Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte – 29 decembrie

Oameni & Fapte – 29 decembrie
Foto: Sursa foto: agora.md

Publicat de Corina Muntean, 29 decembrie 2021, 06:00

– Este cea de-a 363-a zi a lui 2021. Au mai rămas 2 zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 8:05 şi va apune la ora 16:42.

– La 29 decembrie 1170 Thomas Becket, Arhiepiscop de Canterbury, era asasinat în Catedrala Canterbury de susţinători ai regelui Henric al II-lea, devenind ulterior sfânt şi martir în Biserica Anglicană şi Biserica Catolică.

Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg, o reşedinţă a ţarilor, a ars complet la 29 decembrie 1837, focul durând 30 de ore.

– În 1845 Republica Texas s-a unit cu Statele Unite ale Americii, devenind cel de-al 28-lea stat al acestei federaţii, iar la 29 decembrie 1893, în orașul german Sigmaringen, s-a oficiat căsătoria Principelui Ferdinand de Hohenzollern, moştenitor prezumtiv al tronului României, cu principesa Maria, fiica Ducelui Alfred de Edinburgh-Coburg şi a Marii Ducese Maria a Rusiei.

– La 29 decembrie 1919 Parlamentul României a votat Legile de ratificare a unirii Transilvaniei, Crișanei, Banatului, Bucovinei şi Basarabiei cu ţara. A fost primul Parlament al României reîntregite, reunit la Bucureşti, ales prin vot universal şi cuprinzând reprezentanţi din toate teritoriile locuite majoritar de români.

– În 1925 s-a creat Partidul Comunist Francez, iar la 29 decembrie 1933 era asasinat (de un comando legionar, pe peronul gării Sinaia) premierul român, juristul, memorialistul şi omul politic liberal I.[on] G.[heorghe] Duca, fost ministru de mai multe ori. În 1959 s-a deschis prima linie de metrou din Lisabona, capitala Portugaliei, iar conducerea Partidului Comunist Român a aprobat la 29 decembrie 1970 deshumarea osemintelor fostului premier țărănist Iuliu Maniu, aflate în incinta penitenciarului Sighet, şi reînhumarea lor în satul Bădăcin, judeţul Sălaj. S-a aprobat și deshumarea osemintelor omului politic țărănist Ion Mihalache aflate în penitenciarul Râmnicu-Sărat şi reînhumarea lor în comuna Topoloveni, judeţul Argeş.

– În 1989 Guvernul (provizoriu) condus de Petre Roman, cel dintâi Executiv al României de după căderea regimului comunist, s-a reunit în prima ședință. Tot atunci a apărut publicația „Vestitorul Ortodoxiei Românești”, periodic al Patriarhiei Române, iar scriitorul, dramaturgul, politicianul şi disidentul ceh Václav Havel devenea ultimul preşedinte al fostei Cehoslovacii.

– La 29 decembrie 2004 Guvernul Călin Popescu-Tăriceanu a preluat puterea executivă în România, pe care a deținut-o până în 22 decembrie 2008.

– În 29 decembrie s-au născut: împărăteasa Elisabeta a Rusiei (1709); marchiza Madame de Pompadour, amanta regelui Ludovic al XIV-lea al Franţei (1721); chimistul şi inventatorul britanic Charles Macintosh (1766); preşedintele american Andrew Johnson (1808); poetul şi traducătorul român Theodor Şerbănescu (1839); poeta română Carmen Sylva – pseudonimul reginei Elisabeta, soţia regelui Carol I al României (1843); poetul, lingvistul şi istoricul literar român Ovid Densuşianu (1873); compozitorul, dirijorul și violoncelistul spaniol Pablo Casals (1876); prozatorul rus Aleksei N. Tolstoi (1882); compozitorul, dirijorul și profesorul român Ioan Cristu Danielescu (1884); pianistul şi compozitorul francez Yves Nat (1890); pictorul şi graficianul mexican David Alfaro Siqueiros (1896); dramaturgul, prozatorul, cronicarul dramatic, gazetarul și traducătorul român Tudor Şoimaru (1898); prozatorul şi traducătorul român Sergiu Dan (1903); interpretul român de muzică populară Ion Luican (1907); economistul și profesorul american de origine britanică Ronald [Harry] Coase, laureat Nobel (1910); economistul, juristul şi sociologul luxemburghez Pierre Werner (1913); soprana franceză Mado Robin (1918); pianistul, compozitorul şi muzicologul român Roman Vlad (1919); romancierul, dramaturgul, omul politic și arhitectul francez Jean-Pierre Giraudoux, cofondator al Premiului Médicis (1919); eseistul, romancierul, teoreticianul politic și politicianul sârb Dobrica Ćosić, primul președinte al Republicii Federale Iugoslavia, formată din Serbia și Muntenegru (1921); pictorul român Marcel Dan Bota (1935); actriţa americană de televiziune Mary Tyler Moore (1936); actorul american de film Jon Voight, deţinător al unui Premiu Oscar (1938); actorul şi cântăreţul american de muzică country Ed Bruce (1939); flautistul, compozitorul și solistul britanic Ray Thomas, unul dintre membrii fondatori ai formaţiei „The Moody Blues” (1941); analistul şi crainicul român de radio Peter Wagner (1942); actorul indian Rajesh Khanna, primul superstar de la Bollywood (1942); criticul şi istoricul de artă, monograful, poetul, publicistul şi scriitorul român Pavel Şuşară (1952); geneticianul şi imunologul american Bruce A. Beutler, laureat Nobel (1957); cântăreţul și compozitorul român de muzică folk Vasile Mardare (1970) şi poetul şi jurnalistul român Grigore Şoitu (1971).

– În 29 decembrie au murit: episcopul englez Thomas Becket, sfânt şi martir (asasinat în 1170); pictorul francez [Jacques-] Louis David, şef al şcolii neoclasice din Franţa şi pictor de curte al împăratului Napoleon I (1825); medicul şi botanistul german Johann Christian Baumgarten, stabilit în Transilvania (1843); teologul şi economistul englez Robert Malthus, a cărui teorie despre populaţie a dat naştere doctrinei „malthusianismului” (1834); istoricul şi criticul literar italian Francesco de Sanctis (1883); dramaturgul, poetul și nuvelistul elveţian Carl Spitteler, laureat Nobel (1924); poetul austriac Rainer Maria Rilke (1926); sociologul, lingvistul, publicistul şi omul politic român Ioan Nădejde (1928); premierul, juristul, memorialistul și omul politic liberal român I. G. Duca (asasinat în 1933); chimistul român Ştefan Minovici (1935); fizicianul român Constantin I. Miculescu (1937); matematicianul român Tiberiu Popoviciu (1975); publicistul şi traducătorul român de etnie maghiară Franyó Zoltán (1978); actorul, scriitorul şi regizorul rus de film Andrei Tarkovski (1986); istoricul literar român Angela Ion (2000); cineastul şi regizorul portughez Paulo Rocha (2012); organistul, dirijorul, compozitorul şi profesorul român Helmut Plattner (2012); actriţa mexicană Rosenda Monteros (2018); istoricul, profesorul și editorul român Ştefan Ştefănescu (2018); chitaristul, compozitorul și cântărețul finlandez Alexi Laiho (2020); pianistul, compozitorul și dirijorul Claude Bolling, unul dintre cei mai mari cântăreţi francezi de jazz (2020) și creatorul de modă și omul de afaceri francez Pierre Cardin, un pionier al prêt-à-porter-ului, considerat un adevărat lider în artă, afaceri şi diplomaţie publică (2020).

Septimiu Cioloboc

Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș a concertat, miercuri, 11 noiembrie, la Academia de Muzică „Liszt Ferenc” din Budapesta
Eveniment joi, 12 noiembrie 2026, 11:03

Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș a concertat, miercuri, 11 noiembrie, la Academia de Muzică „Liszt Ferenc” din Budapesta

Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș a concertat, miercuri, 11 noiembrie, la Academia de Muzică „Liszt Ferenc” din...

Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș a concertat, miercuri, 11 noiembrie, la Academia de Muzică „Liszt Ferenc” din Budapesta
Ceremonie militară la Târgu Mureș de Ziua Veteranilor din teatrele de operaţii
Eveniment miercuri, 11 noiembrie 2026, 14:37

Ceremonie militară la Târgu Mureș de Ziua Veteranilor din teatrele de operaţii

Comemorarea a avut loc astăzi, la Cimitirul Eroilor Români, în prezența reprezentanților Prefecturii, Consiliului Județean Mureș și...

Ceremonie militară la Târgu Mureș de Ziua Veteranilor din teatrele de operaţii
Mâine este programată o nouă ediție a Cercului de Donatori Mureș
Eveniment miercuri, 11 noiembrie 2026, 11:14

Mâine este programată o nouă ediție a Cercului de Donatori Mureș

Evenimentul caritabil este organizat de Fundația Comunitară Mureș și va avea loc de la ora 17,30, la Studium HUB din Târgu Mureș. Cu acest...

Mâine este programată o nouă ediție a Cercului de Donatori Mureș
Brașov: Bebeluş decedat şi trei răniţi în urma unui accident pe DN 13
Eveniment miercuri, 11 noiembrie 2026, 07:12

Brașov: Bebeluş decedat şi trei răniţi în urma unui accident pe DN 13

Un bebeluş în vârstă de 3 luni a decedat, iar trei persoane au fost rănite marţi seara, într-un accident produs pe drumul naţional DN 13, la...

Brașov: Bebeluş decedat şi trei răniţi în urma unui accident pe DN 13
Eveniment marți, 10 noiembrie 2026, 14:15

Ziua veteranilor din teatrele de operații, sărbătorită la Tg.Mureș

Ceremonia militară organizată cu prilejul sărbătoririi Zilei Veteranilor din teatrele de operații, în semn de recunoaștere a meritelor...

Ziua veteranilor din teatrele de operații, sărbătorită la Tg.Mureș
Eveniment marți, 10 noiembrie 2026, 11:00

Două titluri mondiale pentru dansatorii de la Clubul Copiilor Sighişoara

Trupa de dans Diamonds de la Clubul Copiilor Sighişoara a devenit dublă campioană mondială şi a câştigat Marele Premiu (Grand Prix) la...

Două titluri mondiale pentru dansatorii de la Clubul Copiilor Sighişoara
Eveniment marți, 10 noiembrie 2026, 07:59

Mureș: Un atelier de tâmplărie a luat foc în Toaca

Un atelier de tâmplărie din localitatea Toaca, județul Mureș, a luat foc azi noapte. La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul...

Mureș: Un atelier de tâmplărie a luat foc în Toaca
Eveniment marți, 10 noiembrie 2026, 07:56

Autocamion cu cereale, răsturnat, în Ernei

Pompierii mureșeni intervin  în localitatea Ernei din Mureș, unde un autocamion încărcat cu cereale s-a răsturnat în afara părții...

Autocamion cu cereale, răsturnat, în Ernei