Oameni & Fapte – 3 octombrie

– Este cea de-a 276-a zi a lui 2019. Au mai rămas 89 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:22 şi va apune la ora 18:59.

– Astăzi este „Ziua Pneumologiei Româneşti”, sărbătorită pentru prima dată în anul 2012. Pe plan extern este Ziua Naţională a Republica Coreea – sau Ziua Fondării Naţiunii – şi Ziua Naţională a Republicii Federale Germania – sau „Ziua Unităţii Germane” – când se aniversează reunificarea celor două state germane (RDG şi RFG), la 3 octombrie 1990.

– În anul 42 î.Hr. s-a dat prima Bătălie de la Philippi (urbe antică în Tracia, azi localitate în apropiere de oraşul grec Kavala), unde triumvirii Octavian și Marc Aureliu s-au confruntat cu Brutus și Cassius, asasinii lui Cezar, fără ca vreuna din părți să obțină victoria. În 1739 Rusia şi Imperiul Otoman au semnat Tratatul de la Nyssa (din Cappadocia), punând astfel capăt războiului ruso-turc (1735-1739), provocat de ruşi pentru a câştiga Azov şi Crimeea, în încercarea de a domina Marea Neagră. În 1778 căpitanul englez James Cook ajungea în Alaska, iar în 1789 preşedintele american George Washington a proclamat prima sărbătoare „Thanksgiving Day” („Ziua Recunoştinţei”), o sărbătoare anuală de o zi, în care se mulţumeşte pentru bogăţia recoltei şi care este ţinută în cea mai mare parte a Americii de Nord (SUA şi Canada).

– În 1838 a apărut, la Craiova, primul periodic din Oltenia, săptămânalul „Mozaicul”, sub conducerea lui Constantin Lecca, iar la 3 octombrie 1849
poetul şi scriitorul american Edgar Allan Poe a fost găsit căzut pe trotuar în oraşul Baltimore (statul Maryland), în stare de confuzie mintală, după o disparţie de câteva zile. Era ultima dată când fusese văzut în public înainte de moartea sa. Cea de-a doua conferinţă internaţională despre telegrafia fără fir a adoptat la Berlin, în 1906, mesajul SOS („Save Our Souls”, respectiv „Save Our Ship”) ca semnal internaţional de forţă majoră, care înlocuia semnalul CQD.

– În 1908, Lev Troțki, Adolph Joffe, Matvey Skobelev și alți ruși exilați la Viena au fondat ziarul „Pravda”, iar în anul 1918 a fost publicat manifestul împăratului Carol I al Austro-Ungariei, intitulat „Către popoarele mele credincioase”, privind reorganizarea Austro-Ungariei într-o federaţie de şase state „independente” (austriac, ungar, ceh, iugoslav, polonez şi ucrainean). Transilvania rămânea mai departe în componenţa Ungariei, iar partea de nord-vest a Bucovinei (cu oraşele Cernăuţi, Storojineţ şi Siret) urma să intre în componenţa Ucrainei.

– La 3 octombrie 1929 Regatul sârbilor, croaților și slovenilor și-a schimbat numele în Regatul Iugoslaviei, iar în anul 1945 a fost înființată, la Paris, Federația Mondială a Sindicatelor. În 2012 profesor dr. Dragoş Vinereanu, şeful secţiei de cardiologie a Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti, realiza în premieră românească două proceduri de implantare a unui dispozitiv numit stand pentru bifurcaţii – dispozitiv special care se montează în arterele inimii şi care permite ca, în acele artere ce se bifurcă în două ramuri, să se menţină atât vasul principal, cât şi cele două ramuri deschise.

– În 3 octombrie s-au născut: Sfântul Cazimir, patronul Lituaniei și Poloniei (1458); compozitorul şi violonistul francez Antoine Dauvergne (1713); medicul american John Gorrie, „părintele” gheţii artificiale (1803); poetul rus Mihail Lermontov (1814); compozitorul german Woldemar Bargiel (1828); poetul şi publicistul român George Creţianu (1829); folcloristul, violonistul și muzicologul român Teodor T. Burada (1839); pictorul francez Henry Lerolle (1848); actriţa italiană de teatru Eleonora Duse, renumită interpretă a repertoriului ibsenian (1858); entomologul, filosoful şi juristul român Constantin N. Hurmuzaki (1863); exploratorul rus Pyotr Kozlov (1863); pictorul francez Pierre Bonnard (1867); cercetătorul german Hermann Anschütz-Kaempfe, inventator al busolei giroscopice (1872); regina Maria a României, soţia regelui Ferdinand I al României (1875); agronomul şi publicista română Agricola Cardaş (1883); actorul american Wade Boteler (1888); jurnalistul, scriitorul și pacifistul german Carl von Ossietzky, laureat Nobel (1889); regele Carol al II-lea al României (1893); poetul rus Serghei Esenin (1895); scriitorul francez Louis Aragon (1897); scriitorul rus Ilia Ilf, autor de romane satirice, în colaborare cu Petrov (1897); regizorul şi scenaristul american Leo McCarey (1898); scriitorul american Thomas [Clayton] Wolfe (1900); chimistul american Charles John Pedersen, laureat Nobel (1904); compozitorul american Johnny Burke (1908); economistul american James M. Buchanan, laureat Nobel (1919); actorul francez Jean Lefebvre (1919); arhitectul român Cezar Lăzărescu (1923); pictorul român de naţionalitate maghiară Francisc Baraniay (1923); compozitorul polonez Stanisław Skrowaczewski (1923); prozatorul, eseistul, dramaturgul şi scenaristul american Gore Vidal (1925); matematicianul român Radu Miron (1927); dansatorul şi coregraful danez Erik Bruhn (1928); fizicianul şi chimistul român George Comşa (1931); regizorul de film şi scenaristul român Mircea Drăgan (1932); muzicologul şi compozitorul român Dinu Ciocan (1933); compozitorul român de etnie maghiară Csiky Boldizsár (1937); cântăreaţa croată Tereza Kesovija (1938); cântăreţul, chitaristul şi compozitorul american Eddie Cochran (1938); bas-baritonul italian Ruggiero Raimondi (1941); realizatorul român de emisiuni de televiziune Titus Munteanu (1941); matematicianul Vasile Suceveanu, din Republica Moldova (1944);

actrița română Ildikó Jarcsek-Zamfirescu (1944); violonistul şi dirijorul francez Jean-Jacques Kantorow (1945); prozatorul, dramaturgul şi publicistul român Ioan Groșan (1954); actorul român Constantin Chiriac (1957); dansatorul canadian Louise Lecavalier (1958); cântăreaţa română Silvia Dumitrescu (1959); actorul britanic Clive Owen (1964); actriţa americană Natalie Raitano (1966); cântăreaţa americană Gwen Stefani, fostă vocalistă a trupei „No Doubt” (1969); actrița canadiană Neve Campbell (1973); actrița engleză Lena Headey (1973); actorul american de comedie Seann William Scott (1976); fotbalistul german de origine ghaneză Gerald Asamoah (1978); fotbalistul peruan Claudio Pizarro (1978); fotbalistul suedez Andreas Isaksson (1981); fotbalistul suedez Zlatan Ibrahimović, de origine bosniacă și croată (1981); cântăreața și actrița americană Ashlee Simpson, sora mai mică a cântăreței Jessica Simpson (1984); handbalista suedeză Johanna Ahlm (1987) şi handbalista daneză Maria Fisker (1990).

– La 3 octombrie au murit: călugărul italian Francisc de Assisi, întemeietorul ordinului franciscan (1226); poetul român Matei Milu (1801); compozitorul francez George Onslow (1853); americanul Elias Howe, inventatorul maşinii de cusut (1867); desenatorul, decoratorul, criticul de artă, traducătorul, scriitorul și arhitectul englez William Morris (1896); cancelarul german Gustav Stresemann, laureat Nobel (1929); compozitorul, violonistul și dirijorul danez Carl August Nielsen (1931); astronomul german Max Wolf (1932); mareşalul şi premierul român Alexandru Averescu (1938); poetul și compozitorul englez Arnold Bax (1953); fizicianul și inventatorul român Augustin Maior (1963); compozitorul şi poetul român Petre Andreescu (1966); dirijorul englez Sir Harold Malcolm Sargent (1967); compozitorul şi muzicologul român Tudor Ciortea (1982); pictorul, sculptorul şi poetul român Ioan Mirea (1987); actriţa şi poeta greacă Katerina Gogou (1993); actorul britanic Roddy McDowall (1998); inventatorul japonez Akio Morita, „părintele” walkman-ului şi co-fondator al holdingului electronic „Sony” (1999); antropologul român de origine rusă Olga Necrasov (2000); profesorul american Raymond T. McNally, specialist în existenţa vampirilor în folclor și autorul celebrului studiu despre Dracula (2002); scriitorul şi scenaristul american William Steig, creator al personajului de desene animate Shrek (2003); actriţa americană Florence Stanley (2003); scriitoarea română Profira Sadoveanu, fiica lui Mihail Sadoveanu (2003); actriţa americană Janet Leigh (2004); actorul român Sandu Sticlaru (2006); compozitorul, profesorul, muzicianul, autorul, publicistul şi muzicologul român Aurel Stroe (2008); compozitorul şi muzicologul român George Draga (2008); cântăreţul francez André Bellec, fondator al grupului „Les Frères Jacques” (2008); prozatorul, publicistul, eseistul şi traducătorul român Constantin Ţoiu (2012) și fizicianul american Leon Max Lederman, laureat Nobel (2018).
Septimiu Cioloboc

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PĂREREA TA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Județul Mureș are cel mai mare număr de ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Statisticile publicate de Institutul Naț...

Nu se mai zboară spre Germania de pe Aer...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând de ieri și respectiv de astăzi ...

Ministrul Educaţiei spune că drepturile ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Legislația se va modifica, astfel încât ...

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Editura Casa Radio, la Festivalului Cărţ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Editura Casa Radio Radio România partici...

Parteneri