Peste 200 de copii din Mureș au ambii părinți plecați la muncă în străinătate

Iar 140 de copii din județ au părintele unic susținător plecat să lucreze peste hotare.

La finalul anului 2019 peste 86.000 de copii din țara noastră se aflau în această situație, iar în Mureș 1.300 de copii erau afectați de fenomenul migrației părinților în străinătate.

Perioada de pandemie a adâncit această problemă socială, motiv pentru care Organizația Salvați Copiii Târgu Mureș a accesat un proiect european cu fonduri nerambursabile în valoare de 1,5 milioane de lei, pentru înființarea a trei centre de suport.Unitățile au fost deschise la școli din Sighișoara, Sântana de Mureș și la Școala Generală nr. 7 din Târgu Mureș. În total, 75 de copii vor beneficia de servicii complexe în aceste centre, timp de trei ani, precizează coordonatorul proiectului din cadrul Asociației Salvați Copiii, Cristina Pantea:

Având în vedere ultimele date statistice, numărul copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate este în creștere, din păcate, iar acești copii sunt lăsați în grija bunicilor. Noi venim în sprijinul acestor copii deschizând centre noi prin care le oferim servicii educaționale, suport educațional, suport material prin rechizite, o masă caldă, activități recreative, cumva să le creăm un mediu propice învățării.

În județul Mureș funcționează un astfel de centru încă din 2015, la Școala Gimnazială ”Serafim Duicu” din Târgu Mureș. De atunci, numărul copiilor aflați în grija rudelor a crescut semnificativ, la această dată fiind peste 200 de copii cu ambii părinți plecați și.

Pentru mulți dintre ei aceasta este o adevărată dramă emoțională care se perpetuează pe mai mulți ani și are repercusiuni pe termen lung, mai spune psihologul Salvați Copiii Târgu Mureș, Cristina Pantea:

Apar probleme atât la nivel emoțional cât și la nivel comportamental care atrag și probleme de performanță școlară. Efectele pe termen lung sunt mai mult la nivel emoțional. Copiii au sentimentul de abandon. Degeaba sunt în regulă, să spunem, din punct de vedere material și au tot ce ar avea nevoie, atâta timp cât nu este cineva care să-i întrebe de sănătate sau cum a fost la școală. Ei simt lipsa mamei și a tatălui.

La nivel național, sunt circa 23.000 de copii cu ambii părinți plecați peste hotare sau care provin din familii în care părintele unic susținător este plecat iar la nivelul Regiunii Centru, sunt raportate aproape 2.500 astfel de cazuri.

Cristina Bulbescu

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Incendiu la un depozit de dezmembrări au...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un puternic incendiu a izbucnit, vineri ...

Parteneri