Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte – 25 Martie

Radio România Mureș

Publicat de radiomures, 25 martie 2016, 06:00 / actualizat: 25 martie 2016, 10:10

– Astăzi este „Ziua Internaţională a Comemorării Victimelor Sclaviei şi Comerţului Transatlantic cu Sclavi”, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 17 decembrie 2007.

– Creștinii ortodocși și cei greco catolici sărbătoresc astăzi „Buna Vestire”, zi cu dezlegare la pește, iar în Calendarul Romano Catolic este Vinerea Sfântă (de post şi abstinenţă). Astăzi e și „Ziua Poliţiei Române” deoarece, la data de 25 martie 1822, domnitorul muntean Grigorie Dimitrie Ghica a înmânat Agiei (poliţia vremii) un steag galben, având brodată pe o parte icoana Maicii Domnului şi pe alta însemnele poliţiei. E şi Ziua Naţională a Greciei, ţară care şi-a declarat independența față de Imperiul Otoman în anul 1821. La 25 martie 1924 s-a proclamat Republica Elenă.

– Ne întoarcem mult în timp şi arătăm că, în ziua de 25 martie 101 d.Hr. împăratul Traian a părăsit Roma, îndreptându-se spre Moesia Superior pentru a începe luptele cu dacii regelui Decebal. Această dată marchează începutul primului război daco-roman, desfăşurat între anii 101-102 d.Hr.
La peste un mileniu distanţă, în 1245, o scrisoare a Papei Inocențiu al IV-lea menționa existența românilor în spațiul danubiano-pontic, semn că Traian şi Decebal nu s-au încăierat degeaba. După fix 410 ani, pe 25 martie 1655, matematicianul și fizicianul olandez Christian Huygens descoperea corpul ceresc Titan, cel mai mare satelit al planetei Saturn.

– În 1807 a fost abolit comerțul cu sclavi în Anglia, iar la 25 martie 1949 avea să se constituie Uniunea Scriitorilor din România. După opt ani, în 1957, s-a semnat, la Roma, Tratatul privind crearea Comunităţii Economice Europene (CEE, sau Piaţa Comună), act care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958. Prin Tratatul de la Maastricht, semnat la data de 1 noiembrie 1993, Comunitatea Economică Europeană a devenit Uniunea Europeană (UE).

– Urmează două fapte rele, ale unor oameni de nimic. La 25 martie 1975 regele Faisal al Arabiei Saudite a fost asasinat de către unul din nepoții lui, Faisal bin Musaid, iar în anul 1994 a fost incendiată sinagoga din Lübeck, eveniment catalogat drept primul atentat de acest fel comis în Germania după perioada nazistă.

– Din 25 martie 1997 ora de vară a României este corelată cu orarul de vară practicat în Uniunea Europenă. Astfel, din ultima duminică a lunii martie, ora 03:00 devine ora 04:00. Cu alte cuvinte ora oficială a României trece de la GMT+2 la GMT+3. Acest orar de vară se aplică până în ultima duminică a lunii octombrie.

– În 25 marie 1999 s-a iscat o revoltă împotriva NATO la Skopje, capitala Macedoniei. Circa 10.000 de protestatari au atacat cu cockteiluri Molotov ambasadele Statelor Unite, Germaniei și Marii Britanii. „Victime” ale asediului au căzut şi hotelurile „Continental” (sediul NATO la Skopje) şi „Aleksander” (unde erau cazați inspectorii OSCE evacuați din Kosovo). Clădirile au suferit pagube însemnate, iar multe automobile diplomatice au fost incendiate. După cinci ani, pe 25 martie 2005, pirotehniștii români au distrus ultimul lot de mine antipersonal, depozitat în localitatea buzoiană Cislău, fapt ce a reprezentat contribuția ţării noastre la eforturile comunității internaționale de a combate acest flagel.

– În 25 martie s-au născut: colecţionarul român de artă Anastase Simu (1854); soprana Elena Teodorini, prima româncă ce a cântat pe scena Operei Scala din Milano (1857); dirijorul italian Arturo Toscanini (1867); pianistul, compozitorul și folcloristul maghiar Bartok Béla (1881); scriitorul român Mateiu Ion Caragiale, fiul natural al lui I. L. Caragiale (1885); compozitorul, cântărețul de operă și dirijorul român Nicolae Bretan (1887); actriţa română Sonia Cluceru (1892); poetul român George Lesnea (1902); actorul și regizorul francez Jean Vilar, organizator al Festivalului de Teatru de la Avignon (1912); arheologul italiano-român Dinu Adameșteanu (1913); compozitorul român Henri Mălineanu (1920); actrița franceză Simone Signoret (1921); actorul român Ion Pavlescu (1925); actorul și poetul român Dinu Ianculescu (1925); poeta română Ana Blandiana (1942); cântăreața americană Aretha Franklin (1942); cântărețul, pianistul și compozitorul britanic Elton John (1947) și cântăreața britanică Maizie Williams, membră a trupei „Boney M” (1955).

– La 25 martie au decedat: poetul italian Giambattista Marini (1625); poetul romantic german Novalis (1801); poetul francez Frédéric Mistral, laureat al Premiului Nobel (1914); compozitorul francez Claude Debussy (1918); compozitorul român Ion Nonna Otescu (1940); etnograful, muzeograful şi publicistul sas din Transilvania Emil Sigerus (1947); poetul și prozatorul român Emil Isac (1954); actorul român Constantin Ramadan (1958); filosoful român şi istoricul de artă Marin Simionescu-Râmniceanu (1964); diplomatul şi eseistul român Valentin Lipatti (1999); regizorul şi scenaristul Paul Călinescu, unul dintre pionierii cinematografiei româneşti (2000) și cântărețul și chitaristul american Buck Owens (2006).

Septimiu Cioloboc

Foto: arhivă

Zumba și tiroliană de Ziua Copilului la Sf.Gheorghe
Eveniment vineri, 29 mai 2026, 14:30

Zumba și tiroliană de Ziua Copilului la Sf.Gheorghe

Pe 1 iunie, copiii vor pune din nou stăpânire pe Piaţa Centrală şi pe Parcul Elisabeta din Sfântu Gheorghe. Vor fi organizate diferite programe...

Zumba și tiroliană de Ziua Copilului la Sf.Gheorghe
Ateliere de fotografie și experiențe imersive pentru copiii din Brașov
Eveniment vineri, 29 mai 2026, 14:00

Ateliere de fotografie și experiențe imersive pentru copiii din Brașov

Festivalul Lynx de la Brașov, singurul proiect dedicat exclusiv filmului documentar și fotografiei de natură, oferă copiilor, de 1 iunie, la...

Ateliere de fotografie și experiențe imersive pentru copiii din Brașov
Activități educative, competiții sportive și  spectacole pentru copiii din Harghita
Eveniment vineri, 29 mai 2026, 13:00

Activități educative, competiții sportive și spectacole pentru copiii din Harghita

De ziua copilului, Primăria Toplița împreună cu ADI Căliman-Giurgeu, organizează o serie de activități. Unele au au început încă de luni,...

Activități educative, competiții sportive și spectacole pentru copiii din Harghita
Carnaval în Cetatea Sighișoarei
Eveniment joi, 28 mai 2026, 16:00

Carnaval în Cetatea Sighișoarei

Începând de astăzi și până luni, străzile Cetății medievale din Sighișoara vor fi pline de oameni cu măști care cântă, dansează și se...

Carnaval în Cetatea Sighișoarei
Eveniment joi, 28 mai 2026, 14:55

Exercițiu pentru gestionarea unui cutremur la Căminul pentru persoane vârstnice Brașov

ISU Brașov anunță că mâine, începând cu ora 10.00, va avea loc un amplu exercițiu cu forțe și mijloace, privind gestionarea unei situații...

Exercițiu pentru gestionarea unui cutremur la Căminul pentru persoane vârstnice Brașov
Eveniment joi, 28 mai 2026, 12:47

”Praidul lăsat în adâncuri” – comemorare la Praid, la un an de la inundarea salinei

Întreprinzătorii din Praid au înființat de curând o asociație prin care vor să-și facă vocea auzită. Mâine au programat o comemorare cu...

”Praidul lăsat în adâncuri” – comemorare la Praid, la un an de la inundarea salinei
Eveniment joi, 28 mai 2026, 11:48

Copiii din Sfântu Gheorghe sunt invitați pe 1 iunie să cucerească Piaţa Centrală

De ziua lor, cei mici se vor bucura de spectacole cu trupe de dans modern și formaţii de copii şi tineret, pe scena din piață În plus,...

Copiii din Sfântu Gheorghe sunt invitați pe 1 iunie să cucerească Piaţa Centrală
Eveniment joi, 28 mai 2026, 11:39

Ziua Porţilor Deschise, în premieră la Lacul Sfânta Ana

Un eveniment special dedicat educaţiei ştiinţifice şi protecţiei naturii va avea loc în premieră la Lacul Sfânta Ana, pe 1 iunie, cu ocazia...

Ziua Porţilor Deschise, în premieră la Lacul Sfânta Ana