Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte – 22 mai

Radio România Mureș
Foto: Sursa foto: rador.ro

Publicat de Corina Muntean, 22 mai 2020, 06:00

– Este cea de-a 143-a zi a lui 2020. Au rămas 223 de zile până la sfârşitul anului. Soarele a răsărit la ora 5:40 şi va apune la ora 20:58.

– Astăzi marcăm „Ziua Internaţională a Biodiversităţii”, Ziua Naţională a Republicii Yemen – unde se aniversează unirea celor două state yemenite, în 1990 – și „Ziua Ierusalimului” („Iom Ieruşalaim”) – deoarece oraşul a fost eliberat în timpul Războiului de Şase Zile din 1967, dintre statul Israel şi vecinii săi arabi: Egipt, Siria şi Iordania.

– La 22 mai 1377 Papa Grigore al XI-lea a emis cinci bule papale ce denunțau doctrinele teologului englez John Wycliffe, pe care l-a acuzat de erezie. În prima bătălie de la Saint Albans, din anul 1455 şi contând pentru Războiul celor Două Roze, Richard Duce de York l-a învins și l-a capturat pe regele Henric al VI-lea al Angliei.

– În 22 mai 1856 rusul Pavel Tretiakov, celebru colecţionar de artă, a fondat Galeria de artă din Moscova care-i poartă numele, iar în 1879 parlamentul maghiar a votat o lege şcolară („Legea Trefort”, după numele iniţiatorului) care prevedea obligativitatea predării în limba maghiară în toate şcolile elementare din teritoriile anexate Ungariei, inclusiv în şcolile confesionale române. La 22 mai 1932 s-a introdus, pentru prima dată, ora de vară în ţara noastră, iar în 1948 guvernul român condus de Dr. Petru Groza i-a retras cetățenia regelui Mihai I de România și altor membri ai familiei regale.

– Un cutremur de 9,5 grade pe scara Richter a lovit statul sud-american Chile la 22 mai 1960, acesta fiind cel mai puternic seism înregistrat vreodată. Cutremurul a durat circa 10 minute, provocând un tzunami cu valuri de peste 10 metri, care a afectat sudul statului Chile, Hawaii, Japonia, Filipine, estul Noii Zeelande, sud-estul Australiei şi Insulele Aleutine. Seismul a cauzat moartea a aproximativ 6.000 de oameni (după unele surse), iar pagubele materiale au fost estimate la mai bine de trei miliarde de dolari americani.

– În 1965 a debutat, la Televiziunea Română, emisiunea „TeleEnciclopedia”, unul dintre cele mai longevive programe ale posturilor de televiziune din țara noastră, iar la 22 mai 1972 în Ceylon s-a adoptat o nouă Constituţie şi se proclama republica, sub noua denumire de Sri Lanka.

– În 22 mai 1990 compania americană Microsoft, cea mai mare producătoare de software din lume, a lansat pe piaţă sistemul de operare Windows 3.0 și tot atunci Yemenul de Nord s-a unit cu Yemenul de Sud, formând Republica Yemen.

– În 2005 s-a încheiat criza jurnaliştilor români răpiţi în Irak, după 55 de zile de captivitate, odată cu anunţul eliberării acestora făcut de Administraţia Prezidenţială. A doua zi Marie-Jeanne Ion, cameramanul Sorin Mişcoci (ambii de la „Prima TV”) şi Ovidiu Ohanesian (de la „România Liberă”) au revenit în ţară. În seara de 28 martie 2005 cei trei jurnalişti au fost declaraţi dispăruţi la Bagdad.

– La 22 mai 2010 echipa italiană de fotbal Internazionale Milano a câștigat Liga Campionilor, învingând cu 2-0 formaţia germană Bayern München, în finala de la Madrid. La Tokyo, capitala Japoniei, s-a deschis publicului în 2012 cel mai înalt turn din lume, „Tokyo Skytree” (măsurând 634 de metri) şi a doua cea mai înaltă structură de pe Pământ, după clădirea zgârie-nori „Burj Khalifa” din Dubai (construcţie înaltă de 829,8 metri).

– În 22 mai s-au născut: poetul francez Gérard de Nerval (1808); omul politic liberal român Constantin A. Kretzulescu, fost premier (1809); compozitorul german, poetul şi dramaturgul Richard Wagner (1813); compozitorul român, violonistul și pedagogul Eduard Caudella (1841); pictoriţa americană Mary Stevenson Cassatt (1844); scriitorul britanic Sir Arthur Conan Doyle, autorul detectivului Sherlock Holmes (1859); desenatorul şi caricaturistul român Constantin Jiquidi, tatăl graficianului Aurel Jiquidi (1865); prozatorul, poetul, dramaturgul şi omul politic german Johannes Robert Becher (1891); medicul român Emil C. Crăciun, care a pus, la Cluj, bazele primului Institut oncologic din România (1896); actorul, regizorul şi producătorul englez Sir Laurence Olivier (1907); istoricul literar, comparatistul şi folcloristul român I.[on] C.[onstantin] Chiţimia (1908); chimistul englez Herbert C. Brown, laureat Nobel (1912); juristul român Tudor R. Popescu, unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti români în drept internaţional (1913); istoricul român Gheorghe Matei (1919); cântăreţul, compozitorul şi actorul francez de origine armeană Charles Aznavour (1924); preotul român Nicolae Bordaşiu, fost paroh al Bisericii Sfântul Silvestru din Bucureşti şi deţinut politic (1924); handbalistul român de naţionalitate germană Otto Tellman, campion mondial cu România (1927); chimistul american de origine maghiară George Andrew Olah, laureat Nobel (1927); scriitorul, naturalistul şi ecologistul american Peter Matthiessen (1927); trompetistul şi vocalistul britanic de jazz Kenny Ball, şeful orchestrei „Kenny Ball & His Jazzmen” (1931); pictorul român Octav Grigorescu (1933); economistul român Emilian Dobrescu (1933); actorul român Constantin Rauţchi (1934); regizorul și scenaristul român Nicolae Corjos (1935); cântăreţul argentinian de muzică folk Facundo Cabral (1937); criticul, istoricul de artă şi politicianul român Răzvan Teodorescu, istoric al culturii şi fost ministru (1939); actorul canadian de film Michael Sarrazin (1940); prozatorul, eseistul și teoreticianul român Vasile Andru (1942); profesorul universitar, filosoful şi omul politic liberal român Andrei Marga, fost ministru (1946); fotbalistul nord irlandez George Best (1946); fotbalistul român Florea Dumitrache (1948); istoricul, poetul și eseistul român Marius Oprea (1964) şi manechinul britanic de origine jamaicană Naomi Campbell, numită şi „Perla neagră” a podiumurilor de modă (1970).

– La 22 mai au murit: împăratul roman Constantin cel Mare (337); fizicianul şi matematicianul german Julius Plücker (1868); scriitorul şi dramaturgul italian Alessandro Francesco Tommaso Manzoni (1873); scriitorul francez Victor Hugo (1885); romancierul și dramaturgul francez Jules Renard (1910); arheologul şi numismatul francez de origine germană Christian [Eduard Ludwig Wilhelm] Frőhner (1925); pictorul şi desenatorul român Ştefan Dimitrescu (1933); scriitorul american de origine jamaicană Claude McKay (1948); prozatorul, dramaturgul şi gazetarul român Ion Călugăru (1956); poetul român George Bacovia (1957); economistul şi istoricul român Gheorghe Zane (1978); poetul, prozatorul şi eseistul român Ion Lotreanu (1985); graficianul şi gravorul român Ştefan Iacobescu (2001); cardinalul greco-catolic Alexandru Todea, mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma (2002); ziaristul român Ralu Filip, fost preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului – CNA (2007); istoricul american de origine română Eugen Weber (2007); poetul, prozatorul, traducătorul, editorul, romancierul şi juristul român Gavril Matei (2008); scriitorul american de matematică și știință Martin Gardner, autor de matematică recreativă (2010); compozitorul francez Henri Dutilleux (2013); scriitorul american Philip Roth, laureat al Premiului Pulitzer (2018); matematiciana și profesoara română Cabiria Andreian Cazacu (2018) și scriitoarea și ilustratoarea britanică Judith Kerr, autoarea seriei de cărţi pentru copii „Mog” (2019).

Septimiu Cioloboc

Castelul Teleki din Gornești reintră în circuitul turistic
Eveniment joi, 16 iulie 2026, 13:12

Castelul Teleki din Gornești reintră în circuitul turistic

Unul dintre cele mai valoroase monumente baroce din Transilvania, Castelul Teleki din comuna mureșeană Gornești, se redeschide de astăzi...

Castelul Teleki din Gornești reintră în circuitul turistic
Doi bărbaţi, înjunghiaţi pe o stradă din Târgu Mureş
Eveniment joi, 16 iulie 2026, 13:01

Doi bărbaţi, înjunghiaţi pe o stradă din Târgu Mureş

Doi bărbaţi au ajuns azi noapte la spital, după ce au fost înjunghiaţi cu un cuţit în plină stradă, în municipiul Târgu Mureş. Agresorii...

Doi bărbaţi, înjunghiaţi pe o stradă din Târgu Mureş
Primul Jumbo Jet este programat să aterizeze joi pe Aeroportul Braşov
Eveniment joi, 16 iulie 2026, 12:00

Primul Jumbo Jet este programat să aterizeze joi pe Aeroportul Braşov

Un prim avion Boeing 747, cunoscut şi ca ‘Jumbo Jet’, este programat să aterizeze pe Aeroportul Braşov joi după-amiază, la puţin...

Primul Jumbo Jet este programat să aterizeze joi pe Aeroportul Braşov
”Festivalul Floare de colț”, la Zărnești
Eveniment miercuri, 15 iulie 2026, 18:29

”Festivalul Floare de colț”, la Zărnești

Timp de trei zile, centrul orașului Zărnești va deveni punctul de întâlnire al muzicii, tradiției și divertismentului, reunind artiști...

”Festivalul Floare de colț”, la Zărnești
Eveniment miercuri, 15 iulie 2026, 18:23

Locuitorii din Vama Buzăului vor avea abonamente la jumătate de preț la Festivalul „Vama de la Munte”

Organizatorii Festivalului „Vama de la Munte” au anunțat că locuitorii comunei brașovene Vama Buzăului vor beneficia de o reducere de 50% la...

Locuitorii din Vama Buzăului vor avea abonamente la jumătate de preț la Festivalul „Vama de la Munte”
Eveniment miercuri, 15 iulie 2026, 15:47

Apuseni Fest 2026 aduce primul festival de muzică electronică pe Muntele Găina

Munții Apuseni găzduiesc, în premieră, un festival de muzică electronică organizat în cadrul tradiționalului Târg de Fete de pe Muntele...

Apuseni Fest 2026 aduce primul festival de muzică electronică pe Muntele Găina
Eveniment miercuri, 15 iulie 2026, 12:20

Poliția de Patrimoniu sesizată în cazul Bisericii fortificate din Archita

Mircea Cojocar, un mureșean originar din localitatea Archita, comuna Vânători, a sesizat postul nostru de Radio cu privire la cazul unui localnic...

Poliția de Patrimoniu sesizată în cazul Bisericii fortificate din Archita
Eveniment miercuri, 15 iulie 2026, 11:09

Se redeschide Castelul Teleki din Gornești

Castelul Teleki din comuna mureșeană Gornești, unul dintre cele mai valoroase monumente baroce din Transilvania, se redeschide publicului după...

Se redeschide Castelul Teleki din Gornești