Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte – 31 ianuarie

Oameni & Fapte – 31 ianuarie
Foto: Sursa foto: verticalonline.ro

Publicat de Corina Muntean, 31 ianuarie 2020, 06:07

– Este cea de-a 31-a zi a lui 2020. Au mai rămas 335 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:48 şi va apune la ora 17:23.

– Astăzi este Ziua Naţională a Republicii Nauru, stat în care se aniversează proclamarea independenţei, din 1968.

– La 31 ianuarie 105 d.Hr. Apolodor din Damasc termina construcția podului peste Dunăre, la Drobeta (lung de 1.135 de metri), iar în anul 1844 Adunarea Obştească a Moldovei a votat, la propunerea domnitorului Mihail Sturdza, Legea în baza căreia ţiganii aparţinând Bisericii şi aşezămintelor monastice deveneau liberi.

– În 1901, la Teatrul de Artă din Moscova, a avut loc premiera absolută a operei „Trei surori”, scrisă de dramaturgul rus Anton Pavlovici Cehov, în regia lui Konstantin Sergheievici Stanislavski, iar în anul 1950 președintele american Harry S. Truman anunța un program pentru dezvoltarea bombei cu hidrogen.

– În 1958 avea loc prima lansare reuşită a unui satelit artificial al Pământului construit de americani, „Explorer 1”, care a fost cel dintâi satelit american ce a reuşit să detecteze centura de radiaţii Van Allen, iar la 31 ianuarie 1964 guvernele român şi suedez au hotărât să ridice legaţiile lor de la Bucureşti şi Stockholm la rangul de ambasade.

– În anul 1967 România şi Republica Federală Germania au stabilit relaţii diplomatice la nivel de ambasadă, ţara noastră fiind, după URSS, primul stat din blocul comunist care a stabilit relaţii diplomatice, la rang de ambasadă, cu Germania Federală. Pe 31 ianuarie 1968 România ratifica Tratatul privind „Principiile care guvernează activitatea statelor în explorarea şi folosirea spaţiului cosmic, a Lunii şi a altor corpuri cereşti”, semnat la 27 ianuarie 1967, la Washington, Moscova şi Londra.

– În anul 2001 s-a pronunțat verdictul în procesul privind atentatul de la Lockerbie, din 1988, în urma căruia libianul Abdel Basset Ali al-Megrahi a fost condamnat la închisoare pe viață, iar cel de-al doilea suspect, Al Amine Khalifa Fhimah, a fost achitat de către instanța scoțiană. La 31 ianuarie 2010 filmul „Avatar”, în regia lui James Cameron, a depăşit două miliarde de dolari la capitolul încasări, stabilind un nou record în materie.

– În 31 ianuarie s-au născut: compozitorul austriac Franz Schubert (1797); matematicianul român David Emmanuel (1854); chimistul american Theodore William Richards, laureat Nobel (1868); balerina rusă Anna Pavlova (1881); soprana română Margareta Metaxa (1895); tenorul american de origine italiană Mario Lanza (1921); sociologul, politiciana și ambasadoarea suedeză Alva Myrdal, laureată Nobel (1902); actorul american John Agar (1921); pictorița și graficiana română Tia Peltz (1923); prozatorul american Norman Mailer (1923); regizorul georgian de film Tenghiz Abuladze (1924); afaceristul imobiliar şi filantropul american Alfred Taubman, care a inventat complexul comercial de tip mall (1924); sculptorul, pictorul, graficianul şi fotograful german Guido Jendritzko (1925); poetul, prozatorul, dramaturgul și actorul român Dominic Stanca (1926); prozatorul şi eseistul român Constantin Mateescu (1929); fizicianul german Rudolf Mössbauer, laureat Nobel (1929); romancierul japonez Kenzaburō Ōe, laureat Nobel (1935); poetul, prozatorul și dramaturgul român Mircea Micu (1937); actorul român Marin Moraru (1937); compozitorul american Philip Glass (1937); actrița română Lucia Mureșan (1938); poetul şi prozatorul indonezian Ajip Rosidi (1938); fosta regină a Olandei, Beatrix (1938); antrenoarea română de atletism Viorica Enescu (1945); compozitorul şi instrumentistul român Ovidiu Lipan „Țăndărică”, fost membru al grupului rock „Phoenix” (1953); jucătoarea şi antrenoarea română de tenis Virginia Ruzici, câştigătoare a turneului de Mare Șlem de la Roland Garros (1955); pianista română Ana Mirabela Dina (1976); actrița americană Kerry Washington (1977); cântărețul, compozitorul, producătorul şi actorul american de film Justin Timberlake (1981) şi cântăreața greacă Elena Paparizou, câștigătoare a concursului muzical „Eurovision”, cu melodia „My Number One” (1982).

– La 31 ianuarie au murit: Mircea cel Bătrân, domnitor al Țării Românești (1418); scriitorul româno-evreu Cilibi Moise (1870); inventatorul şi fizicianul ucrainean Ivan Pulyui (1918); scriitorul englez John Galsworthy, laureat Nobel (1933); scriitorul francez Jean Giraudoux (1944); producătorul american de film Samuel Goldwyn, pionier al industriei filmului, fondator al firmei ce-i poartă numele şi coproprietar la „Metro Goldwyn Mayer” (1974);
poetul român Valeriu Bucuroiu (1980); medicul şi prozatorul român Mihai Zavergiu (1985); prozatorul român Nicolae Velea (1987); regizorul francez Allegret Yve (1987); regizorul român de film şi scenaristul Alexandru Tatos (1990); omul politic liberal şi scriitorul român Ionel V. Săndulescu (1993);
scriitorul român Nicolae Fulga (2003); arheologul român şi istoricul de artă bisericească Ion Barnea (2004); teatrologul român Virgil Brădăţeanu (2008); regizorul român de teatru Cristian Munteanu (2008); inginerul român Virgiliu Niculae Constantinescu (2009); soprana română Mariana Stoica (2009); Î.P.S. Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului (2011); filozoful şi profesorul român Titus Raveica (2013); jurnalista română de televiziune Anca Fusariu (2013); soprana română Victoria Drăgănescu-Zimţea (2014); regizorul maghiar Jancsó Miklós (2014); actrița americană Lizabeth Scott (2015); omul politic și fostul preşedinte german Richard Karl Freiherr von Weizsäcker (2016) şi prezentatorul irlandez de radio şi televiziune Sir Terry Wogan (2016).

Septimiu Cioloboc

A început festivalul studențesc Medifun, la Târgu Mureș
Eveniment miercuri, 1 octombrie 2025, 11:10

A început festivalul studențesc Medifun, la Târgu Mureș

Cel mai mare festival-concurs studențesc din România, Medifun, a început astăzi, la Târgu Mureș, aducând împreună sute de tineri din toată...

A început festivalul studențesc Medifun, la Târgu Mureș
Ziua Naţională a Luptei împotriva Cancerului de Sân | Palatul Cotroceni – iluminat în roz
Eveniment miercuri, 1 octombrie 2025, 07:36

Ziua Naţională a Luptei împotriva Cancerului de Sân | Palatul Cotroceni – iluminat în roz

Palatul Cotroceni va fi iluminat în roz, astăzi, cu prilejul Zilei Naţionale a Luptei împotriva Cancerului de Sân, iar la eveniment va participa...

Ziua Naţională a Luptei împotriva Cancerului de Sân | Palatul Cotroceni – iluminat în roz
Festivalul Dovleacului de la Sovata ajunge la ediţia a X-a
Eveniment marți, 30 septembrie 2025, 19:15

Festivalul Dovleacului de la Sovata ajunge la ediţia a X-a

Primăria Oraşului Sovata a anunţat, astăzi, că organizează ediţia a X-a a Festivalului Dovleacului, în perioada 10-12 octombrie. Programul va...

Festivalul Dovleacului de la Sovata ajunge la ediţia a X-a
Primul Festival ‘Halloween în Cetate’ de la Sighişoara
Eveniment marți, 30 septembrie 2025, 18:52

Primul Festival ‘Halloween în Cetate’ de la Sighişoara

Turnurile şi casele istorice din incinta Cetăţii Medievale a Sighişoarei vor fi colorate prin proiecţii de lumini şi umbre, instalaţiile...

Primul Festival ‘Halloween în Cetate’ de la Sighişoara
Eveniment marți, 30 septembrie 2025, 16:56

Astra Film Festival 2025 (Sibiu, 17-26 octombrie) cu documentare ce explorează temele lumii contemporane

Filmele din selecția oficială AFF2025 concurează în cinci secțiuni competiționale: România, Europa de Est, Voci Emergente, DocSchool și,...

Astra Film Festival 2025 (Sibiu, 17-26 octombrie) cu documentare ce explorează temele lumii contemporane
Eveniment marți, 30 septembrie 2025, 16:31

Zilele Filmului Maghiar, în 17 localități din Transilvania

Aproape 50 de lungmetraje și scurtmetraje – filme artistice, documentare și de animație, o selecție a celor mai bune producții maghiare...

Zilele Filmului Maghiar, în 17 localități din Transilvania
Eveniment marți, 30 septembrie 2025, 13:20

Trafic blocat în urma unui accident pe DN 10, în județul Brașov

Un accident a avut loc în urmă cu puțin timp pe DN10, între localitățile brașovene Prejmer și Teliu. Potrivit IPJ Brașov, în accident au...

Trafic blocat în urma unui accident pe DN 10, în județul Brașov
Eveniment luni, 29 septembrie 2025, 19:29

Harghita: A patra ediţie a Conferinţei Regionale de Turism, la Miercurea-Ciuc

Cea de-a patra ediţie a Conferinţei Regionale de Turism va avea loc la Miercurea-Ciuc, în perioada 15-16 octombrie. Evenimentul va fi dedicat...

Harghita: A patra ediţie a Conferinţei Regionale de Turism, la Miercurea-Ciuc