Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Peste 2 milioane de români au înterupt astãzi pentru cinci minute lucrul

Publicat de radiomures, 8 octombrie 2003, 00:00

ªi asta din cauzã cã guvernul trage de timp şi are o atitudine de-a dreptul confuzã faţã de revendicãrile sindicaliştilor spune vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical, Ovidiu Jurca.
Sindicaliştii cer stoparea creşterii nejustificate a preţurilor, plata la timp a subvenţiilor şi ajutoarelor sociale, reducerea cotei de impozitare, şi creşterea salariului minim la 330 de euro, în mai multe trepte, pânã în 2007.
La acţiunea de astãzi au participat pe lângã membrii BNS şi cei de la Cartel Alfa şi CSDR.
Timp de 5 minute azi dimineaţã toate unitãţile economice din ţarã unde cele trei confederaţii au sindicate au interupt lucrul.
Mijloacele de transport nu au avut de suferit din acestã cauzã, trenurile au circulat normal, iar autobuzele au staţionat doar 5 minute la capãt de linie mai spun sindicaliştii.
Dacã în capitalã totul a decurs conform planului, la nivel local situaţia a fost alta.
Majoritatea liderilor de sindicat mureşeni ale celor trei confederaţii implicate aveau tefoanele inchise, iar singurul care ne-a rãspuns totuşi a fost preşedintele Cartel Alfa Mureş, Markos Gyorgy, care era plecat însã din judeţ.
O situaţie specialã s-a înregistrat la Nitramonia Fãgãraş.
Pe lângã revendicãrile generale, muncitorii de aici au avut şi alte cereri.
Dacã revendicãrile nu le vor fi soluţionate, sindicaliştii vor organiza la sfârşitul acestei luni un miting de amploare în Bucureşti.
ªi sindicaliştii din sãnãtate se pregãteau de proteste.
Dupã numeroase discuţii cu reprezentanţii ministerului sãnãtãţii liderii Sanitas şi-au amânat însã acţiunile de protest pentru începutul lunii viitoare.
Pânã acum membrii Sanitas au reuşit sã smulgã promisiunea acordãrii celui de- al 13-lea salariu, plata integralã a salariilor şi sporurilor precum şi alte câteva puncte din lista de revendicãri.
Dacã negocierile vor continua în acelaşi ton, sindicaliştii Sanitas sunt decişi sã renunţe la protestele de luna viitoare.

Coralia Matea

Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády – o nouă expoziție camerală la Palatul Culturii din Târgu Mureș
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 13:22

Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády – o nouă expoziție camerală la Palatul Culturii din Târgu Mureș

Muzeul Județean Mureș va deschide pe 20 octombrie 2026, de la ora 17:00 expoziția temporară „Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády”,...

Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády – o nouă expoziție camerală la Palatul Culturii din Târgu Mureș
Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 13:18

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk

Gala de deschidere va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Thalia, și va fi prezentată de jurnalista Oana Zamfir. Programul...

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 12:06

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului

Nu e nostalgie, ci rememorarea unei epoci despre care tinerele generații nu știu mai nimic, spun organizatorii evenimentului Sepsi Run, ajuns la a...

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 11:18

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii

În perioada 18-24 octombrie, are loc cea de-a doua ediţie a HOSPEx – Zilele ospitalităţii. Evenimentul aduce împreună profesionişti de...

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 10:16

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție

Cea de-a XIV-a ediție a Zilelor Vânătorii din Ținutul Secuiesc va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, la Castelul Ugron din Filiaș, județul...

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 08:03

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări

O casă de locuit din localitatea Porumbeni, comuna Ceuașu de Câmpie, județul Mureș, a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineață, în...

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 19:45

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș

Pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN 13, pe raza localității mureșene Mihai Viteazu, în care...

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 16:00

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”

Palatul Culturii din Târgu Mureș își deschide porțile duminică, 18 octombrie, pentru un eveniment altfel: „Palatul COOL-TOURII”. Timp de...

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”