere aflându-se Zidul Berlinului.

– La 22 decembrie 1999 economistul și politicianul român Mugur Isărescu și membrii Guvernului său au depus jurământul în fața președintelui de atunci al României, Emil Constantinescu, Executiv care s-a aflat în exerciţiu în perioada 22 decembrie 1999 – 28 decembrie 2000. La 16 decembrie 1999, Mugur Isărescu a fost desemnat în funcția de premier al României.

– În anul 2008 Cabinetul Emil Boc (1) a început guvernarea României, până la 23 decembrie 2009. Din 13 octombrie 2009, când a fost demis prin moțiune de cenzură, a continuat să funcționeze interimar, fiind obligat să îndeplinească „numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern”.

– La 22 decembrie s-au născut: poetul dramatic francez Jean Racine (1639); compozitorul german Carl Friedrich Abel (1723); scriitorul elveţian Ulrich Bräker (1735); pictorul britanic John Crome (1768); scriitorul norvegian Johan Sebastian Welhaven (1807); compozitorul și dirijorul german Franz Abt (1819); compozitorul italian Giovanni Bottesini (1821); biologul şi entomologul francez Jean-Henri Fabre (1823); scriitorul american Thomas Wentworth Higginson (1823); compozitorul italian Giacomo Puccini (1858); matematicianul german Otto Hölder (1859); arhitectul român Nicolae Ghica-Budeşti (1869); compozitorul, dirijorul şi pianistul austriac Franz Schmidt (1874); poetul, romancierul şi dramaturgul italian Filippo Tommaso Marinetti (1876); compozitorul american de origine franceză Edgard Varèse, precursor al muzicii electronice (1883); eseistul, poetul, publicistul şi omul politic român Nichifor Crainic, deținut politic (1889); medicul neurolog român Oscar Sager (1894); compozitorul și profesorul român Mihail Andricu (1894); prozatorul, traducătorul și medicul român Virgiliu Monda (1898); compozitorul, dirijorul şi profesorul britanic Alan Bush (1900); fizicianul şi chimistul american John C. Slater (1900); medicul, fiziologul şi biochimistul american Haldan Keffer Hartline, laureat Nobel (1903); actorul francez Pierre Brasseur (1905); arhitectul, artistul şi designerul elveţian Max Bill (1908); sculptorul, graficianul şi desenatorul italian Giacomo Manzù (1908); pictoriţa română Medi Wechsler Dinu (1908);

regizorul, scenograful, coregraful, balerinul și profesorul român de origine germană Dumitru [Trixy] Checais (1914); muzicianul şi dirijorul român Teodor Costin (1923); medicul anestezist român George Litarczek (1925); scriitorul şi eseistul elveţian Hugo Loetscher (1929); cineastul portughez Paulo Rocha (1935); actorul american de origine portoricană Héctor Elizondo (1936); compozitorul român Corneliu Cezar (1937); compozitorul român Dinu Petrescu (1939); actriţa română Cristina Deleanu (1940); sculptorul şi profesorul român Mihai Buculei (1940); chimistul american de origine britanică M. Stanley Whittingham, laureat Nobel (1941); poetul, prozatorul şi dramaturgul român Dan Mutaşcu (1944); gimnastul japonez Mitsuo Tsukahara, cel care a inventat celebra săritură ce-i poartă numele, „Tsukahara” (1947); gemenii americani Maurice şi Robin Gibb, cântăreţi şi fondatori ai formaţiei „Bee Gees”, împreună cu fratele lor mai mare, Barry (1949); biochimistul american de origine germană Thomas Christian Südhof, laureat al Premiului Nobel (1955); actrița americană Norma Stitz (1958); fotbalistul şi antrenorul român Dan Petrescu (1967); cântăreaţa şi actriţa franceză Vanessa Paradis (1972); jurnalista și realizatoarea română de emisiuni de televiziune Andreea Marin (1974) și actrița, scriitoarea și umorista sud-africană Tumi Morake (1981).

– În 22 decembrie au murit: teologul român Petru Movilă, mitropolit al Kievului şi fondator de tipografii în spaţiul românesc (1646); pictorul italian Guercino (1666); chimistul şi medicul englez William Hyde Wollaston, care a descoperit elementele chimice paladiu şi rodiu (1828); matematicianul şi inginerul francez Jean-Victor Poncelet (1867); pictorul francez Théodore Rousseau (1867); scriitoarea engleză George Eliot (1880); omul politic şi memorialistul român Ion Bălăceanu, participant la Revoluţia de la 1848 şi militant pentru unirea Principatelor Române (1914); lingvistul suedez Göran Björkman (1923); economistul şi omul politic român Vintilă I. C. Brătianu, preşedinte al PNL, ministru de finanţe şi premier, precum şi iniţiator al politicii „prin noi înşine” (1930); scriitorul rus Nikolai Ostrovski (1936); scriitorul și scenaristul american Nathanael West (1940); poetul român Nicolae Labiş (1956); actorul şi regizorul român de teatru Ion Iancovescu (1966); basul român Edgar Istratty (1967); regizorul american de film de origine austriacă Josef von Sternberg (1969); producătorul american de film și directorul executiv Darryl F. Zanuk (1979); scriitorul român Dragoş Vicol (1981); general-colonelul român Vasile Milea, ministru al apărării naţionale (1989); scriitorul și dramaturgul irlandez Samuel Beckett, laureat Nobel (1989); compozitorul austriac Ernst Krenek (1991); compozitoarea română Florica Dimitriu (1993); pictorul sârb Mica Popovič (1996); scriitorul canadian de limbă franceză Pierre Vallieres (1998); cântăreţul şi muzicianul britanic de rock şi blues Joe Cocker (2014);

muzicianul român de etnie germană Günther Reininger, pianist, organist, compozitor şi vocalist al formaţiilor „Phoenix” şi „Amicii” (2015) și matematicianul și profesorul belgian Jean Bourgain (2018).

Septimiu Cioloboc

Brigada 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” sărbătorește  35 de ani de la înfiinţare
Eveniment marți, 13 octombrie 2026, 10:00

Brigada 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” sărbătorește 35 de ani de la înfiinţare

Aniversarea propriu-zisă este pe 14 octombrie, însă evenimentele publice au loc astăzi, în Miercurea Ciuc. Cu acest prilej va fi organizată o...

Brigada 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” sărbătorește 35 de ani de la înfiinţare
Harghita: Incendiu la un siloz de rumeguş din Miercurea-Ciuc
Eveniment marți, 13 octombrie 2026, 07:38

Harghita: Incendiu la un siloz de rumeguş din Miercurea-Ciuc

Un incendiu a izbucnit, aseară, la un siloz de rumeguş al unei firme din Miercurea-Ciuc, cu profil de prelucrarea lemnului şi fabricarea...

Harghita: Incendiu la un siloz de rumeguş din Miercurea-Ciuc
Ștafeta Veteranilor sosește astăzi la Târgu Mureș
Eveniment luni, 12 octombrie 2026, 12:25

Ștafeta Veteranilor sosește astăzi la Târgu Mureș

Ștafeta Veteranilor Invictus sosește la Târgu Mureș astăzi, venind de la Odorheiul Secuiesc. Veteranii vor relua startul marți dimineața, la...

Ștafeta Veteranilor sosește astăzi la Târgu Mureș
Emoții la 41 de ani de la absolvire. Clasa de Horticultură a Grupului Școlar Agricol Târgu Mureș s-a reunit sâmbătă
Eveniment luni, 12 octombrie 2026, 11:58

Emoții la 41 de ani de la absolvire. Clasa de Horticultură a Grupului Școlar Agricol Târgu Mureș s-a reunit sâmbătă

Anul trecut în luna mai, promoția 1985 a actualului Colegiu Agricol ”Traian Săvulescu” din Tg. Mureș aniversa vârsta rotundă de 40 de ani...

Emoții la 41 de ani de la absolvire. Clasa de Horticultură a Grupului Școlar Agricol Târgu Mureș s-a reunit sâmbătă
Eveniment luni, 12 octombrie 2026, 10:20

Brașov: Trei persoane, grav rănite, într- un accident

Traficul rutier este blocat la acest moment pe DN13, în zona localității Rotbav din județul Brașov. Aici s-a produs un accident rutier în care...

Brașov: Trei persoane, grav rănite, într- un accident
Eveniment duminică, 11 octombrie 2026, 12:15

Accident rutier în localitatea mureșeană Ernei

Au fost implicate trei autoturisme, iar două persoane au fost rănite, informează ISU Mureș. Una dintre acestea, încadrată în cod galben, va fi...

Accident rutier în localitatea mureșeană Ernei
Eveniment vineri, 9 octombrie 2026, 15:00

Mașini de epocă, motociclete și drifturi, la Retroparada toamnei din Târgu Mureș și Sfântu Gheorghe

La Târgu Mureș se va desfășura în centrul orașului, cu participarea a circa 50 de mașini de epocă, cea mai veche având aproape 90 de ani....

Mașini de epocă, motociclete și drifturi, la Retroparada toamnei din Târgu Mureș și Sfântu Gheorghe
Eveniment vineri, 9 octombrie 2026, 13:33

Palatul Parlamentului va fi iluminat în verde mâine, de Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale

Faţada principală a Palatului Parlamentului va fi iluminată în verde mâine, începând cu ora 21:00, pentru marcarea Zilei Mondiale a...

Palatul Parlamentului va fi iluminat în verde mâine, de Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale