Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte – 9 august

Oameni & Fapte – 9 august
Foto: Radio Tg. Mures / Corina Muntean

Publicat de Corina Muntean, 9 august 2021, 05:00

– Este cea de-a 221-a zi a lui 2021. Au rămas 144 de zile până la sfârşitul anului. Soarele a răsărit la ora 6:12 şi va apune la ora 20:41.

– Azi este „Ziua Internaţională a Popoarelor Indigene”, „Ziua Internaţională a Grădinilor Zoologice şi Parcurilor”, „Ziua Nagasaki” (de comemorare a victimelor bombei nucleare americane, lansată pe 9 august 1945), Ziua Naţională a Republicii Singapore (ţară în care se aniversează proclamarea independenţei din 1965) şi „Ziua Femeii” în Africa de Sud, drept omagiu femeilor sud-africane care au luptat împotriva regimului de apartheid.

– La 9 august 378 d.Hr. a avut loc Bătălia de la Adrianopol (azi Edirne, în Turcia), unde armata romană a fost înfrântă de vizigoți, iar împăratul Valens a murit în luptă. Era prima afirmare a cavaleriei pe câmpul de bătălie. În anul 1173 începea, în Italia, construcția unei clopotnițe care avea să devină Turnul (înclinat) din Pisa. Înalt de 55 de metri, turnul a fost proiectat să stea vertical, însă, din cauza calităţii proaste a solului, fundaţia a început să se scufunde chiar în timpul construcţiei, provocând înclinarea turnului spre sud.

– În 1483 s-a deschis Capela Sixtină a Palatului Vatican de la Roma, cu celebrarea unei Liturghii, iar la 9 august 1601 domnitorul român Mihai Viteazul, care a realizat prima unire politică a celor trei ţări române, a fost ucis pe Câmpia Turzii, din ordinul fostului său aliat, generalul italian aflat în slujba habsburgilor Giorgio (Gheorghe) Basta. În 1810 împăratul francez Napoleon Bonaparte anexa provincia prusacă Westfalia, ca parte a Primului Imperiu Francez, iar pe 9 august 1942 liderul indian Mahatma Gandhi era arestat de forțele britanice în Bombay. În 1945 orașul japonez Nagasaki a fost devastat de o bombă atomică americană, „Fat Man”, care a ucis 39.000 de persoane.

– La 9 august 1955 s-au stabilit relaţii diplomatice la nivel de legaţie între România şi Siria, ridicate la nivel de ambasadă în 1957, iar în anul 1974 preşedintele american Richard Nixon şi-a anunţat demisia din funcţie, după ce presa a dezvăluit implicarea sa în scandalul „Watergate”. Anexarea Kuweit-ului de către Irak a fost declarată nulă şi neavenită pe 9 august 1990 de către Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care a solicitat retragerea imediată a armatei irakiene din ţara ocupată, iar în 1999 președintele rus Boris Elțîn l-a numit premier pe Vladimir Putin, șeful de atunci al Serviciului Federal de Securitate.

– La 9 august s-au născut: arhitectul scoțian Thomas Telford (1757); fizicianul italian Amedeo Avogadro (1776); dentistul american William Thomas Morton, primul care a folosit eterul ca anestezic chirurgical (1819); lingvistul german Hayman-Hariton Tiktin (1850); compozitorul şi dirijorul francez de origine venezueleană Reynaldo Hahn (1874) ; istoricul, teologul şi omul politic român Ioan Lupaş (1880); biologul, psihologul şi filosoful elveţian Jean Piaget, creator al psihologiei şi epistemologiei genetice (1896); scriitoarea australiană de origine irlandeză Pamela Lyndon Travers, autoarea personajului „Mary Poppins” (1899); violonistul francez Zino Francescatti (1902); fizicianul american William Alfred Fowler, laureat Nobel (1911); compozitorul român de muzică ușoară Alexandru Mandy (1914); omul politic comunist român Manea Mănescu (1916); regizorul, scenaristul şi producătorul american de film Robert Aldrich (1918); violonista şi profesoara română Lola Bobescu (1919); matematicianul american Marvin Minsky, unul dintre pionierii inteligenţei artificiale (1927); fotbalistul şi antrenorul brazilian Mario Lobo Zagalo (1931); criticul, istoricul literar și profesorul român Florin Mihăilescu (1937); economistul şi omul politic social-democrat italian Romano Prodi, fost premier al Italiei (1939); pictorul şi profesorul român Florin Ciubotaru (1939); juristul, profesorul și omul politic român Antonie Iorgovan (1948); dirijorul şi compozitorul român Cristian Brâncuşi (1951); actrița și comediana americană Amanda Bearse (1953); fotbalistul român Nicolae Tilihoi, fundaș central la Universitatea Craiova (1956); actrița americană de film Melanie Griffith (1957); pianista română Dana Borşan, solistă a Formaţiilor Muzicale Radio (1957); actrița, cântăreaţa, manechinul și producătoarea americană Whitney Houston, cea mai premiată femeie din toate timpurile (1963); portarul român de fotbal și antrenorul Dumitru Stângaciu (1964); actrița americană Gillian Anderson (1968); jurnalistul român Adrian Ursu, realizator de emisiuni la postul de televiziune de știri „Antena 3” (1969); fotbalistul şi antrenorul italian Filippo Inzaghi (1973); fotbalistul francez Mikaël Silvestre (1977) şi cântăreața şi actriţa americană Rydel Lynch (1993).

– În 9 august au murit: domnitorul român Mihai Viteazul (asasinat în 1601); chimistul englez Sir Edward Frankland, care a descoperit compușii organo-metalici (1899); scriitorul și istoricul literar maghiar Ádám Gerzson (1906); compozitorul, pianistul și dirijorul italian Ruggiero Leoncavallo (1919); biologul şi filosoful german Ernst Haeckel, rămas în istoria științei pentru faimoasa „lege a lui Haeckel” – legea fundamentală a biogenezei (1919); etnologul şi exploratorul german Leo Frobenius, care a condus 12 expediţii în Africa (1938); pictorul expresionist francez de origine rusă Chaïm Soutine (1943); baritonul român Aurel Costescu-Duca (1955); elveţian de origine germană Hermann Hesse, laureat Nobel (1962); actrița americană Sharon Tate (1969); fizicianul englez Cecil Frank Powell, laureat Nobel (1969); medicul român endocrinolog și neuropsihiatru Constantin I. Parhon, fondator al școlii românești de endocrinologie (1969); compozitorul și pianistul rus Dmitri Șostakovici (1975); poetul, eseistul și romancierul cubanez José Lezama Lima (1976); graficianul, ilustratorul, scenograful şi regizorul francez de animaţie, de origine rusă, Alexander Alexeieff, creatorul procedeului tehnic „ecranul cu ace” (1982); violoncelistul şi profesorul George Cocea (1989); poetul, traducătorul, istoricul literar şi teatrologul român Florin Tornea (1989); pianista română, prozatoarea, profesoara şi criticul muzical Cella Delavrancea, fiica scriitorului Barbu Ştefănescu Delavrancea (1991); istoricul literar, filologul şi profesorul român Eugen Todoran (1997); regizorul francez Jacques Deray (2003); sculptorul român Gheorghe Coman (2005); astrofizicianul american James A. Van Allen, care a descoperit cele două centuri de radiaţii ale Pământului, ce-i poartă numele (2006); compozitorul român Walter Mihai [Michael] Klepper (2008); poetul și prozatorul palestinian Mahmoud Darwish (2008); dirijorul şi compozitorul român Boris Cobasnian (2011); muzicianul şi dirijorul român Teodor Costin (2011); scriitorul şi publicistul român Constantin Stan (2011); jurnalista română Carmen Vasile, reporter al Televiziunii Române (2011); cineastul american Mel Stuart (2012); filologul şi profesorul Gheorghe Dodiţă din Republica Moldova (2012); criticul literar şi scriitorul portughez Urbano Tavares Rodrigues (2013); regizorul britanic de film şi televiziune Jack Gold (2015); istoricul, criticul de artă și poetul belgian Phillippe Roberts-Jones (2016) și sculptorul grec Panayiotis Vassilakis [Takis], considerat unul dintre părinţii artei cinetice (2019).

Septimiu Cioloboc

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 13:18

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk

Gala de deschidere va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Thalia, și va fi prezentată de jurnalista Oana Zamfir. Programul...

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 12:06

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului

Nu e nostalgie, ci rememorarea unei epoci despre care tinerele generații nu știu mai nimic, spun organizatorii evenimentului Sepsi Run, ajuns la a...

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 11:18

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii

În perioada 18-24 octombrie, are loc cea de-a doua ediţie a HOSPEx – Zilele ospitalităţii. Evenimentul aduce împreună profesionişti de...

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 10:16

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție

Cea de-a XIV-a ediție a Zilelor Vânătorii din Ținutul Secuiesc va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, la Castelul Ugron din Filiaș, județul...

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 08:03

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări

O casă de locuit din localitatea Porumbeni, comuna Ceuașu de Câmpie, județul Mureș, a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineață, în...

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 19:45

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș

Pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN 13, pe raza localității mureșene Mihai Viteazu, în care...

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 16:00

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”

Palatul Culturii din Târgu Mureș își deschide porțile duminică, 18 octombrie, pentru un eveniment altfel: „Palatul COOL-TOURII”. Timp de...

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”
Eveniment marți, 13 octombrie 2026, 17:51

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS

Saltul de la algoritmii digitali la robotica umanoidă reprezintă tema centrală a conferinţei LIMITL3SS, care va avea loc sâmbătă la Palatul...

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS