Oameni & Fapte – 9 noiembrie

– Este cea de-a 313-a zi a lui 2022. Au rămas 52 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:15 şi va apune la ora 16:56.

– Este „Ziua Naţională a Persoanelor cu Deficienţe de Auz din România”, marcată, din anul 1995, la Congresul Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România, deoarece la 9 noiembrie 1919 a luat fiinţă, sub patronajul Reginei Maria și prin asocierea voluntară a unor persoane cu handicap, Asociaţia Amicală a Surdo-Muţilor din România.

– În țara noastră este și „Ziua Limbii Ucrainene”, instituită prin Legea nr. 213/2018. Propunerea legislativă a deputatului Uniunii Ucrainenilor din România, Miroslav Nicolai Petretki, privind declararea zilei de 9 noiembrie ca „Zi a Limbii Ucrainene”, a fost adoptată de Senat la 25 aprilie 2018, aceasta fiind prima Cameră sesizată, şi de Camera Deputaţilor, ca for decizional, la 4 iulie 2018.

– Pe plan mondial marcăm „Ziua Internaţională Împotriva Fascismului şi Antisemitismului”, când se comemorează victimele „Nopţii de Cristal” („Kristallnacht”, 9 noiembrie 1938), moment care marchează începutul simbolic al Holocaustului. Ziua este, totodată, o formă de protest împotriva neo-nazismului şi rasismului. La nivel european, comemorarea zilei a început în anul 1988, când s-a împlinit o jumătate de secol de la tragicele evenimente. În noaptea de 9/10 noiembrie 1938 autorităţile naziste au lansat primul atac masiv şi bine coordonat împotriva evreilor din Reich. Pogromul a rămas în istorie sub numele simbolic de „Noaptea de Cristal” ori „Noaptea Geamurilor Sparte”. Început la Berlin, pogromul a fost organizat de trupele de intervenţie rapidă ale lui Hitler. În toată Germania şi în Austria au fost incendiate sinagogi şi au fost sparte geamurile magazinelor evreieşti, cioburile fiind împrăştiate pe străzi. Mulţi evrei au fost agresaţi fizic, alţii ucişi, iar peste 30.000 au fost arestaţi şi trimişi în lagărele de concentrare de la Sachsenhausen, Buchenwald, Dachau, Birkenau şi Auschwitz.

– Este și „Ziua Internaţională de Rugăciune pentru Biserica Persecutată”, iniţiată de Comitetul pentru Libertate Religioasă din cadrul Alianţei Evanghelice Mondiale. Este o zi de solidaritate cu cei persecutaţi pentru convingerile lor religioase în diverse părţi ale lumii, în ţări dominate de intoleranţă religioasă, fanatism, fundamentalism şi/sau ateism. Tot astăzi este Sărbătoarea Naţională a Regatului Cambodgiei, Ziua Independenţei, proclamată în 1953.

– Sărbătorim și „Ziua Mondială pentru Turismul Responsabil”, marcată în cadrul Târgului Internațional de Turism de la Londra (7-9 noiembrie 2022) și în întreaga lume, prin organizarea unor evenimente menite să promoveze dezvoltarea turismului, colaborările între companiile de turism, organizațiile sau chiar persoanele interesate de aplicarea unor practici durabile în turismul mondial. Manifestările au loc sub egida Organizației Mondiale a Turismului (World Tourism Organization – UNWTO), agenție a ONU care coordonează promovarea la nivel mondial a turismului durabil, accesibil și responsabil. NOTĂ: „Ziua Mondială a Turismului” este marcată la 27 septembrie, ziua când, în 1970, a fost adoptat Statutul Organizaţiei Mondiale a Turismului.

– Între 9-12 noiembrie 1330 s-a dat lupta de la Posada (probabil în Banatul de Severin). Oastea lui Basarab I, care urmărea armata maghiară în retragere, a surprins-o în ţinutul dintre Dunăre şi Mehadia, în munţi, într-o trecătoare îngustă. Domnitorul muntean l-a înfrânt pe regele Carol Robert de Anjou al Ungariei, victorie care consfinţea independenţa Ţării Româneşti. Din 1376 au fost datate primele mărturii păstrate despre existenţa statutelor de breaslă în Transilvania, care reglementau activitatea meseriaşilor breslaşi în Scaunele din comitatul Sibiu, Sighişoara, Sebeş şi Orăştie. Statutele atestă existenţa a 25 de branşe meşteşugăreşti care erau organizate în 19 bresle (fraternitates).

– La data de 9 noiembrie 1857 deputaţii pontaşi (ţărani) din Adunarea ad-hoc a Moldovei, în frunte cu Ion Roată, depuneau o jalbă la biroul Adunării, solicitând, printre altele, desfiinţarea „boierescului” (a clăcii). În anul 1888 criminalul londonez Jack Spintecătorul a ucis-o pe Mary Jane Kelly, ultima lui victimă, iar în 1895 Colegiul Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti şi-a inaugurat cursurile cu două clase de elevi, sub numele de Şcoala de Aplicaţie a Şcolii Normale Superioare.

– Pe 9 noiembrie 1918 Consiliul Naţional Român Central din Transilvania cerea, ultimativ, guvernului maghiar să-i recunoască puterea deplină asupra teritoriului Transilvaniei. În 1919 s-a înființat „Asociația Amicală a Surdo-Muților din România”, sub patronajul Reginei Maria – prima grupare a persoanelor cu handicap auditiv din țara noastră. Cel dintâi președinte a fost Alexandru Clarnet, iar din comitetul de conducere a făcut parte și prințul Henry Ghica, fiul surd al domnitorului Constantin Ghica.

– În noaptea de 8/9 noiembrie 1923 a fost înnăbuşit, la München, „Puciul de la berărie”, condus de Adolf Hitler, prin care viitorul führer încerca să preia puterea politică în Germania, iar în 1928 apărea primul număr al revistei „Radiofonia”, publicaţie oficială a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România.

– La 9 noiembrie 1938 diplomatul nazist Ernst vom Rath a murit de rănile provocate de gloanțele rezistenței luptătorilor evrei, act pe care naziștii l-au folosit ca o scuză pentru a demara pogromul național cunoscut sub numele de „Kristallnacht” („Noaptea de Cristal”).

– În 1961 România devenea membră a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), instituţie specializată a ONU, creată în 1945, cu sediul la Roma, iar în anul 1968 se restabileau relaţiile diplomatice, la rang de ambasadă, între România şi Perú. În anul 1989 avea loc căderea Zidului Berlinului şi deschiderea frontierelor inter-germane, iar la data de 9 noiembrie 1993 croații au distrus podul bosniac „Stari Most” din Mostar, construit cu 427 de ani în urmă.

– La 9 noiembrie s-au născut: cărturarul şi scriitorul basarabean Alexandru Hâjdeu (1811); romancierul, poetul şi dramaturgul rus Ivan Turgheniev (1818); scriitorul român Ion Codru-Drăguşanu (1818); actrița și cântăreața canadiano-americană Marie Dressler (1869); filosoful român, istoricul de artă şi criticul literar Marin Simionescu-Râmniceanu (1883); scriitorul rus Velimir Hlebnikov (1885); tenorul italian Aureliano Pertile (1885); omul de afaceri, bancherul, diplomatul şi politicianul francez Jean Monnet, arhitectul unităţii europene (1888); chimistul englez Ronald Norrish, laureat Nobel (1897); comparatistul, criticul şi istoricul literar român Basil [Vasile] Munteanu (1897); istoricul și arheologul român Gheorghe Ștefan (1899); scriitorul și istoricul ungur Ács Tivadar (1901); comparatistul, esteticianul, criticul şi istoricul literar român Liviu Rusu (1901); criticul literar, eseistul, poetul şi ziaristul român Lucian Boz (1908); filologul, poetul şi traducătorul român Victor Buescu (1911); ÎPS Eftimie Luca, arhiepiscop al Romanului şi Bacăului (1914); inventatoarea și actrița americană de origine austriacă Hedy Lamarr (1914); poetul şi prozatorul aromân Teohar Mihadaş (1918); comicul, mimul, jongleurul şi echilibristul francez Raymond Devos (1922); fizicianul român Mihail Bălănescu (1922); regizorul și scenaristul spaniol Vicente Aranda (1926); scriitorul şi jurnalistul maghiar Kertész Imre, laureat Nobel (1929); poetul, prozatorul traducătorul şi eseistul român Aurel Rău (1930); regizorul, scenaristul şi producătorul român de teatru și film Lucian Pintilie (1933); astrofizicianul și scriitorul american Carl Sagan (1934); dramaturgul britanic de origine sud-africană Ronald Harwood, laureat Oscar (1934); şahistul rus Mihail Tal, campion mondial (1936); istoricul și criticul român de artă, cercetătorul științific și profesorul universitar doctor Paul Rezeanu (1937); scriitorul şi poetul american Sam Savage, autorul celebrului roman „Firmin. Aventurile unei vieţi subterane” (1940); compozitorul, cântărețul şi chitaristul american Tom Fogerty, membru al trupei „Creedence Clearwater Revival” (1941);teatrologul și profesoara română Michaela Tonitza Iordache (1942); istoricul, arhivistul și profesorul Corneliu-Mihail Lungu (1943); biologul canadiano-american de origine britanico-poloneză Jack W. Szostak, laureat Nobel (1952); artistul plastic român Mihail Gavril (1961) și cântăreaţa jamaicano-americană Sandra „Pepa” Denton, membră a trioului american de muzică hip-hop „Salt’N’Pepa” (1966).

– În 9 noiembrie au murit: istoricul islandez Ari Thorgilsson (1148); gravorul şi arhitectul veneţian Giovanni Battista Piranesi (1778); compozitorul german Carl Stamitz (1801); fabulistul rus Ivan A. Krîlov (1844); cărturarul şi scriitorul român Alexandru Hâjdeu (1872); generalul român Ioan Dragalina (1916); poetul şi scriitorul francez Guillaume Apollinaire (1918); medicul veterinar și profesorul român Alexandru Locusteanu, ctitor al Medicinei Veterinare româneşti (1922); jurnalistul american Ivy Ledbetter Lee, expert în publicitate și unul din fondatorii relațiilor publice moderne (1934); fostul premier britanic [Arthur] Neville Chamberlain (1940); istoricul și profesorul român Mihai Maxim (1943); poetul englez Dylan Thomas (1953); generalul și preşedintele francez Charles de Gaulle (1970); compozitorul, muzicologul și profesorul englez de origine austriacă Egon Wellesz, reputat bizantinolog (1974); actorul român de naţionalitate maghiară Kovács Györgyi (1977); prozatorul român Paul Constant (1981); eseistul român, orientalistul şi traducătorul Sergiu Al-George (1981); geologul român Nicolae S. Petrulian (1983); soprana română Teodora Lucaciu (1986); medicul şi dramaturgul român Ştefan Berceanu (1990); şansonetistul şi actorul francez de film Yves Montand (1991); etnologul, sociologul şi folcloristul român Romulus Vulcănescu (1999); juristul și omul politic țărănist român Vasile Gionea (1999); impresarul englez Eric Morley, cel care a iniţiat concursul anual „Miss World” (2000); actorul american Art Carney (2003); jurnalistul și scriitorul suedez Stieg Larsson, autor de romane polițiste (2004); cântăreaţa sud-africană de folk Miriam Makeba, laureată a Premiului Grammy şi supranumită „Mama Africa” (2008); biochimistul american de origine indiană Har Gobind Khorana, laureat al Premiului Nobel și care a realizat sinteza polinucleotidelor (2011); actorul român de teatru și film Iurie Darie (2012); cântărețul american de rhythm & blues Major Harris (2012); artistul plastic român Nicolas Ciuchindel, specializat în orologeria de lux (2013); bateristul scoţian Andy White, fost membru al trupei britanice pop-rock „The Beatles” (2015); actorul american John Hillerman (2017); preotul ortodox român Nicolae Ioan Bordaşiu, mărturisitor al lui Hristos în temniţele comuniste (2018); dramaturgul, scenaristul, regizorul și actorul american Israel Horovitz (2020); istoricul, profesorul și diplomatul român Ion Bulei (2020); rugbystul român şi arbitrul internaţional Constantin „Titi” Udrea (2021) și actorul american Jerry Douglas (2021).

Septimiu Cioloboc

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Poşta Română a început azi distribuirea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Poşta Română a început de astăzi distrib...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Protest spontan în aceste momente la Reg...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Activitatea cu publicul este suspendată,...

Parteneri