Peste 80 de poliţişti din Bucureşti efectuează o acţiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură contravenţională şi penală

Peste 80 de poliţişti din Bucureşti desfăşoară în această dimineaţă, în zone comerciale şi de tranzit din sectoarele 1 şi 5 ale Capitalei, o acţiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură contravenţională şi penală şi pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, informează un comunicat de presă. Principalele obiective sunt: prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi a comerţului cu produse contrafăcute; prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale, a comerţului ilicit- produse din tutun, articole pirotehnice; depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor urmărite în temeiul legii, precum şi a celor care încalcă prevederile legale; depistarea ‘parcatorilor’ de ocazie, a cerşetorilor, a persoanelor care efectuează acte de comerţ stradal ambulant, precum şi confiscarea dispozitivelor cu care se blochează locurile de parcare.

Foto: www.observatorulph.ro

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9490RON-9.9999
  • usd 0.3462 1 -0.0162

  • chf 4.7366 1 -0.0031

  • aud 3.1350 1 0.0061

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Sovata își așteaptă turiștii în această ...

MIRELA ROTAR | Citeste articolul

Mulți dintre mureșeni au ales să își pet...

Program amplu de Ziua Națională la Târg...

MIRELA ROTAR | Citeste articolul

În acest an, programul organizat de 1 De...

Mureșencele și-au aflat adversarele din ...

Corina Muntean | Citeste articolul

BC Sirius Tg. Mureș o va avea ca adversa...

Parteneri