Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte – 31 ianuarie

Radio România Mureș
Foto: 31 ianuarie 105 d.Hr. - Podul lui Traian peste Dunăre, la Drobeta Sursa foto: verticalonline.ro

Publicat de Corina Muntean, 31 ianuarie 2019, 06:00

– Este cea de-a 31-a zi a lui 2019. Au mai rămas 334 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:47 şi va apune la ora 17:24.

– Astăzi este Ziua Naţională a Republicii Nauru, stat în care se aniversează proclamarea independenţei, din 1968.

– La 31 ianuarie 105 d.Hr. Apolodor din Damasc termina construcția podului peste Dunăre, la Drobeta (lung de 1.135 de metri), iar în anul 1844 Adunarea Obştească a Moldovei a votat, la propunerea domnitorului Mihail Sturdza, Legea în baza căreia ţiganii aparţinând Bisericii şi aşezămintelor monastice deveneau liberi.

– În 1901, la Teatrul de Artă din Moscova, a avut loc premiera absolută a operei „Trei surori”, scrisă de dramaturgul rus Anton Pavlovici Cehov, în regia lui Konstantin Sergheievici Stanislavski, iar în anul 1950 președintele american Harry S. Truman anunța un program pentru dezvoltarea bombei cu hidrogen.

– În 1958 avea loc prima lansare reuşită a unui satelit artificial al Pământului construit de americani, „Explorer 1”, care a fost cel dintâi satelit american ce a reuşit să detecteze centura de radiaţii Van Allen, iar la 31 ianuarie 1964 guvernele român şi suedez au hotărât să ridice legaţiile lor de la Bucureşti şi Stockholm la rangul de ambasade.

– În anul 1967 România şi Republica Federală Germania au stabilit relaţii diplomatice la nivel de ambasadă, ţara noastră fiind, după URSS, primul stat din blocul comunist care a stabilit relaţii diplomatice, la rang de ambasadă, cu Germania Federală. Pe 31 ianuarie 1968 România ratifica Tratatul privind „Principiile care guvernează activitatea statelor în explorarea şi folosirea spaţiului cosmic, a Lunii şi a altor corpuri cereşti”, semnat la 27 ianuarie 1967, la Washington, Moscova şi Londra.

– În anul 2001 s-a pronunțat verdictul în procesul privind atentatul de la Lockerbie, din 1988, în urma căruia libianul Abdel Basset Ali al-Megrahi a fost condamnat la închisoare pe viață, iar cel de-al doilea suspect, Al Amine Khalifa Fhimah, a fost achitat de către instanța scoțiană. La 31 ianuarie 2010 filmul „Avatar”, în regia lui James Cameron, a depăşit două miliarde de dolari la capitolul încasări, stabilind un nou record în materie.

– În 31 ianuarie s-au născut: compozitorul austriac Franz Schubert (1797); matematicianul român David Emmanuel (1854); chimistul american Theodore William Richards, laureat Nobel (1868); balerina rusă Anna Pavlova (1881); tenorul american de origine italiană Mario Lanza (1921); sociologul, politiciana și ambasadoarea suedeză Alva Myrdal, laureată Nobel (1902); actorul american John Agar (1921); pictorița și graficiana română Tia Peltz (1923); prozatorul american Norman Mailer (1923); regizorul georgian de film Tenghiz Abuladze (1924); afaceristul imobiliar şi filantropul american Alfred Taubman, care a inventat complexul comercial de tip mall (1924); sculptorul, pictorul, graficianul şi fotograful german Guido Jendritzko (1925); poetul, prozatorul, dramaturgul și actorul român Dominic Stanca (1926); prozatorul şi eseistul român Constantin Mateescu (1929); fizicianul german Rudolf Mössbauer, laureat al Premiului Nobel (1929); romancierul japonez Kenzaburō Ōe, laureat Nobel (1935); poetul, prozatorul și dramaturgul român Mircea Micu (1937); actorul român Marin Moraru (1937); compozitorul american Philip Glass (1937); actrița română Lucia Mureșan (1938); poetul şi prozatorul indonezian Ajip Rosidi (1938); fosta regină a Olandei, Beatrix (1938); antrenoarea română de atletism Viorica Enescu (1945); compozitorul şi instrumentistul român Ovidiu Lipan „Țăndărică”, fost membru al grupului rock „Phoenix” (1953); jucătoarea şi antrenoarea română de tenis Virginia Ruzici, câştigătoare a turneului de Mare Șlem de la Roland Garros (1955); pianista română Ana Mirabela Dina (1976); actrița americană Kerry Washington (1977); cântărețul, compozitorul, producătorul şi actorul american de film Justin Timberlake (1981) şi cântăreața greacă Elena Paparizou, câștigătoare a concursului „Eurovision”, cu melodia „My Number One” (1982).

– La 31 ianuarie au murit: Mircea cel Bătrân, domnitor al Țării Românești (1418); scriitorul româno-evreu Cilibi Moise (1870); inventatorul şi fizicianul ucrainean Ivan Pulyui (1918); scriitorul englez John Galsworthy, laureat Nobel (1933); scriitorul francez Jean Giraudoux (1944); producătorul american de film Samuel Goldwyn, pionier al industriei filmului, fondator al firmei ce-i poartă numele şi coproprietar la „Metro Goldwyn Mayer” (1974);
poetul român Valeriu Bucuroiu (1980); medicul şi prozatorul român Mihai Zavergiu (1985); prozatorul român Nicolae Velea (1987); regizorul francez Allegret Yve (1987); regizorul român de film şi scenaristul Alexandru Tatos (1990); omul politic liberal şi scriitorul român Ionel V. Săndulescu (1993);
scriitorul român Nicolae Fulga (2003); arheologul român şi istoricul de artă bisericească Ion Barnea (2004); teatrologul român Virgil Brădăţeanu (2008); regizorul român de teatru Cristian Munteanu (2008); inginerul român Virgiliu Niculae Constantinescu (2009); soprana română Mariana Stoica (2009);

Î.P.S. Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului (2011); filozoful şi profesorul român Titus Raveica (2013);
jurnalista română de televiziune Anca Fusariu (2013); soprana română Victoria Drăgănescu-Zimţea (2014); regizorul maghiar Jancsó Miklós (2014); actrița americană Lizabeth Scott (2015); omul politic și fostul preşedinte german Richard Karl Freiherr von Weizsäcker (2016) şi prezentatorul irlandez de radio şi televiziune Sir Terry Wogan (2016).

Septimiu Cioloboc

Încep să înflorească bujorii de stepă la Zau de Câmpie
Eveniment marți, 14 aprilie 2026, 11:00

Încep să înflorească bujorii de stepă la Zau de Câmpie

Custodele Rezervaţiei de Bujori de Stepă de la Zau de Câmpie, Ciprian Cenan, anunță că deschiderea sezonului oficial de vizitare va avea loc la...

Încep să înflorească bujorii de stepă la Zau de Câmpie
Târg de produse tradiționale în Piața Sfântul Ioan din Brașov
Eveniment sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:17

Târg de produse tradiționale în Piața Sfântul Ioan din Brașov

Este la prima ediție și reunește producători locali care îi așteaptă pe brașoveni și pe turiști cu produse culinare pentru masa de Paște...

Târg de produse tradiționale în Piața Sfântul Ioan din Brașov
Târgul ONG „Împreună pentru Comunitate” de la Târgu Mureș a ajuns la cea de-a XXIII-a ediție
Eveniment vineri, 10 aprilie 2026, 13:28

Târgul ONG „Împreună pentru Comunitate” de la Târgu Mureș a ajuns la cea de-a XXIII-a ediție

Întâlnirea organizațiilor neguvernamentale mureșene are loc pe 9 mai și este susținută financiar, de această dată, de către participanți,...

Târgul ONG „Împreună pentru Comunitate” de la Târgu Mureș a ajuns la cea de-a XXIII-a ediție
Pui de emu la Zoo Tg.Mureș
Eveniment vineri, 10 aprilie 2026, 12:39

Pui de emu la Zoo Tg.Mureș

Grădina Zoologică din Târgu Mureș, cea mai mare din țară, are program normal de sărbătorile de Paște. Accesul le este permis vizitatorilor...

Pui de emu la Zoo Tg.Mureș
Eveniment vineri, 10 aprilie 2026, 10:03

Mureș: Incendiu la o casă din Pănet

Pe parcursul nopții pompierii Detasamentului Târgu Mureș au fost solicitați sa intervină pentru stingerea a doua incendii. Potrivit mr. Aurel...

Mureș: Incendiu la o casă din Pănet
Eveniment vineri, 10 aprilie 2026, 09:53

Pe 18 aprilie, Radio Târgu Mureș organizează ediția a X-a a evenimentului „Împreună curățăm”

Malul Mureșului este un loc ideal pentru activități de agrement, dar și o sursă de apă de consum pentru târgumureșeni. Este important,...

Pe 18 aprilie, Radio Târgu Mureș organizează ediția a X-a a evenimentului „Împreună curățăm”
Eveniment vineri, 10 aprilie 2026, 09:35

Brașovenii pot cunoaște tradiția potcovirii ouălor

Meșteșugul va fi prezentat duminică, în Piața Sf. Ioan, de potcovarul Kecskés József din Călnic. El practică acest obicei de mai bine de 20...

Brașovenii pot cunoaște tradiția potcovirii ouălor
Eveniment joi, 9 aprilie 2026, 14:32

Bujorii de la Zau de Câmpie au propriul lor festival

Acesta se află la cea de-a treia ediție și este organizat în perioada 25-26 aprilie, la Castelul Ugron. Este exact perioada de maximă înflorire...

Bujorii de la Zau de Câmpie au propriul lor festival