Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Operele de artă valorează milioane

Operele de artă valorează milioane

Publicat de Corina Muntean, 2 aprilie 2021, 11:03

Vă spuneam chiar săptămâna trecută că operele de artă valorează milioane. O subliniază recentul exemplu al unei picturi.

O operă de artă creată din cea mai mare pictură pe pânză din lume a fost vândută pentru 62 de milioane de dolari la Dubai. Ea ocupă locul al doilea în clasamentul celor mai mari sume obţinute vreodată la licitaţie de creaţii ale unor artişti în viaţă. Tabloul iniţial, intitulat ”The Journey of Humanity” şi realizat de artistul britanic Sacha Jafri, deţine recordul mondial Guinness la categoria ‘cea mai mare pictură pe pânză din lume’. Realizată pe o singură pânză uriaşă pe podeaua sălii de bal a hotelului Atlantis din Dubai timp de şapte luni, în timpul pandemiei de coronavirus, pânza de 1.800 de metri pătraţi a fost împărţită în 70 de loturi destinate vânzării. Toate acestea au fost cumpărate de Andre Abdoune, un cetăţean francez care locuieşte în Dubai şi care deţine o afacere cu criptomonede. Investitorul francez a spus că plănuieşte o ”a doua etapă” pentru acea pictură, în speranţa de a colecta o sumă şi mai mare de bani în scopuri caritabile. La rândul său, artistul britanic, care se afla în Emiratele Arabe în momentul instituirii lockdownului, este cel care a creat conceptul tabloului, abordând teme precum conexiune şi izolare. Jafri a folosit 1.065 de pensule şi 6.300 de litri de vopsea, pentru a include în opera sa picturi realizate de copii din peste 140 de ţări. Pe de altă parte, cea mai scumpă creaţie a unui artist în viaţă vândută la licitaţie este pictura ”Portrait of an Artist (Pool with Two Figures)”, realizată în 1972 de David Hockney, adjudecată în 2018 pentru 90,3 milioane de dolari. Și cum lumea se îndreaptă tot mai mult către o eră digitală, era și firesc ca și operele de artă să se transfere în această lume virtuală și să fie valorificate în piața blockchain. Astfel, chiar luna trecută, o operă de artă digitală a fost adjudecată cu aproape 70 de milioane de dolari în cadrul primei vânzări organizate de o casă importantă de licitaţii a unei creaţii artistice fără existenţă fizică. Artistul a muncit timp de 5 ani zi de zi, comasând 5000 de imagini digitale într-un singur colaj. Opera de artă se numește ”Everydays: the First 5.000 Days” și a fost realizată de artistul american Beeple, pe numele său adevărat Mike Winkelmann.

De ce investește lumea atâți bani pe operele de artă, fie ele clasice, fie digitale? Fără doar și poate, este vorba de investiție. Filantropii speră ca prin achiziții să trezească și mai mult interesul pentru operele cumpărate, pentru ca apoi să le revândă în profit, utilizând instrumente specifice de marketing, cum ar fi ideea că banii obținuți din vânzare vor fi donați în scopuri nobile. Iar acest amănunt, deloc de neglijat, are trecere la publicul larg.

Autor: Virgil Natea

Editor: Corina Muntean

Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Târgu Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.

Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au scăzut cu aproape 9% în septembrie comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut
Economic joi, 22 octombrie 2026, 13:55

Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au scăzut cu aproape 9% în septembrie comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut

Potrivit Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile, au fost înmatriculate peste 45.000 de maşini, iar cota de piaţă a mărcii a coborât...

Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au scăzut cu aproape 9% în septembrie comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut
Producţii bune la cereale şi cartofi în Harghita
Economic joi, 22 octombrie 2026, 09:23

Producţii bune la cereale şi cartofi în Harghita

Producţiile agricole din judeţul Harghita au fost bune în acest an, însă preţurile mici de valorificare înregistrate atât la cereale, cât...

Producţii bune la cereale şi cartofi în Harghita
APIA Harghita a început plăţile în avans către fermieri
Economic luni, 19 octombrie 2026, 15:27

APIA Harghita a început plăţile în avans către fermieri

Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Harghita a început efectuarea plăţilor în avans către cei 23.500 de fermieri din judeţ,...

APIA Harghita a început plăţile în avans către fermieri
În luna septembrie, România a avut cea mai ridicată rată a inflaţiei din toată Uniunea Europeană
Economic vineri, 16 octombrie 2026, 16:57

În luna septembrie, România a avut cea mai ridicată rată a inflaţiei din toată Uniunea Europeană

România a avut şi luna trecută cea mai ridicată rată a inflaţiei din toată Uniunea Europeană, calculată de Eurostat la 6,5%, mult peste...

În luna septembrie, România a avut cea mai ridicată rată a inflaţiei din toată Uniunea Europeană
Economic vineri, 16 octombrie 2026, 08:09

Pieţele financiare au reacţionat pozitiv la perspectiva votării în parlament a noului guvern

Pieţele financiare au reacţionat pozitiv la perspectiva votării în parlament a noului guvern, la începutul săptămânii viitoare. Randamentul...

Pieţele financiare au reacţionat pozitiv la perspectiva votării în parlament a noului guvern
Economic joi, 15 octombrie 2026, 14:43

Acciza la motorină se menţine la nivelul redus de 25% şi în a doua jumătate a lunii octombrie

Ministerul Finanţelor anunță că decizia a fost luată în urma noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026...

Acciza la motorină se menţine la nivelul redus de 25% şi în a doua jumătate a lunii octombrie
Economic marți, 13 octombrie 2026, 19:05

Salariul mediu net din România a scăzut cu peste două procente în august faţă de luna precedentă

Salariul mediu net din România a scăzut cu peste două procente în august faţă de luna precedentă, ajungând la 5.688 de lei, potrivit datelor...

Salariul mediu net din România a scăzut cu peste două procente în august faţă de luna precedentă
Economic marți, 13 octombrie 2026, 10:28

Chiriile, motorina şi benzina, în topul scumpirilor din septembrie 2026

Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut....

Chiriile, motorina şi benzina, în topul scumpirilor din septembrie 2026