Obiceiuri din Săptămâna Mare
Publicat de radiomures, 6 aprilie 2015, 05:33
Nu se poate întâmpina marea sărbătoare a Învierii Domnului decât cu sufletele împăcate!
Acesta este sfatul pe care preoţii îl dau credincioşilor pentru această săptămână. Săptămâna Mare este, de fapt o perioadă de reflecţie, de rugăciune, în care credincioşii trebuie să se îndrepte spre taina spovedaniei pentru a–L putea întâmpina cum se cuvine pe Mântuitorul Isus, în ziua Învierii.
Postul Paştelui se incheie cu Săptămâna Mare, a patimilor lui Hristos. In Săptămâna Mare se face curăţenie generală în gospodării. Curtile sunt măturate, şurile sunt curăţate de gunoaie, gardurile sunt reparate, şanţurile sunt curăţate de nămol şi adâncite. Casele trebuie sa strălucească de curăţenie.
In lunea Săptămânii Mari se scoate totul la aerisit, se lipesc şi se văruiesc casele iar mobilierul este spălat şi reparat.
Până miercuri, inclusiv, sunt permise muncile în câmp. După această zi, bărbaţii trebăluiesc pe lângă casă, ajutându-şi nevestele la treburile gospodăresti.
In Joia Mare, data limita slujbelor speciale dedicate morţilor, fiecare familie duce la biserică colaci, prescuri, vin, miere de albine si fructe pentru a fi sfintite şi împărţite, apoi, de sufletul mortilor, parte preotului, parte sătenilor aflaţi la biserică, în cimitir sau pe la casele lor.
Până la Joia Mare, femeile se străduiau să termine torsul de frica Joimăriţei care, în imaginarul popular era o femeie cu o înfăţişare fioroasă ce pedepsea aspru lenea nevestelor sau a fetelor de măritat. Uneltele de tortură ale Joimaritei erau căldura, oala cu jăratec, vătraiul sau cârligul pentru foc. Această fiinţă mitologică folosea mijloace cumplite de tortură: ardea degetele şi mâinile fetelor şi femeilor leneşe, le parlea părul şi unghiile şi incendia fuioarele de cânepă găsite netoarse. De multe ori nici flăcăii leneşi, cei care nu terminau de reparat gardurile sau nu ingrijeau bine animalele pe timpul iernii, nu erau iertati de aceste pedepse. De fapt, Joimăriţa era, la origini, o zeitate a morţii care supraveghea focurile din Joia Mare si care, treptat, a devenit un personaj justitiar ce pedepsea lenea şi nemunca.
Conform traditiei, in noaptea ce premerge Joia Mare sau în dimineaţa acestei zile, se deschid mormintele si sufletele morţilor se intorc la casele lor. Pentru întâmpinarea lor se aprindeau focuri prin curti, în faţa casei sau în cimitire, crezându-se că, astfel, ei aveau posibilitatea să se încălzească. Focurile de Joi-Mari erau ruguri funerare aprinse pentru fiecare mort sau pentru toti morţii din familie şi reprezentau o replică precreştină la înhumarea creştină din Vinerea Mare.
Joia Mare este ziua în care se prepară cele mai importante copturi pascale: pasca,cozonacii cu mac si nucă şi babele coapte în forme speciale de ceramică. Pasca, cea mai importanta coptura rituala a Pastelui, se face din faina de grau de cea mai buna calitate, cernuta prin sita deasă, si are, cel mai adesea, forma rotundă. Tradiţia româneasca spune că, in Joia Mare (niciodată în Vinerea Mare), se vopsesc ouăle roşii. În mod tradiţional, culorile folosite la vopsire sunt naturale. Roşu se obţine din flori de sovârf, galbenul din coji de ceapă sau frunze de mesteacăn, iar verdele se obţine din frunze de nuc.
Ultima vineri din Postul Mare este numită Vinerea Paştilor, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă sau Vinerea Mare. Este ziua în care Iisus a fost răstignit şi a murit pe cruce pentru răscumpararea neamului omenesc de sub jugul pactului strămoşesc. Din această cauză, Vinerea Mare este zi de post negru. Este interzis a se face copturi. Există credinţa că, dacă cineva se încumeta a coace în această zi, face mare păcat, iar coptura nu este mâncată nici măcar de pesti.
Sâmbăta Mare este ultima zi de pregătire a Paştilor, iar femeile pregătesc marea majoritate a mâncărurilor, să deretice prin incăperi şi să facă ultimele retuşuri la hainele noi pe care urmau sa le îmbrace in zilele de Pasti. De obicei, in Sâmbăta Mare are loc si sacrificiul mielului, din carnea caruia se pregătesc mâncăruri traditionale: drobul, friptura si borţul de miel.
Spre deosebire de Crăciun, pentru Paşti nu se pregătesc prea multe feluri de mancare, de unde si zicerea: „Craciunul este sătul iar Paştele este fudul”. Principala grija a oamenilor, inaintea Pastilor, este aceea de a-si primeni hainele, fiecare gospodină trebuind sa aibă o camaşă nouă, cusută în mod special, iar barbaţii măcar o pălărie nouă.
În folclor există diverse legende despre înroşirea ouălor, cea mai raspandită fiind cea conform căreia Maica Domnului, venind la fiul său, a aşezat coşul lângă cruce, acestea înroşindu-se cu sângele lui Iisus. Văzând ouăle roşii, Hristos a spus: „De acum înainte faceti si voi ouă roşii întru aducere aminte de răstignirea mea”.
Roşul simbolizează pe de o parte focul, care purifică, precum şi sângele Domnulu, răstignit pentru mântuirea păcatelor omenirii.
Ciocnitul ouălor reprezintă sacrificiul divinitatii pentru iertarea păcatelor şi se bazează pe reguli clare: bărbatul sau persoana mai în vârstă rosteşte „Hristos a Înviat!” şi ciocneste capul oului de cel al partenerului, care răspunde prin formula „Adevărat a Înviat!” Tradiţia populară consideră oul roşu ca având puteri tămăduitoare şi de îndepartare a răului, aducând sănătate, frumuseţe şi spor.
sursa: crestinortodox.ro
foto: petrutapop.ro, monitorulsv.ro
Citeşte şi:
Sâmbăta Învierii lui Lazăr
