Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Pacienții nu văd cu ochi buni legea privind kinetoterapia făcută online

Pacienții nu văd cu ochi buni legea privind kinetoterapia făcută online
Foto: AFP

Publicat de APETRI MARGARETA, 23 iulie 2026, 17:00

O nouă lege aprobată de curând de Parlament și promulgată de Președinte prevede posibilitatea ca ședințele de kinetoterapie să poată fi făcute online, prin intermediul ecranului unui calculator sau al telefonului mobil.

Prevederea vine în completarea Legii privind reforma în domeniul Sănătății și se adresează în special pacienților din mediul rural sau din orașele mici care nu au acces la clinici moderne.

Totodată, urmărește reducerea presiunii de pe spitale și costurile cu transportul sanitar.

Mariana, o pacientă din Târgu Mureș, face sistematic astfel de tratamente și spune că e imposibil ca terapia făcută prin telefon să aibă efectele scontate:

„Este mai greu de aplicat pacienților mai vârstnici sau celor care nu sunt familiarizați cu ecranele și nu au toți posibilitatea să se conecteze. Eu merg de două ori pe an la Recuperare. Fără contactul direct cu kinetoterapeutul, nici 10% nu aș putea face… Ceea ce continui acasă, ulterior, este ceva… infim. Nu pot să fac. Nici nu am mijloacele, aparatele, spațul necesar și nici motivația, dorința, puterea… deci, nu este același lucru.”

Medici de recuperare medicală din Târgu Mureș au precizat pentru Radio Târgu Mureș că au avut amendamente la lege și au condiționat-o de necesitatea ca pacientul să facă o astfel de recuperare strict pe baza prescripției emise de un medic specialist în reabilitare medicală.

Noua reglementare prin care evaluările, monitorizarea și exercițiile vor fi ghidate online de către kinetoterapeuți completează Legea privind reforma în domeniul Sănătății și definește telereabilitarea prin furnizarea la distanță a serviciilor de medicină fizică.

Autor: Cristina Bulbescu

Alexandru Rogobete: Spitalele să nu intre în panică, în scurt timp vom aloca sumele necesare
Sănătate miercuri, 21 octombrie 2026, 14:55

Alexandru Rogobete: Spitalele să nu intre în panică, în scurt timp vom aloca sumele necesare

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a făcut miercuri apel la calm în contextul presiunilor financiare asupra unităţilor sanitare şi a...

Alexandru Rogobete: Spitalele să nu intre în panică, în scurt timp vom aloca sumele necesare
Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș cumpără echipamente IT pentru un program național de depistare a cancerului de sân
Sănătate marți, 20 octombrie 2026, 12:01

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș cumpără echipamente IT pentru un program național de depistare a cancerului de sân

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș a lansat o licitație pentru achiziția echipamentelor IT necesare proiectului DARIA, un program...

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș cumpără echipamente IT pentru un program național de depistare a cancerului de sân
Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, cooptat în programul oncologic de robotică
Sănătate marți, 20 octombrie 2026, 11:59

Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, cooptat în programul oncologic de robotică

De luna aceasta, Spitalul Clinic Județean de Urgență din Miercurea Ciuc a fost inclus, printr-un ordin al ministrului Sănătății, în programul...

Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, cooptat în programul oncologic de robotică
Dozele suplimentare de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate
Sănătate luni, 19 octombrie 2026, 16:53

Dozele suplimentare de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate

Dozele de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate, deşi autorităţile...

Dozele suplimentare de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate
Sănătate duminică, 18 octombrie 2026, 10:55

600.000 de doze de vaccinuri antigripale vor ajunge în farmaciile din România

600.000 de doze de vaccinuri antigripale injectabile vor ajunge în farmaciile din România până la sfârșitul acestei luni. Peste jumătate...

600.000 de doze de vaccinuri antigripale vor ajunge în farmaciile din România
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 18:40

A doua tranşă de vaccin antigripal injectabil, distribuită începând de săptămâna viitoare

Ministerul Sănătăţii informează că a doua tranşă de livrări pentru vaccinul antigripal injectabil va începe în cursul săptămânii...

A doua tranşă de vaccin antigripal injectabil, distribuită începând de săptămâna viitoare
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 16:53

Vaccinarea împotriva rabiei continuă în Harghita

Vaccinarea antirabică a vulpilor şi a animalelor domestice continuă în judeţul Harghita, în contextul cazurilor confirmate în ultimele două...

Vaccinarea împotriva rabiei continuă în Harghita
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 16:47

A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon

Este vorba despre un bărbat de 65 de ani, din judeţul Cluj, care avea şi alte afecţiuni şi nu era vaccinat antigripal. Institutul Naţional de...

A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon