Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

PNL Sfântu Gheorghe are un nou slogan de campanie.

Radio România Mureș

Publicat de radiomures, 11 aprilie 2012, 00:00

„Votează cu cap. Nu judeca oamenii după etnie, ci după competenţă”

Acesta este sloganul pe care PNL Sfântu Gheorghe îl va avea în campania electorală din acest an pentru alegerile locale. Preşedintele PNL Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, care va candida pentru funcţia de primar al municipiului, a declarat miercuri, că acest mesaj va fi transmis şi prin intermediul unui joc animat de câteva minute, realizat cu sprijinul organizaţiei de tineret, în care apar zece personaje, cinci români şi cinci maghiari cu notorietate mai mică sau mai mare, dintre care o parte se vor regăsi pe listele de consilieri a PNL Sfântu Gheorghe. Cerinţa jocului este de a clasifica personajele în funcţie de etnie, dar indiferent de corectitudinea răspunsurilor punctajul va fi zero.

„Nu judeca oamenii după etnie. Votează cu cap – acesta este mesajul pe care vrem să îl transmitem, de aceea am iniţiat această campanie de vot responsabil”, a declarat Mădălin Guruianu, menţionând că el niciodată nu a fost de acord cu cei care au ascuns incompetenţa în spatele etniei, spunând „e prost, dar e prostul nostru”.

Liderul organizaţiei de tineret PNL Covasna, Emil Pantelimon a declarat că scopul campaniei este de a produce „un mic cutremur” în mentalitatea multor localnici, care votează pe criterii etnice.

Mara Deleanu 

 

 

Premierul Luca Niculescu are programată o vizită la Centrala de la Cernavodă
Politic sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 11:58

Premierul Luca Niculescu are programată o vizită la Centrala de la Cernavodă

Unitatea 1 a Centralei de la Cernavodă a fost resincronizată ieri la Sistemul Energetic Național. Energia livrată în rețea este în prezent de...

Premierul Luca Niculescu are programată o vizită la Centrala de la Cernavodă
Şefa executivului comunitar, Ursula von der Leyen, va efectua o vizită la Bucureşti, în cadrul unui turneu în regiunea Mării Negre
Politic vineri, 6 noiembrie 2026, 15:54

Şefa executivului comunitar, Ursula von der Leyen, va efectua o vizită la Bucureşti, în cadrul unui turneu în regiunea Mării Negre

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine luni, la Bucureşti. Conform Comisiei Europene, vizita face parte dintr-un turneu mai amplu...

Şefa executivului comunitar, Ursula von der Leyen, va efectua o vizită la Bucureşti, în cadrul unui turneu în regiunea Mării Negre
Partidul Umanist Conservator Liberal își consolidează prezența în județul Mureș
Politic vineri, 6 noiembrie 2026, 12:19

Partidul Umanist Conservator Liberal își consolidează prezența în județul Mureș

Astfel, în Târgu Mureș va fi deschis un nou sediu dedicat întâlnirilor și dialogului cu cetățenii. Prin această inițiativă, organizația...

Partidul Umanist Conservator Liberal își consolidează prezența în județul Mureș
Luca Niculescu: Decizia privind majorarea salariului minim în 2027, după consultările cu sindicatele şi patronatele
Politic vineri, 6 noiembrie 2026, 07:55

Luca Niculescu: Decizia privind majorarea salariului minim în 2027, după consultările cu sindicatele şi patronatele

Premierul Luca Niculescu a declarat, aseară, că o decizie privind majorarea salariului minim pe economie în 2027 va fi luată după consultările...

Luca Niculescu: Decizia privind majorarea salariului minim în 2027, după consultările cu sindicatele şi patronatele
Politic joi, 5 noiembrie 2026, 08:54

Mesajul premierului Luca Niculescu către investitorii străini din România

Relansarea economiei este principalul obiectiv al Guvernului, le-a transmis premierul Luca Niculescu investitorilor străini din România, la...

Mesajul premierului Luca Niculescu către investitorii străini din România
Politic miercuri, 4 noiembrie 2026, 18:49

Nicuşor Dan şi Elbridge Colby au discutat la Cotroceni despre securitatea din regiunea Mării Negre

Preşedintele Nicuşor Dan a discutat, astăzi, la Palatul Cotroceni, cu subsecretarul SUA pentru Politica de Apărare, Elbridge Colby, despre...

Nicuşor Dan şi Elbridge Colby au discutat la Cotroceni despre securitatea din regiunea Mării Negre
Politic miercuri, 4 noiembrie 2026, 14:30

Alexandru Rogobete anunţă măsuri pentru diagnosticarea şi tratarea bolilor rare

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat, azi, trei direcţii prioritare pentru îmbunătăţirea îngrijirii pacienţilor cu boli...

Alexandru Rogobete anunţă măsuri pentru diagnosticarea şi tratarea bolilor rare
Politic miercuri, 4 noiembrie 2026, 13:59

Părinţii nu vor avea zi liberă de la stat la începutul anului şcolar

Camera Deputaţilor a respins astăzi, în calitate de for decizional, iniţiativa legislativă care propunea ca prima zi de şcoală sau de...

Părinţii nu vor avea zi liberă de la stat la începutul anului şcolar