Prefectul Harghitei, nemulţumit de unele instituţii din judeţ
Publicat de radiomures, 31 martie 2009, 00:00
Prefectul Harghitei, Constantin Strujan, şi-a exprimat, marţi, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, nemulţumirea faţã de modul în care se face monitorizarea şi diseminarea informaţiilor legate de accesarea fondurilor europene. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a afirmat cã unele instituţii responsabile cu aceste activitãţi nu şi-au fãcut treaba şi din acest motiv accesarea fondurilor europene în judeţ a avut de suferit. Constantin Strujan a acordat o bilã neagrã Oficiului Judeţean de Plãţi pentru Dezvoltare Ruralã şi Pescuit cãruia i-a cerut sã-şi revizuiascã atitudinea, pentru cã în caz contrar va sesiza Agenţia Naţionalã în subordinea cãreia se aflã instituţia
Ioana Dima