Oameni & Fapte – 23 Mai

– Este cea de-a 143-a zi a lui 2018. Au rămas 222 de zile până la sfârşitul anului. Soarele a răsărit la ora 5:40 şi va apune la ora 20:58.

– Astăzi e „Ziua Naţională a Aromânilor de Pretutindeni”, sărbătorită din 1990, la iniţiativa Ligii Aromânilor din Macedonia. Este şi „Ziua Mondială a Broaștelor Țestoase”, marcată din 2000, pentru a sublinia că această specie este pe cale de dispariţie. Ţestoasele sunt reptile cu o vechime considerabilă, ele apărând în urmă cu peste 200 de milioane de ani, cu mult înaintea erei dinozaurilor.

– La data de 23 mai 1430 eroina franceză Ioana D’Arc era capturată de către burgunzi, în timp ce conducea armata spre eliberarea oraşului Compiègne, iar în anul 1498 călugărul dominican italian Girolamo Savonarola a fost spânzurat la Florența din ordinul Papei Alexandru al VI-lea, care l-a declarat „eretic, schismatic și neiubitor de Sfântul Scaun”. Apoi, în fața unei mulțimi de oameni, criticul şi reformatorul moravurilor religioase a fost ars pe rug. Pe 23 mai 1533 arhiepiscopul de Canterbury, Thomas Cranmer, declara căsătoria regelui Henric al VIII-lea al Angliei cu Caterina de Aragon nulă și neavenită, atrăgând astfel asupra sa mânia Vaticanului, care mai târziu va răspunde cu o excomunicare papală. În anul 1568 Țările de Jos şi-au declarat independența față de Spania, declanşând „Războiul de Optzeci de Ani”.

– În 1864, la iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, românii s-au pronunţat, printr-un plebiscit, asupra unui act cu valoare constituţională: „Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris”, ce prevedea înfiinţarea unei noi Camere parlamentare (Senatul), alături de Adunarea Deputaţilor, instituindu-se astfel sistemul bicameral. În 1929 s-a lansat, în SUA, prima animaţie Mickey Mouse cu sunet: „Copilul carnavalului”, aceasta fiind a noua producție din seria Mickey Mouse şi prima în care şoricelul vorbeşte. În anul 1934 gangsterii americani Bonnie (Parker) şi Clyde (Barrow) au fost împuşcaţi de poliţişti lângă oraşul Bienville Parish, statul Louisiana. Faimosul cuplu de proscrişi era renumit pentru jefuirea de bănci, fiind considerat inamic public între 1931-1934, în timpul Marii Crize Economice. Urmează trei fapte din Al Doilea Război Mondial: în 1942 armata germană („Wehrmacht”-ul) a încercuit complet Armata Roșie la Harkov, la sfârşitul celei de-a doua bătălii; în 1945 membrii guvernului german au fost destituiţi din funcție de către Aliați, fiind apoi întemniţaţi, şi tot în anul 1945 şeful SS, Heinrich Himmler, s-a sinucis cu cianură, în timp ce se afla în custodia Aliaților.

– În 23 mai 1948, pe Insula Şerpilor, s-a semnat procesul verbal între Nikolai P. Şutov, prim-secretar al Ambasadei URSS din Bucureşti, şi Eduard Mezincescu, ministru plenipotenţiar al Republicii Populare Române, prin care insula (cu o suprafaţă de 17 hectare), situată în Marea Neagră, a fost cedată Uniunii Sovietice. Procesul verbal nu a fost ratificat însă niciodată de parlamentele celor două ţări, iar după destrămarea URSS, Insula Şerpilor a trecut în stăpânirea Ucrainei.

– La data de 23 mai 1949 s-a dat, în România, Decretul privind organizarea Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor (DGPT). Sub această denumire au funcţionat, până în 1975, cenzura presei şi a tipăriturilor (nimic nu putea fi imprimat fără viza, pe fiecare pagină, a pomenitei instituţii). Tot atunci s-a întrunit Consiliul Parlamentului vest-german (Bundesrat), care a declarat în mod oficial formarea Republicii Federale Germane. În anul 1969 filmul documentar românesc „Cântecele Renaşterii” (regia Mirel Ilieşiu), realizat cu concursul corului „Madrigal”, avea să obţină Marele Premiu pentru scurt metraj, „Palme d’Or” la Festivalul de la Cannes, din Franţa.

– În 1992 procurorul italian Giovanni Falcone, duşman înverşunat al Mafiei siciliene (Cosa Nostra), a murit, împreună cu soția sa și trei bodyguarzi, pe autostrada A 29, în localitatea Capaci, lângă Palermo, după ce mașina cu care călătorea a fost aruncată în aer de o bombă ce fusese plasată într-un șanț săpat pe marginea drumului. În 1995 canadianul James Gosling a prezentat publicului limbajul de programare „Java”, iar în anul 2005 cei trei jurnalişti români răpiţi în Irak pe 28 martie, Marie-Jeanne Ion, Sorin Dumitru Mişcoci (de la „Prima TV”) şi Eduard Ovidiu Ohanesian (de la „România liberă”), au revenit în ţară după 55 de zile de captivitate.

– La 23 mai s-au născut: botanistul și zoologul suedez Carl von Linné, „părintele” taxonomiei și al ecologiei moderne (1707); medicul german Franz Anton Mesmer, fondatorul teoriei pseudoştiinţifice a magnetismului animal, numit ulterior „mesmerism” (1734); compozitorul italian Andrea Luchesi (1741); arhitectul britanic Sir Charles Barry (1795); scriitoarea şi jurnalista americană Margaret Fuller, militantă pentru drepturile femeilor (1810); pictorul danez Carl Heinrich Bloch (1834); pionierul aeronauticii moderne, germanul Otto Lilienthal (1848); romancierul, criticul, istoricul și teoreticianul literar român Garabet Ibrăileanu (1871); inginerul energetician român Dimitrie Leonida, care a întemeiat primul muzeu tehnic din ţară (1883); economistul şi omul politic român Victor Slăvescu (1891); scriitorul suedez Pär Fabian Lagerkvist, laureat Nobel (1891); inginerul şi inventatorul român Mihail Konteschweller, unul dintre pionierii telemecanicii (1897); criticul literar, eseistul şi poetul român Vladimir Streinu (1902); fizicianul american John Bardeen, laureat Nobel (1908); aviatoarea franceză Hélène Boucher, deținătoare a mai multor recorduri mondiale (1908); clarinetistul, compozitorul şi şeful de orchestră american Artie Shaw (1910); compozitorul, pianistul şi orchestratorul francez Jean [René Désiré] Françaix (1912); cercetătorul american Edward Lorenz, „părintele” teoriei haosului şi a efectului de fluture (1917); pianista spaniolă Alicia de Larrocha (1923); actriţa şi cântăreaţa americană Rosemary Clooney (1928); cardinalul român Lucian Mureșan, arhiepiscop și mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma (1931); actriţa britanică de film şi scriitoarea Joan Collins (1933); chimistul român Eugen Segal, fondator al şcolii de cinetică neizotermică (1933); compozitoarea şi profesoara română Irina Odăgescu-Ţuţuianu (1937); sculptorul român Horia Flămând (1941); regizorul, producătorul şi scenaristul american Zalman King (1942); filosoful, eseistul și traducătorul român Gabriel Liiceanu (1942); pictorul şi desenatorul român Sorin Ilfoveanu (1946); șahistul rus Anatoli Karpov, campion mondial (1951); mezzosoprana română Gabriela Drăguşin (1953); astronautul german Thomas Reiter (1958) şi cântăreața germană Lena Meyer-Landrut (1991).

– În 23 mai au murit: reformatorul religios italian Girolamo Savonarola (spânzurat în 1498); poetul şi dramaturgul spaniol Luis de Gongora y Argote (1627); astronomul francez Adrien Auzout (1691); exploratorul britanic Charles Robert Malden, descoperitorul unei insule în Pacific, care îi poartă numele (1855); mineralogul, fizicianul și matematicianul german Franz Neumann, fondatorul fizicii matematice (1895); dramaturgul norvegian Henrik Ibsen (1906); poetul, prozatorul şi dramaturgul francez François Coppée (1908); industriașul american John D. Rockefeller, fondatorul „Standard Oil Company” (1937); comandantul nazist german Heinrich Himmler, şeful SS (sinucis în 1945); pianistul şi compozitorul german Wilhelm Kempff (1991); procurorul italian Giovanni Falcone (asasinat în 1992); istoricul, diplomatul și criticul literar francez Pierre de Boisdeffre (2002); poetul şi jurnalistul român Ion Drăgănoiu (2003); prozatorul, poetul, scenaristul şi traducătorul român Iordan Chimet (2006); compozitorul şi cântăreţul francez de etnie greacă Georges Moustaki (2013); matematicianul şi profesorul american John Forbes Nash Jr., laureat al Premiului Nobel (2015) şi rugbystul şi antrenorul român de rugby Viorel Morariu, preşedinte al Federaţiei Române de Rugby (2017).

Septimiu Cioloboc

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Minorii nu mai pot cumpăra țigări electr...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat ...

Parteneri