Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni și Fapte – 7 aprilie

Oameni și Fapte – 7 aprilie

Publicat de radiomures, 7 aprilie 2015, 06:15

Pe 7 aprilie 1805 avea loc prima audiţie a „Simfoniei a III-a” de Ludwig van Beethoven.

-1863: Are loc, la Sibiu, un Congres naţional al românilor, care deleagă zece personalităţi, în frunte cu Andrei Şaguna, pentru a expune împăratului, la Viena, revendicările politice ale românilor. În anul 1889, a apărut Legea privind vânzarea către ţărani a peste o jumătate de milion de hectare din moşiile statului
– 1904: A avut loc greva generală a feroviarilor din Transilvania (revendicau mărirea salariilor până la egalizarea cu celelalte categorii de angajaţi ai statului)
– 1927: A fost efectuată cu succes prima transmisie televizată la mare distanță, în Statele Unite ale Americii. Transmisia a fost un succes, în cadrul ei fiind difuzat un discurs al lui Herbert Hoover, Secretarul Departamentului comerţului din SUA, la Washington
– 1959: Este realizat primul generator atomic de electricitate din lume, în Laboratorul Ştiinţific Los Alamos din New Mexico
– 1968: A fost creat „Clubul de la Roma”, for internaţional, cu caracter neoficial, care reuneşte personalităţi din diverse domenii de activitate din mai multe ţări de pe glob, inclusiv din România, preocupate de studierea şi dezbaterea principalelor probleme cu care se confruntă lumea contemporană.

Dintre născuții „de vază” zilei de 7 aprilie, îi amintesc pe:
-1772- Charles Fourier, filosof şi economist francez; a preconizat o societate utopică a „armoniei” al cărei model era „falansterul”;  ideile lui Fourier au fost propagate în Ţara Românească de Teodor Diamant şi Ioan Heliade-Rădulescu;
-1881- Nyárády Julius Erasmus, botanist maghiar din România; contribuţii la cunoaşterea florei României, a munţilor Tatra şi a litoralului Mării Adriatice;
-1883- pictorul italian Gino Severini, reprezentant al futurismului şi cubismului (m. 1966);
1915- cântăreaţa de jazz americană Billie Holiday (numele real: Eleanora Fagan); una dintre cele mai mari nume ale genului, alături de Sarah Vaughan și Ella Fitzgerald (m. 1959) – 100 de ani;
– 1920- muzicianul indian Ravi Shankar, maestru al sitar-ului (instrument muzical indian tradiţional cu coarde ciupite); George Harrison, chitaristul trupei „The Beatles”, l-a numit „naşul muzicii etnice” (m. 2012) – 95 de ani;
– 1931: S-a născut actorul Amza Pellea, unul dintre cei mai îndrăgiţi actori români, creatorul lui „Nea Mărin”, personajul de sorginte populară ce i-a pus în evidenţă disponibilităţile artistice pentru comedie (din filmografie: “Osânda”, “Columna”, “Mihai Viteazul”) (m. 1983);
– 1938 pictorul Gheorghe I. Anghel, doctor în arte vizuale;
– 1943 Mircea Daneliuc, regizor de film, scenarist, actor şi scenograf;
– 1954 Jackie Chan, actor american de film de origine chineză, coregraf de lupte, expert al artelor marţiale, cascador, regizor, scenarist;
– 1964 actorul şi producătorul de film australian Russell Crowe;
– 1990 jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea; în anul 2009, a fost cel mai bine clasată tenismenă română, aflându-se pe locul 23 în clasamentul WTA, după ce a ajuns în sferturile turneului de la Roland Garros și Los Angeles; în august 2013, după finala de la Toronto, pierdută în favoarea Serenei Williams (poziția 1 WTA-general), ajunge pe locul 21 în clasamentul WTA general și locul 17 în clasamentul WTA anual – 25 de ani.

Au murit pe 6 aprilie…
1614- El Greco (în limba spaniolă „Grecul”, pe numele adevărat, Domenikos Theotokópulos), pictor spaniol de origine greacă (reprezentant de seamă al manierismului), stabilit în Spania în 1557;
1938- pictoriţa franceză Suzanne Valadon, mama pictorului Maurice Utrillo (n. 1865);
1947-industriaşul american Henry Ford, fondatorul companiei de automobile „Ford Motors Company” (1903), care a lansat, în 1908, faimosul model „T” (n. 1863);
1990- silvicultorul Sterian Munteanu; lucrări privind corectarea torenţilor şi ameliorarea terenurilor degradabile; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1918) – 25 de ani;

2012: A murit Mike Wallace, unul dintre jurnaliştii de televiziune legendari din Statele Unite; în cei peste 60 de ani de carieră s-a distins prin interviuri intransigente cu cei mai importanţi oameni ai lumii (în cadrul emisiunii informative „60 minutes”, a cărei gazdă a fost pentru aproape jumătate de secol, emisiune difuzată de postul tv, CBS).

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 13:18

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk

Gala de deschidere va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Thalia, și va fi prezentată de jurnalista Oana Zamfir. Programul...

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 12:06

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului

Nu e nostalgie, ci rememorarea unei epoci despre care tinerele generații nu știu mai nimic, spun organizatorii evenimentului Sepsi Run, ajuns la a...

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 11:18

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii

În perioada 18-24 octombrie, are loc cea de-a doua ediţie a HOSPEx – Zilele ospitalităţii. Evenimentul aduce împreună profesionişti de...

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 10:16

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție

Cea de-a XIV-a ediție a Zilelor Vânătorii din Ținutul Secuiesc va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, la Castelul Ugron din Filiaș, județul...

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 08:03

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări

O casă de locuit din localitatea Porumbeni, comuna Ceuașu de Câmpie, județul Mureș, a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineață, în...

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 19:45

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș

Pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN 13, pe raza localității mureșene Mihai Viteazu, în care...

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 16:00

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”

Palatul Culturii din Târgu Mureș își deschide porțile duminică, 18 octombrie, pentru un eveniment altfel: „Palatul COOL-TOURII”. Timp de...

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”
Eveniment marți, 13 octombrie 2026, 17:51

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS

Saltul de la algoritmii digitali la robotica umanoidă reprezintă tema centrală a conferinţei LIMITL3SS, care va avea loc sâmbătă la Palatul...

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS