Paştele catolic, fãrã miei suficienţi
Publicat de radiomures, 20 februarie 2008, 00:00
Credincioşii catolici, care vor sãrbãtori Paştele peste aproximativ o lunã, se vor confrunta cu lipsa mieilor de pe piaţã, în condiţiile în care aceste animale sunt prea mici pentru a fi tãiate. Purtãtorul de cuvânt al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita, dr. Racz Ladislau, a explicat, cã fãtãrile au început la sfârşitul lunii ianuarie şi pânã în martie mieii nu vor avea decât maximum 15 kilograme. Dupã tãiere, carcasa ajunge la cel mult 7 kilograme, cantitate insuficientã pentru masa de Paşti a unei familii mai mari. În plus, din cauza numãrului mic de miei şi preţul va fi mai ridicat decât în mod obişnuit.
Ioana Dima