Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte – 30 septembrie

Oameni & Fapte – 30 septembrie

Publicat de radiomures, 30 septembrie 2015, 06:00

– În fiecare an, în ultima zi de miercuri din luna septembrie, peste 40 de ţări din întreaga lume sărbătoresc „Ziua Mondială a Laptelui în Şcoli”. Astăzi este Ziua Naţională a Republicii Botswana, unde se aniversează proclamarea independenţei din 1966, faţă de coroana britanică.

– La 30 septembrie 1784 cărturarul român Gheorghe Şincai era confirmat ca director al şcolilor naţionale din Transilvania, iar în 1791, la „Burgtheater” din Viena, avea loc premiera absolută a operei „Flautul fermecat”, ultima compusă de Wolfgang Amadeus Mozart, care a dirijat premiera într-o sală sărăcăcioasă ce însă, datorită „Flautului fermecat” şi fondurilor aduse de piesă, a devenit „Theater an der Wien”.

– În ziua de 30 septembrie 1846 a avut loc, la Boston (SUA), prima extracție de dinți fără durere, sub narcotic (eter), efectuată de dentistul american William Thomas Green Morton pe pacientul său Eben Frost. În anul 1863 la „Théatre-Lyrique” din Paris, avea loc premiera operei „Pescuitorii de perle”, a compozitorului francez Georges Bizet. La 30 septembrie 1864 a apărut cea dintâi Lege de organizare a Camerelor de Comerţ în Principatele Unite Române, iar în 1879 avea loc, la Bucureşti, premiera piesei „Despot Vodă” operă de teatru semnată de Vasile Alecsandri. Din distribuţie au făcut parte actorii: Grigore Manolescu, Constantin Nottara şi Matei Millo.

– La 30 septembrie 1880 astronomul amator american Henry Draper reușea prima fotografie a Nebuloasei Orion, iar în anul 1888 criminalul în serie englez Jack Spintecătorul a ucis, la Londra, două femei (Elizabeth Stride și Catherine Eddowes), victimele sale cu numerele trei şi patru. În anul 1935, în oraşul american Boston, a avut loc premiera operei „Porgy and Bess”, de George Gershwin, iar până în ziua de 30 septembrie1949 a funcţionat podul aerian umanitar pentru Berlin, oraş pe care sovieticii l-au supus unei blocade după cel de-Al Doilea Război Mondial. Pe 30 septembrie 1952 a avut loc, la New York, premiera mondială a „cineramei” (o tehnică tridimensională în cinematografie), cu programul „This is Cinerama”. Metoda a fost aplicată, chiar din acel an, în mari oraşe ale lumii: New York, Tokyo, Paris, Montreal, Londra şi Milano. În anul 1954 primul submarin nuclear, „USS Nautilus”, intra în dotarea marinei americane.

– La data de 30 septembrie 1972 s-a deschis traficului Podul Öland, unul dintre cele mai lungi poduri din Europa (6.072 m), între oraşele suedeze Kalmar (situat pe continent) şi Farjestaden (de pe insula Öland). În anul 2005 cotidianul danez „Jyllands-Posten” a publicat o serie de caricaturi care îl înfățișau pe profetul Mahomed, eveniment ce a declanșat un adevărat scandal pe această temă. Pe 30 septembrie 1993 un cutremur de 6,2 grade pe scara Richter, produs în regiunea indiană Latur/Killari, a curmat vieţile a 9.751 de oameni, iar seismul din 2009, care a zguduit insula indoneziană Sumatra, a ucis peste 1.115 persoane.

– În 30 septembrie s-au născut: poetul persan Djalal Al-Din Rumi (1207); filologul și fizicianul italian Girolamo Mercuriali (1530); scriitorul polonez Stanisław Konarski (1700); filozoful francez Étienne Bonnot de Condillac (1715); istoricul francez August Molinier (1815); compozitor norvegian Johan Svendsen (1840); fizicianul francez Jean-Baptiste Perrin, laureat Nobel (1870); fizicianul german Hans Geiger, inventator al contorului de particule pentru radiaţiile beta şi gama (1882); poetul galez Waldo Williams (1904); fizicianul englez Nevill Francis Mott, laureat Nobel (1905); violonistul rus David Oistrah (1908); scriitorul și filosoful american de origine română Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace (1928); actorul român Dem Rădulescu (1931); compozitorul și chitaristul britanic Marc Bolan (1947); actrița italiancă Monica Bellucci (1964); gimnastul și antrenorul român Marius Urzică (1975); portarul columbian de fotbal Robinson Zapata (1978); gimnasta română Andreea Răducan (1983) şi antreprenorul român Cristian Botan (1987).

– La 30 septembrie au decedat: Sfântul Ieronim, traducător al Bibliei Vulgata (420 d.Hr.); războinicul japonez Ōuchi Yoshitaka (1551); Sfântul Francis Borgia, iezuit spaniol (1572); actorul şi dramaturgul român Mihail Pascaly (1882); poetul și dramaturgul român Mihail Săulescu (1916); sociologul german Franz Oppenheimer (1943); actorul, regizorul și scriitorul rus Mihail Cehov (1955); actorul american James Dean (1955); cântăreața americană Mary Ford (1976); actrița franceză Simone Signoret (1985); seismologul american Charles Richter, cel care a inventat scara ce măsoară intensitatea mişcărilor seismice şi care-i poartă numele (1985); scriitorul australian Patrick White, laureat al Premiului Nobel (1990); microbiologul francez Andre Michael Lwoff, laureat Nobel (1994), americanul Yusuf Bey, liderul mișcării „Musulmanii negri” (2003); prozatorul şi dramaturgul român de naţionalitate maghiară Sütő András, membru fondator al UDMR (2006) şi baritonul român de etnie armeană David Ohanesian (2007).

Septimiu Cioloboc

Sursa foto: www.playbuzz.com

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 13:18

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk

Gala de deschidere va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Thalia, și va fi prezentată de jurnalista Oana Zamfir. Programul...

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 12:06

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului

Nu e nostalgie, ci rememorarea unei epoci despre care tinerele generații nu știu mai nimic, spun organizatorii evenimentului Sepsi Run, ajuns la a...

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 11:18

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii

În perioada 18-24 octombrie, are loc cea de-a doua ediţie a HOSPEx – Zilele ospitalităţii. Evenimentul aduce împreună profesionişti de...

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 10:16

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție

Cea de-a XIV-a ediție a Zilelor Vânătorii din Ținutul Secuiesc va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, la Castelul Ugron din Filiaș, județul...

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 08:03

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări

O casă de locuit din localitatea Porumbeni, comuna Ceuașu de Câmpie, județul Mureș, a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineață, în...

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 19:45

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș

Pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN 13, pe raza localității mureșene Mihai Viteazu, în care...

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 16:00

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”

Palatul Culturii din Târgu Mureș își deschide porțile duminică, 18 octombrie, pentru un eveniment altfel: „Palatul COOL-TOURII”. Timp de...

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”
Eveniment marți, 13 octombrie 2026, 17:51

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS

Saltul de la algoritmii digitali la robotica umanoidă reprezintă tema centrală a conferinţei LIMITL3SS, care va avea loc sâmbătă la Palatul...

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS