Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte – 24 iunie

Radio România Mureș
Foto: 24 iunie - Ziua Universală a Iei

Publicat de Rotar Mirela, 24 iunie 2022, 06:00

– Este cea de-a 175-a zi a lui 2022. Au rămas 190 de zile până la sfârşitul anului. Soarele a răsărit la ora 5:29 şi va apune la ora 21:19.

– Creştinii ortodocşi, greco-catolici şi cei romano-catolici prăznuiesc astăzi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica). Astăzi este „Ziua Avocatului din România”, marcată din 1998 şi care reprezintă data înfiinţării primului Consiliu al unui Barou în ţara noastră. Pentru a celebra ia tradiţională, comunitatea online „La Blouse Roumaine” a stabilit, în 2013, data de 24 iunie ca „Ziua Universală a Iei”, prin care îşi propune să consacre ia tradiţională drept brand de ţară al României.

– Este „Ziua mondială de rugăciune pentru sfinţenia preoţilor” (a XXVII-a), care corespunde, în Biserica Romano-Catolică, cu solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Iisus. Ziua a fost stabilită, în 1995, de Ioan Paul al II-lea, însă rădăcinile inițiativei sunt mult mai adânci și au a face cu preotul italian Mario Venturini (1886-1957), care și-a dedicat viața și apostolatul sfințirii preoților, întemeind în acest scop, în 1926, congregația „Isus, Preotul”.

– La 24 iunie 1497 navigatorul şi exploratorul veneţian Giovanni Caboto
(cunoscut ca John Cabot, pentru că a navigat mai ales sub pavilion britanic) declara Canada de Est drept proprietate a Angliei. Caboto este considerat al doilea european care a atins țărmul Americii de Nord, după exploratorul scandinav Leif Eriksson (circa 1003).

– În anul 1717 s-a constituit, la Londra, prima Mare Lojă a Francmasoneriei Speculative, iar la 24 iunie 1812 armata imperială franceză aflată sub comanda lui Napoleon I Bonaparte a invadat Rusia, într-o campanie militară ce avea să fie dezastruoasă. Îndârjirea ruşilor (care au evitat confruntarea decisivă) şi iarna cumplită au dus la retragerea francezilor în decembrie acelaşi an. Ne mutăm în cealaltă parte a lumii, spunând că la 24 iunie 1821 a avut loc Bătălia de la Carabobo (astăzi stat în Venezuela), în urma căreia patrioţii sud-americani conduşi de Simón Bolívar au obţinut victoria în faţa trupelor spaniole, consfinţind independenţa Venezuelei. Revenim în Europa anului 1859 când, în urma bătăliei de la Solferino (din Italia), soldată cu victoria armatei franco-sarde împotriva celei austriece, afaceristul elveţian Henry Dunant, îngrozit de suferinţele soldaţilor răniţi, a organizat primul serviciu de asistenţă medicală pe un câmp de luptă, pentru ca în octombrie 1863 să fondeze Mişcarea de Cruce Roşie.

– La 24 iunie 1901 a avut loc, la Paris, vernisajul primei expoziții de pictură a spaniolului Pablo Picasso, iar în 1918 s-a derulat cea dintâi cursă aeriană poștală din lume, între oraşele canadiene Montréal și Toronto. În 1926 s-au inaugurat, în România, prima linie aeriană naţională civilă, pe traseul Bucureşti – Galaţi (cu avioane italiene de transport civil de tip „Ansaldo”) şi primul serviciu poştal aerian intern.

– La data de 24 iunie 1927 s-a creat, la Iaşi, Legiunea Arhanghelului Mihail, nucleul doctrinar şi conducător al viitoarei Gărzi de Fier – organizaţie de extremă dreaptă ai cărei militanţi au început să se numească legionari, iar Corneliu Zelea Codreanu era proclamat căpitan al mişcării legionare. Şi ziua de 24 iunie a fost amprentată de cel de-Al Doilea Război Mondial: în 1941 agenţii NKVD şi colaboratorii lor au evacuat 2.000 de prizonieri polonezi din închisoarea Wilejka, fiind împușcați și trași în baionetă de către escortele lor și atacați apoi de către avioanele germane. Peste 500 de prizonieri lipseau cinci zile mai târziu. Efect al conflagraţiei amintite, la 24 iunie 1948 s-a declanşat „Blocada Berlinului”, una din primele crize majore internaționale ale Războiului Rece. Reforma monetară ce urma să introducă o singură monedă pentru cele trei zone occidentale de ocupație, a provocat blocada totală asupra Berlinului de Vest de către sovietici, care au întrerupt complet comunicațiile, pe uscat și pe apă, cu zona occidentală. La două zile distanţă, în 26 iunie 1948 a început să funcționeze un „pod aerian” american pentru aprovizionarea orașului. Blocada va fi ridicată după aproape un an.

– În ziua de 24 iunie 1991 Parlamentul României a declarat nul şi neavenit Pactul Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939. Tratatul germano-sovietic, prevedea împărţirea sferelor de influenţă în Europa Răsăriteană, România fiind obligată să cedeze sovieticilor, în 1940, Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa. În ziua de 24 iunie 1995 alpiniștii români Constantin Lăcătușu și Sorin Daciu escaladau Muntele Batian din Kenya (înalt de 5.199 de metri) şi tot atunci a fost adoptată, la Roma, Convenţia privind bunurile culturale furate sau exportate ilegal. În 24 iunie 2005 s-a inaugurat, la Piatra Neamţ, „Muzeul de artă neolitică Cucuteni” – unicul muzeu din ţara noastră dedicat în întregime celei mai sclipitoare dintre civilizaţiile Europei preistorice, iar în 2016 s-a semnat protocolul de creare a Alianţei Române a Universităţilor Tehnice.

– În 24 iunie s-au născut: inventatorul german Johann Gutenberg, „părintele” tiparului cu litere mobile din metal (1400); agronomul şi economistul român Ion Ionescu de la Brad (1818); istoricul român Nicolae Docan (1874); fizicianul american de origine austriacă Victor Franz Hess, laureat Nobel (1883); inginerul român Ion Basgan, inventatorul forajului rotopercutor (1902); violoncelistul francez Pierre Fournier (1906); romancierul şi pictorul argentinian Ernesto Sábato (1911); fotoreporterul francez Marc Riboud (1923); poetul, eseistul, criticul de artă, traducătorul şi profesorul francez Yves Bonnefoy (1923); actriţa română Ileana Predescu (1927); fizicianul american Martin Lewis Perl, câştigător al Nobel-ului (1927); dirijorul român şi maestrul de cor Ion Păvălache (1927); producătorul de film, regizorul, scenaristul şi actorul francez Claude Chabrol (1930); biologul și profesorul român Alexandru Ionescu, specialist în algologie şi fiziologia plantelor, ecologie şi protecţia mediului (1932); prozatoarea şi publicista română Sânziana Pop (1939); poetul şi inginerul hidrotehnist român Bujor Voinea (1945); muzicianul britanic Mick Fleetwood, membru al formaţiei rock „Fleetwood Mac” (1947); poetul, criticul literar, jurnalistul şi traducătorul român Dinu Flămând (1947); fizicianul şi profesorul român Dumitru Mihalache (1948); jurnalistul, publicistul şi scriitorul Constantin Tănase din Republica Moldova (1949); fizicianul şi chimistul american William E. Moerner, laureat al Premiului Nobel (1953); fotbalistul român Ilie Bărbulescu, câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua București (1957); actorul american de film și televiziune Thomas Lister Jr. (1958); actriţa, regizoarea și profesoara română Tania Filip (1959); politiciana română Graţiela Leocadia Gavrilescu, fost ministru al mediului (1966); cântăreţul american de origine portugheză Glen Medeiros (1970); actrița română Nouria Nouri (1975); violonista română Corina Belcea (1975); fotbalistul argentinian Lionel Messi (1987) și actrița americană Raven Goodwin (1992).

– La 24 iunie au murit: etnologul american Matilda Coxe Evans (1915) ; poetul, eseistul şi traducătorul român Virgil Teodorescu (1987); poetul, prozatorul, dramaturgul, psihologul şi traducătorul român Mihai Beniuc (1988); filologul, istoricul literaturii antice şi traducătorul român Nicolae Lascu (1988); economistul, juristul şi sociologul luxemburghez Pierre Werner, ministru şi prim-ministru (2002); inginerul român Aurelian Stan, specialist în studiul vibraţiilor, acusticii sălilor, al ultrasunetelor şi tehnicii militare (2003); poetul, prozatorul şi traducătorul român Iv Martinovici (2005); matematicianul și economistul american de origine rusă Leonid „Leo” Hurwicz, laureat al Nobel-ului pentru Economie (2008); medicul, poetul, pictorul şi graficianul român Alexandru Lungu (2008); criticul şi istoricul literar român Matei Călinescu (2009); numismatul român Octavian Iliescu (2009); antrenorul croat de fotbal Tomislav Ivić (2011); actorul american Eli Wallach (2014); diplomatul, traducătorul, translatorul și jurnalistul român Corneliu Ionel Ciubotaru (2018) și comentatorul sportiv român Ion Ghițulescu, crainic de legendă al Radiodifuziunii Române și al emisiunii radio „Fotbal minut cu minut” (2021).

Septimiu Cioloboc

Incendiu la subsolul unui bloc din municipiul Braşov
Eveniment marți, 24 februarie 2026, 13:38

Incendiu la subsolul unui bloc din municipiul Braşov

Un incendiu a izbucnit astăzi la subsolul unui bloc situat pe strada Lebedei din municipiul Braşov, aproximativ 15 persoane evacuându-se. Potrivit...

Incendiu la subsolul unui bloc din municipiul Braşov
Patru ani de război în Ucraina: un interviu cu conf. univ. Mihaela Daciana Natea
Eveniment marți, 24 februarie 2026, 13:19

Patru ani de război în Ucraina: un interviu cu conf. univ. Mihaela Daciana Natea

Astăzi se împlinesc patru ani de război în Ucraina. Sunt patru ani de când avem război la graniță. Astăzi în „Bună dimineața,...

Patru ani de război în Ucraina: un interviu cu conf. univ. Mihaela Daciana Natea
Harghita: Incendiu la o brutărie din Lunca de Sus; au fost distruşi aproximativ 400 mp din acoperiş
Eveniment marți, 24 februarie 2026, 08:56

Harghita: Incendiu la o brutărie din Lunca de Sus; au fost distruşi aproximativ 400 mp din acoperiş

Un incendiu puternic a izbucnit, azi noapte, la acoperişul unei brutării din localitatea Lunca de Sus, din județul Harghita. Pentru localizarea...

Harghita: Incendiu la o brutărie din Lunca de Sus; au fost distruşi aproximativ 400 mp din acoperiş
Un bărbat a decedat şi alţi doi au fost răniţi în urma unui accident pe DN 1
Eveniment luni, 23 februarie 2026, 11:34

Un bărbat a decedat şi alţi doi au fost răniţi în urma unui accident pe DN 1

Cele două victime rănite au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, cu multiple traumatisme, dar în stare de...

Un bărbat a decedat şi alţi doi au fost răniţi în urma unui accident pe DN 1
Eveniment duminică, 22 februarie 2026, 13:02

ONG-urile pentru protecția animalelor protestează azi după cazul adăpostului din Suraia

Nemulțumirea fată de modul în care autoritățile gestionează problema câinilor fără stăpân scoate oamenii în stradă. Mai multe...

ONG-urile pentru protecția animalelor protestează azi după cazul adăpostului din Suraia
Eveniment vineri, 20 februarie 2026, 15:23

Covasna: ‘Dragoste la înălţime’ – întâlnirea baloanelor cu aer cald la Cernat

Şapte baloane cu aer cald din ţară şi din străinătate vor participa, în acest weekend, la evenimentul intitulat ‘Dragoste la...

Covasna: ‘Dragoste la înălţime’ – întâlnirea baloanelor cu aer cald la Cernat
Eveniment vineri, 20 februarie 2026, 14:00

Lectura aduce bibliotecarii împreună, la Brașov

Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov organizează, în perioada 23–28 februarie, cea de-a V-a ediție a Conferinței...

Lectura aduce bibliotecarii împreună, la Brașov
Eveniment vineri, 20 februarie 2026, 10:17

Festivalul mărţişorului, la Centrul Cultural Reduta

A patra ediţie a Festivalului mărţişorului şi a podoabelor din Ţara Bârsei se va desfăşura în acest sfârşit de săptămână, la Centrul...

Festivalul mărţişorului, la Centrul Cultural Reduta