PNL susţine adoptarea proiectelor privind îndeplinirea jaloanelor PNRR şi convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare
Publicat de Stan Lucian, 20 iulie 2026, 20:29
Biroul Politic Naţional a mandatat grupurile parlamentare ale PNL din Camera Deputaţilor şi Senat să susţină adoptarea celor şase proiecte de lege necesare pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de România prin PNRR şi convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare începând de săptămâna viitoare.
Potrivit unui comunicat al PNL, Biroul Permanent Naţional al partidului a analizat luni stadiul proiectelor de lege necesare pentru îndeplinirea jaloanelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
PNL subliniază că fiecare jalon îndeplinit înseamnă bani europeni care pot fi accesaţi de România.
Sursa: AGERPRES