Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Politicienii din Mureș reacționează după demisia lui Ludovic Orban din fruntea Executivului

Politicienii din Mureș reacționează după demisia lui Ludovic Orban din fruntea Executivului

Publicat de Corina Muntean, 8 decembrie 2020, 12:34 / actualizat: 14 decembrie 2020, 10:41

Pentru liberali, decizia lui Ludovic Orban de a demisiona din funcția de prim ministru a fost una firească, asumată de consecințele crizei pandemice asupra participării românilor la vot.

Senatorul PNL de Mureș, Cristian Chirteș, a subliniat că premierul demisionar rămâne în fruntea partidului pentru a asigura, prin negocieri, continuitatea pentru noua guvernare:

Este o demisie de onoare, domnul președinte Ludovic Orban a considerat că parte din absenteismul la vot se datorează și unor măsuri care nu au fost acceptate în totalitate de populație. Mergem înainte, există desemnat un prim ministru interimar în persoana ministrului Apărării, domnul Ciucă. Ludovic Orban rămâne președintele PNL și va conduce negocierile cu celelalte formațiuni politice, în vederea constituirii unei coaliții de centru-dreapta, pentru a da viitorul Guvern.

Partidul Social Democrat apreciază că demisia lui Ludovic Orban este un gest de iresponsabilitate politică, în condițiile crizei pandemice în care ne aflăm.

Deputatul Florin Buicu subliniază că demisia premierului indică slăbiciune și interese personale, care prevalează intereselor naționale:

În condițiile în care nu cunoaștem rezultatele finale ale alegerilor, să lași România fără un Guvern care să dea ordonanțe de urgență, să emită documente într-o perioadă de criză, consider că este un gest de iresponsabilitate politică, care pune pe prim plan interese politice și personale și mai puțin interesele României în general. Un adevărat bărbat de stat ar fi avut posibilitatea sa iasă public și să spună ce are de spus, chiar dacă altcineva ar fi încercat să îi impună ceva. Asta arată slăbiciune și ne arată, dacă mai era nevoie, de ce România în ultimele nouă luni a fost guvernată de haos.

În schimb, pentru PMP demisia lui Ludovic Orban este una firească, menită să deschidă calea formării unui nou guvern de dreapta, din care acest partid speră să facă parte, a declarat deputatul Marius Pașcan:

Este nevoie la conducerea României de un nou Guvern, premierul Ludovic Orban a fost nevoit să demisioneze. De o parte a forțelor politice nu este agreat, s-au făcut și erori în guvernarea sa. În următoarea perioadă, în funcție de rezultatele finale anunțate de Biroul Electoral Central, se va configura o nouă majoritate parlamentară. Așteptăm cu speranță ca să trecem pragul electoral și Partidul Mișcarea Populară să compună viitoarea guvernare de dreapta, care să stabilizeze economic România, și să pună interesele românilor pe primul plan, al nevoii de dezvoltare, cele privitoare la sănătate și educație.

UDMR apreciază că demisia lui Ludovic Orban a fost una de onoare, după ce partidul pe care îl conduce a realizat un scor sub așteptări la alegerile parlamentare.

Astfel, senatorul Tanczos Barna a declarat pentru Radio Târgu Mureș că numirea rapidă a unul premier interimar a asigurat continuitatea funcționării Guvernului:

Eu cred că a fost un gest de normalitate, un gest prin care Ludovic Orban și-a asumat vina pentru acest rezultat de aproximativ 25 la sută. Am văzut că imediat, interimatul a fost asigurat de un ministru al cabinetului, și Guvernul intră iarăși în această activitate de gestionare a crizei, a pandemiei, și deciziile pot fi luate, cu siguranță, și fără prezența personală a domnului Ludovic Orban.

UDMR așteaptă rezultatele finale ale alegerilor parlamentare și abia după va anunța condițiile și modul în care va participa la negocierile pentru formarea unui nou Guvern.

Pentru Partidul Alianța pentru Unirea Românilor, demisia lui Ludovic Orban nu e o surpriză și reprezintă decizia unui politician iresponsabil în contextul crizei sanitare. Dan Tănasă, reprezentant AUR:

Nu e nicio surpriză, un incompetent și-a dat demisia din funcția de premier al României, pe care nu ar fi trebuit, în mod normal, să o ocupe niciodată. E o demisie rușinoasă a unui politician iresponasabil; să-ți dai demisia acuma, după ce te-ai ocupat de această pandemie în mod iresponsabil, în care am ajuns de la 100 la mii de infectări pe zi! Implicațiile sunt dezastruoase pentru România, pentru că demisia îmi transmite o imagine de politicieni iresponsabili. Ei trebuiau să aștepte să facă totul ca la carte, adică să investească Parlamentul, să aibă consultări cu șeful statului…

AUR reiterează opțiunea de a nu participa la niciun fel de negocieri sau înțelegeri politice cu niciun fel de partid, indiferent de doctrină.

Valeriu Russu

Premierul Luca Niculescu are programată o vizită la Centrala de la Cernavodă
Politic sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 11:58

Premierul Luca Niculescu are programată o vizită la Centrala de la Cernavodă

Unitatea 1 a Centralei de la Cernavodă a fost resincronizată ieri la Sistemul Energetic Național. Energia livrată în rețea este în prezent de...

Premierul Luca Niculescu are programată o vizită la Centrala de la Cernavodă
Şefa executivului comunitar, Ursula von der Leyen, va efectua o vizită la Bucureşti, în cadrul unui turneu în regiunea Mării Negre
Politic vineri, 6 noiembrie 2026, 15:54

Şefa executivului comunitar, Ursula von der Leyen, va efectua o vizită la Bucureşti, în cadrul unui turneu în regiunea Mării Negre

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine luni, la Bucureşti. Conform Comisiei Europene, vizita face parte dintr-un turneu mai amplu...

Şefa executivului comunitar, Ursula von der Leyen, va efectua o vizită la Bucureşti, în cadrul unui turneu în regiunea Mării Negre
Partidul Umanist Conservator Liberal își consolidează prezența în județul Mureș
Politic vineri, 6 noiembrie 2026, 12:19

Partidul Umanist Conservator Liberal își consolidează prezența în județul Mureș

Astfel, în Târgu Mureș va fi deschis un nou sediu dedicat întâlnirilor și dialogului cu cetățenii. Prin această inițiativă, organizația...

Partidul Umanist Conservator Liberal își consolidează prezența în județul Mureș
Luca Niculescu: Decizia privind majorarea salariului minim în 2027, după consultările cu sindicatele şi patronatele
Politic vineri, 6 noiembrie 2026, 07:55

Luca Niculescu: Decizia privind majorarea salariului minim în 2027, după consultările cu sindicatele şi patronatele

Premierul Luca Niculescu a declarat, aseară, că o decizie privind majorarea salariului minim pe economie în 2027 va fi luată după consultările...

Luca Niculescu: Decizia privind majorarea salariului minim în 2027, după consultările cu sindicatele şi patronatele
Politic joi, 5 noiembrie 2026, 08:54

Mesajul premierului Luca Niculescu către investitorii străini din România

Relansarea economiei este principalul obiectiv al Guvernului, le-a transmis premierul Luca Niculescu investitorilor străini din România, la...

Mesajul premierului Luca Niculescu către investitorii străini din România
Politic miercuri, 4 noiembrie 2026, 18:49

Nicuşor Dan şi Elbridge Colby au discutat la Cotroceni despre securitatea din regiunea Mării Negre

Preşedintele Nicuşor Dan a discutat, astăzi, la Palatul Cotroceni, cu subsecretarul SUA pentru Politica de Apărare, Elbridge Colby, despre...

Nicuşor Dan şi Elbridge Colby au discutat la Cotroceni despre securitatea din regiunea Mării Negre
Politic miercuri, 4 noiembrie 2026, 14:30

Alexandru Rogobete anunţă măsuri pentru diagnosticarea şi tratarea bolilor rare

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat, azi, trei direcţii prioritare pentru îmbunătăţirea îngrijirii pacienţilor cu boli...

Alexandru Rogobete anunţă măsuri pentru diagnosticarea şi tratarea bolilor rare
Politic miercuri, 4 noiembrie 2026, 13:59

Părinţii nu vor avea zi liberă de la stat la începutul anului şcolar

Camera Deputaţilor a respins astăzi, în calitate de for decizional, iniţiativa legislativă care propunea ca prima zi de şcoală sau de...

Părinţii nu vor avea zi liberă de la stat la începutul anului şcolar