Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte- 31 martie

Radio România Mureș

Publicat de radiomures, 31 martie 2015, 05:35

insula Vancouver

Insula Vancouver

– La data de 31 martie 1437 a izbucnit răscoala țărănească de la Bobâlna. Ţărani avem destui şi astăzi, cu răscoalele stăm mai prost. Vâslim în timp şi acostăm în 1778, an în care exploratorul englez James Cook a ajuns pe Insula Vancouver, pe care a revendicat-o în numele Regatului Marii Britanii.

– În ziua de 31 martie 1854 Statele Unite ale Americii şi Japonia au semnat Tratatul de la Kanagawa, act ce a marcat sfârşitul izolării Japoniei, pe care o impuseseră shogunii Tokugawa la începutul veacului al XVII-lea. La câţiva ani distanţă, în Bucureştii lui 1871 s-a concesionat dreptul de construire și exploatare a tramvaielor cu cai, pe timp de 45 de ani, unei societăți belgiene.
După exact şase ani, la 31 martie 1877, guvernanţii României au hotărât decretarea mobilizării generale a armatei, ca urmare a ascuţirii la maximum a crizei politico-militare din Balcani. Urma, pentru poporul nostru, angajarea în Războiul de Independenţă.

– La data de 31 martie 1889 a fost inaugurat oficial Turnul Eiffel din Paris, edificiu care a devenit un adevărat simbol al capitalei franceze. Turnul, a cărui construcţie a durat doi ani, poartă numele inginerului care l-a proiectat, Gustave Eiffel. Atunci era cea mai înaltă clădire din lume, măsurând puţin peste 300 de metri, însă a fost percepută de o parte a parizienilor ca o rușine.

– În 31 martie 1917 intra în vigoare, pentru prima dată, ora de vară în SUA, care, tot atunci deveneau stăpâne pe Insulele Virgine din Marea Caraibelor.
Un cutremur cu magnitudinea de 6 grade pe scara Richter produs la data de 31 martie 1931 a distrus Managua, capitala statului Nicaragua, seism care a provocat moartea a 2.000 de oameni. După şapte ani, în 31 martie 1938, regele Carol al II-lea al României îşi începea dictatura personală, desfiinţând toate partidele politice şi instituind Consiliul de Coroană, ca organ de stat consultativ, cu caracter permanent, alcătuit din „consilieri regali” numiţi de monarh, cu rang de miniştri de stat.

– Pe 31 martie 1967 muzicianul american Jimi Hendrix și-a dat foc la chitară în timpul unui concert la „London’s Astoria Theatre”, fiind apoi spitalizat pentru că și-a ars mâinile.

– În ziua de 31 martie 1995 a avut loc catastrofa aeriană de la Baloteşti, localitate aflată lângă Bucureşti, unde avionul „Airbus A-310” al Companiei TAROM, zburând pe ruta Bucureşti-Bruxelles, s-a prăbuşit la puţin timp după decolare. Toţi cei 61 de pasageri aflaţi la bord au decedat.

– La 31 martie s-au născut, între alţii: filosoful şi matematicianul francez René Descartes (1596); compozitorul german Johann Sebastian Bach (1685); compozitorul austriac Franz Joseph Haydn (1732); fizicianul australian William Lawrence Bragg, laureat al Premiului Nobel (1890); poetul român Ion Pillat (1891); fizicianul japonez Sin-Itiro Tomonaga, câştigător al Nobel-ului (1906); poetul mexican Octavio Paz, laureat al Premiului Nobel (1914); scriitorul englez John Fowles, (1926); poetul român Nichita Stănescu (1933); fizicianul italian Carlo Rubbia, laureat al Premiului Nobel (1934); actorul american Christopher Walken (1943); vicepreşedintele american Al Gore (1948); actrița română Tamara Crețulescu (1949); cântăreața română de etnie maghiară Éva Kiss (1953); actorul şi dramaturgul român Mimi Brănescu (1974) şi compozitor român Bogdan Popoiag (1982).

– Într-o zi de 31 martie au murit: savantul englez Isaac Newton (1727); pictorul englez John Constable (1837); scriitoarea britanică Charlotte Brontë (1855); compozitorul polonez Henryk Wieniawski (1880); medicul german Emil von Behring, câştigător al Premiului Nobel (1917); pictorul român Ion Teodorescu-Sion (1939); chimistul german Hans Fischer, laureat al Premiului Nobel (1945); atletul american Jesse Owens (1980); actorul american Brandon Lee, fiul lui Bruce Lee (1993); muziciana mexicano-americană Selena Quintanilla-Pérez, supranumită „regina muzicii tejano” (1995); poetul român Gheorghe Tomozei (1997); fizicianul american Clifford Glenwood Shull, laureat al Premiului Nobel (2001); actrița română Marga Barbu (2009) şi actorul român Ion Lucian (2012).

Septimiu Cioloboc

Foto:

Persoană accidentată pe traseul Via Transilvanica, în zona Sovata
Eveniment duminică, 23 august 2026, 13:24

Persoană accidentată pe traseul Via Transilvanica, în zona Sovata

Echipa Salvamont Mureș a intervenit în urmă cu puțin timp pentru acordarea primului ajutor și evacuarea unei persoane accidentate pe traseul Via...

Persoană accidentată pe traseul Via Transilvanica, în zona Sovata
Bezid: cabană în flăcări
Eveniment sâmbătă, 22 august 2026, 10:42

Bezid: cabană în flăcări

O cabană din localitatea Bezid, județul Mureș, a ars, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru...

Bezid: cabană în flăcări
Romani Kultura în Piaţa Sfatului din Brașov
Eveniment vineri, 21 august 2026, 16:46

Romani Kultura în Piaţa Sfatului din Brașov

Meşteşugari romi din întreaga ţară s-au strâns în Piaţa Sfatului cu cele mai căutate produse tradiţionale. De la ceaune la cazane de...

Romani Kultura în Piaţa Sfatului din Brașov
La Sibiu are loc Târgul de Carte „Gaudeamus” Radio România
Eveniment vineri, 21 august 2026, 14:56

La Sibiu are loc Târgul de Carte „Gaudeamus” Radio România

Târgul de Carte „Gaudeamus” Radio România are loc zilele acestea la Sibiu. 15 pavilioane sunt amplasate în Piaţa Mare din centrul...

La Sibiu are loc Târgul de Carte „Gaudeamus” Radio România
Eveniment vineri, 21 august 2026, 10:43

Începe ediția cu numărul 63 a Festivalului de Muzică Ușoară „Mamaia”

Între 21 și 23 august, Piațeta Perla va găzdui competițiile de Interpretare și Creație dar pe scenă vor urca și artiști cunoscuți, care...

Începe ediția cu numărul 63 a Festivalului de Muzică Ușoară „Mamaia”
Eveniment joi, 20 august 2026, 18:53

La final de săptămână, la Târnăveni, se vor sărbători zilele orașului

  În perioada 21–23 august 2026, centrul municipiului va găzdui trei seri de spectacole, concerte, dans și folclor. Deschiderea oficială a...

La final de săptămână, la Târnăveni, se vor sărbători zilele orașului
Eveniment joi, 20 august 2026, 15:57

Modă sustenabilă, în padocul leilor la Zoo Tg.Mureș

Grădina Zoologică din Târgu Mureș va găzdui, pe 29 august, evenimentul „Wild Glamour Sustainable Fashion”. Evenimentul care începe la ora...

Modă sustenabilă, în padocul leilor la Zoo Tg.Mureș
Eveniment joi, 20 august 2026, 13:46

Azi s-a deschis la Sibiu Târgul de Carte Gaudeamus Radio România

Cea de a doua ediţie estivală din acest an a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România s-a deschis astăzi, în Piaţa Mare din Sibiu. 15...

Azi s-a deschis la Sibiu Târgul de Carte Gaudeamus Radio România