Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte – 26 iulie

Oameni & Fapte – 26 iulie

Publicat de radiomures, 26 iulie 2016, 06:00

– Este cea de-a 208-a zi a lui 2016. Au rămas 158 de zile până la sfârşitul anului. Soarele a răsărit la ora 5:56 şi va apune la ora 21:00.

– În România se sărbătoreşte „Ziua Arhivelor Militare”, deoarece la data de 26 iulie 1920 s-a înfiinţat Centrul de Cercetare şi Păstrare a Arhivelor Militare Istorice din România „General Radu Rosetti” (azi Arhivele Militare Române). Tot astăzi este sărbătoare naţională în: Cuba (unde se marchează Ziua Insurecţiei din anul 1953), în Liberia (unde se aniversează proclamarea independenţei din 1847) şi în Republica Maldivelor (unde se sărbătoreşte proclamarea independenţei din 1965).

– Pe 26 iulie 1476 a avut loc bătălia de la Valea Albă – Războieni (azi în judeţul Neamţ), unde armata turcă a sultanului Mahomed al II-lea, deşi a câştigat, nu a reuşit să cucerească Suceava, Neamţul sau Hotinul, fiind silită să se retragă, hărţuită de oastea lui Ştefan cel Mare, domnitorul Moldovei. În anul 1741, într-o expediţie condusă de navigatorul şi exploratorul danez Vitus Bering, aflat în serviciul Rusiei, s-a descoperit peninsula Alaska, cumpărată, în 1867, de către americani de la ruşi. Din 1959 Alaska a devenit unul dintre cele 50 de state ale Americii.

– În 1896 apărea primul număr al revistei române „Liga ortodoxă”, editată de poetul Alexandru Macedonski, în care vor debuta Tudor Arghezi şi Gala Galaction, iar la 26 iulie 1917 a început a treia bătălie de la Oituz, soldată cu o nouă victorie a Armatei Române în faţa inamicului german. În anul 1924 apărea, în Monitorul Oficial, Legea pentru învăţământul primar de stat, care prevedea, între altele, organizarea unitară a învăţământului primar românesc, obligativitatea şi gratuitatea acestuia pentru toată populaţia ţării cuprinsă între 7 şi 16 ani, şi a învăţământului normal primar, pentru pregătirea personalului didactic al şcolilor primare, Lege adoptată la 24 iulie 1924.

– Avem şi două fapte din cel de-Al Doilea Război Mondial: în 1940 a avut loc, la Salzburg (în Austria), o întrevedere între premierul român Ion Gigurtu şi ministrul român de externe Mihail Manoilescu, pe de o parte, şi führerul Adolf Hitler şi Joachim von Ribbentrop, de cealaltă parte, în urma căreia guvernului român i s-a recomandat să răspundă revendicărilor Ungariei horthyste şi Bulgariei prin propuneri şi negocieri directe. În 26 iulie 1941 armatele României şi Germaniei naziste au cucerit oraşul Cetatea Albă, finalizând astfel eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei.

– În 1953 Fidel Castro declanşa, prin „Mişcarea de la 26 iulie”, Revoluţia cubaneză împotriva dictaturii lui Fulgenico Batista care, în cele din urmă a fost înlăturat de la putere, instaurându-se dictatura comunistă în Cuba. La data de 26 iulie 1956 preşedintele egiptean Gamal Abdel Nasser a hotărât, după retragerea trupelor britanice, naţionalizarea Canalului de Suez, iar în anul 1976 s-a utilizat pentru prima dată cardul VISA, la Thompson Travel, în Burlington, Vermont, SUA, cardul fiind emis de „Howard Bank”. Suma tranzacţionată a fost de 178 $, fiind folosită pentru cumpărarea unor bilete de avion.

– În 26 iulie s-au născut: guvernatorul Transilvaniei Samuel Brukenthal, mare colecționar de artă (1721); dramaturgul englez George Bernard Shaw, laureat al Premiului Nobel (1856); scriitorul şi profesorul român de științe naturale şi geografie Scarlat Demetrescu, unul din cei mai mari spiritualiști români (1872); psihanalistul elvețian Carl Gustav Jung, întemeietorul psihologiei analitice (1875); scriitorul şi istoricul francez André Maurois (1885); scriitorul englez Aldous Huxley (1894); dirijorul român de origine italiană Egizio Massini (1894); omul politic chilian Salvador Allende, preşedinte al Republicii Chile (1908), matematicianul român Constantin Corduneanu (1928); regizorul american de film Stanley Kubrick (1928); poetul român Cezar Baltag (1939); actrița română Monica Ghiuță (1940); muzicianul britanic Sir Mick Jagger, interpret rock, compozitor, actor, producător, om de afaceri şi liderul formaţiei „The Rolling Stones” (1943); actrița engleză Helen Mirren (1945); muzicianul britanic Roger Taylor, bateristul trupei „Queen” (1949); actor român Dan Condurache (1952); politicianul român Vasile Blaga, co-preşedinte al PNL (1956); actorul american Kevin Spacey (1959); actrița americană Sandra Bullock (1964) şi actrița americană Elizabeth Gillies (1993).

– La data de 26 iulie au decedat: matematicianul și logicianul german Gottlob Frege (1925); matematicianul francez Henri Lebesgue (1941); actrița argentiniană Eva Perón, primă doamnă a Argentinei (1952); fizicianul român Alexandru Cișman (1967); scriitorul român, producătorul, scenaristul, criticul, istoricul de film şi medicul Ion Filotti Cantacuzino, fiul actriţei Maria Filotti (1975); poetul, prozatorul, dramaturgul şi actorul român Dominic Stanca (1976); statisticianul şi ziaristul american George Gallup, fondatorul institutului de sondare a opiniei publice, care-i poartă numele (1984); caricaturistul şi regizorul român de film de animaţie Nell Cobar (1993); prinţul român Şerban Ghica, om politic ţărănist (2006) şi actriţa americano-mexicană de film şi televiziune Lupe Ontiveros (2012).

Septimiu Cioloboc

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 13:18

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk

Gala de deschidere va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Thalia, și va fi prezentată de jurnalista Oana Zamfir. Programul...

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 12:06

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului

Nu e nostalgie, ci rememorarea unei epoci despre care tinerele generații nu știu mai nimic, spun organizatorii evenimentului Sepsi Run, ajuns la a...

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 11:18

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii

În perioada 18-24 octombrie, are loc cea de-a doua ediţie a HOSPEx – Zilele ospitalităţii. Evenimentul aduce împreună profesionişti de...

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 10:16

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție

Cea de-a XIV-a ediție a Zilelor Vânătorii din Ținutul Secuiesc va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, la Castelul Ugron din Filiaș, județul...

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 08:03

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări

O casă de locuit din localitatea Porumbeni, comuna Ceuașu de Câmpie, județul Mureș, a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineață, în...

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 19:45

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș

Pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN 13, pe raza localității mureșene Mihai Viteazu, în care...

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 16:00

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”

Palatul Culturii din Târgu Mureș își deschide porțile duminică, 18 octombrie, pentru un eveniment altfel: „Palatul COOL-TOURII”. Timp de...

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”
Eveniment marți, 13 octombrie 2026, 17:51

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS

Saltul de la algoritmii digitali la robotica umanoidă reprezintă tema centrală a conferinţei LIMITL3SS, care va avea loc sâmbătă la Palatul...

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS