Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Premierul interimar Ilie Bolojan, la o ediție specială „Probleme la zi”, la Radio România Actualități

Premierul interimar Ilie Bolojan, la o ediție specială „Probleme la zi”, la Radio România Actualități
Foto: RRA

Publicat de Rotar Mirela, 13 iunie 2026, 11:17

Premierul interimar Ilie Bolojan a participat vineri, 12 iunie 2026,  la o ediție specială a dezbaterii  „Probleme la zi”, la Radio România Actualități de la ora 13:20.

Realizator: Alexandra Andon – Bună ziua și bun găsit tuturor! A trecut mai bine de o lună de când guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis de parlament prin moțiune de cenzură și încă nu avem un alt guvern cu puteri depline la Palatul Victoria. Candidatul la funcția de prim-ministru, domnul Eugen Tomac, a căutat să obțină sprijin de la partidele politice din parlament, cele descrise de domnia sa drept prooccidentale, dar rezultatul este încă incert. Un „Da” ferm nu a obținut încă de la niciun partid. Doar PSD, prin vocea secretarului general Claudiu Manda, se declară convins că un guvern condus de Eugen Tomac va trece. Cât mai continuă criza politică și care au fost cauzele ei, care este ieșirea din criza politică, discutăm în ediția specială de astăzi. Invitat este primul ministru al guvernului demis, domnul Ilie Bolojan.

Bun venit la Radio România Actualități! Sunteți în același timp și președinte al Partidului Național Liberal, senator. Credeți că se va ajunge la un vot în parlament asupra cabinetului propus de domnul Tomac?

Ilie Bolojan: Asta depinde în primul rând de premierul propus, de domnul Tomac. În condiții normale, ar trebui să se ajungă la un vot dacă va parcurge toată procedura, și asta ar trebui să se întâmple săptămâna viitoare; dar depinde de dânsul.

Și credeți că va ajunge? Adică în felul în care au decurs negocierile politice, discuțiile cu partidele politice, vedeți să se fi conturat o majoritate?

Ilie Bolojan: Nu pot să fac estimări vizavi de ce vor face celelalte partide; pot doar să spun că, analizând situația în care ne găsim, Partidul Național Liberal a decis ieri să nu acorde votul de încredere acestui guvern, în primul rând pentru că, fiind un guvern fără o susținere politică explicită, nu va fi în măsură să continue reformele de care are nevoie România. E un guvern mai slab decât unul minoritar. Gândiți-vă că atunci când un astfel de guvern va veni în parlament cu propuneri de reformă care vor fi dificil de asumat, va rămâne singur și oalele se vor sparge în capul acestui guvern, deci nu va avea susținere. În astfel de situații, proiectele pot pleca într-un anume fel de la guvern și sunt modificate, sunt ciopârțite în parlament, ies total diferit dacă nu există o susținere explicită, iar atunci când în comisiile parlamentare vor fi proiecte care sună bine pentru parlamentari, care pot fi vândute, iertați-mă, cetățenilor, va fi un vot transpolitic în sensul acesta, de trecere a lor, pentru că asta este forma prin care se pot prezenta parlamentarii în fața oamenilor dacă nu sunt în guvernare și nu își asumă alte realizări. Dar asta ce înseamnă? Înseamnă efecte care înseamnă creșteri de cheltuieli la buget, scăderi de venituri, și un astfel de comportament va da peste cap echilibrele bugetare. Din aceste motive, PNL nu a luat decizia să susțină un astfel de guvern. Ăsta este motivul principal.

„Un guvern fără o susținere politică explicită nu va fi în măsură să continue reformele”

Da. Acestea sunt însă ipoteze. Însă în ce fel s-au desfășurat discuțiile cu candidatul desemnat pentru funcția de prim-ministru? Când a venit la Partidul Național Liberal a venit să vă ceară sprijinul pentru ce? Pentru un pachet de măsuri legislative pe care ar urma să-și bazeze guvernarea? Pentru ce?

Ilie Bolojan: Pentru formarea acestui guvern, invocând un lucru real – că România are nevoie de un guvern; aceasta este realitatea, toți suntem conștienți de acest lucru – și, sigur, prezentând câteva idei de bază. Dar nu programul de guvernare este cea mai mare problemă. Nici nu l-am primit până în momentul de față, pentru că domnul Tomac ne-a spus că încă se lucrează la el. Deci nu asta este cea mai mare problemă. Gândiți-vă că guvernul pe care l-am condus nu a avut doar un program de guvernare semnat de către toate partidele; a avut și protocol de coaliție, a avut apariții publice și tot n-a respectat PSD nici programul de guvernare, nici acordul de coaliție. Gândiți-vă, în condițiile în care nu există o susținere explicită, cum se vor întâmpla lucrurile.

„Nu programul de guvernare este cea mai mare problemă”

Și am mai spus un lucru: dintr-o perspectivă politică, nu am acordat un vot de susținere pentru că această formulă este una de tip paravan, care scutește PSD, cel care a generat această criză politică, care a dărâmat guvernul din care a făcut parte după ce am luat măsuri pentru a limita risipa, după ce le-au fost afectate interesele, și în loc ca, în mod principial, așa cum ar fi fost normal, dacă ai dărâmat un guvern, să-ți asumi, să-ți revendici postul de premier, nu avem această situație. Vedem că de peste o lună de zile PSD nu își revendică postul de premier, nu și l-a revendicat – sigur, rămâne de văzut dacă domnul președinte i-ar fi nominalizat, i-ar fi încredințat sau nu, dar n-a făcut asta -, nu a venit cu o soluție pentru a rezolva această criză politică și această formulă ar fi fost, de fapt, una de exonerare a lor, adică să fie într-o formă de guvernare în care să participi în mod indirect, dar să nu-ți asumi responsabilitatea, ceea ce din niciun punct de vedere nu este corect – nici moral, nici din punct de vedere politic, dar nici din punct de vedere al lucrurilor care trebuie făcute pentru România în perioada următoare.

„Această formulă este una de tip paravan, care scutește PSD”

PSD argumentează că nu a făcut o propunere pentru funcția de prim-ministru pentru că nu avea o majoritate. E un argument care poate să stea în picioare. Pe de altă parte, dvs spuneți că, dacă trece, un guvern de tip Eugen Tomac va fi un guvern paravan pentru PSD. De ce vă referiți la PSD, adică de ce îi nominalizați pe ei?

Ilie Bolojan: I-am nominalizat din două motive cât se poate de clare: 1 – pentru că sunt cei care au dinamitat coaliția care era formată și care, cu bune și cu relele ei, prin guvernul pe care l-am condus, a scos România din fundătura în care a ajuns anul trecut și, dinamitând această coaliție, au răspunderea ca cel care dărâmă un guvern să vină cu soluția; 2 – este partidul cel mai mare din parlament. Este anormal ca, fiind partidul cel mai mare din parlament, dacă ești un partid, într-adevăr, care te revendici a fi responsabil, care clamezi în mod public că ai soluții pentru a rezolva problemele, dar pe care nu le-am văzut până acum, atunci când ai ocazia să faci asta îți revendici acest post, în așa fel încât să cauţi să formezi o majoritate. Trebuie să recunoaștem că, din nou este o evidență, au reușit să formeze o majoritate atunci când, semnând cu AUR moțiunea împotriva guvernului, au și reușit asta; deci au demonstrat că au această capacitate. Şi atunci, dacă ai demonstrat la rău o capacitate, poate o demonstrezi și la bine. Dar nu fugi de răspundere!

„Cel care dărâmă un guvern să vină cu soluția”

Cu toate aceasta, nu știm cine ar putea vota în parlament un cabinet propus de candidatul desemnat la funcția de prim-ministru, domnul Eugen Tomac.

Ilie Bolojan: Partidele se vor pronunța în zilele următoare.

Dacă un alt partid, să spunem USR, sau UDMR, din fosta coaliție, votează cu acest cabinet, atunci cum mai poate fi considerat un cabinet paravan, un guvern paravan?

Ilie Bolojan: Sigur, este dreptul partidelor să voteze așa cum consideră de cuviință. V-am spus de ce am emis această formulare și cred că este corectă. Doar dacă ne uităm și la reacția pe care ieri a avut-o PSD, în care s-au revoltat vizavi de faptul că PNL nu votează un alt fel de guvern, deci implicit prin această atitudine confirmă precizarea pe care am făcut-o.

V-ați consultat cu USR? La un moment dat exista parcă un protocol de colaborare parlamentară, sau ceva de felul acesta. V-ați consultat cu ei? Știți cam ce urmează să decidă?

Ilie Bolojan: Avem o relație bună cu USR, cu UDMR, pentru că sunt partidele care au rămas în actuala coaliție și asigurăm funcționarea acestui guvern interimar, așa cum este în situația de față. Înțeleg că ei au astăzi după-amiază o ședință a conducerii USR, în care își vor exprima punctul de vedere. Dar nu este căderea mea să vorbesc anticipat în numele lor.

La ședința PNL la care ați decis că PNL nu votează cabinetul Eugen Tomac a fost un vot în unanimitate. Înainte de asta, însă, a existat și o disidență în PNL – și mă refer la europarlamentarul Rareş Bogdan, care îl descrie pe domnul Tomac drept primul premier din ultimul an care înțelege parteneriatul cu Statele Unite.

„Poziția PNL nu este legată de persoana lui Eugen Tomac, ci este pur și simplu o poziție principială”

Ilie Bolojan: Da… Acum, este dreptul fiecărui coleg să facă aprecieri de un fel sau de altul. Și eu, personal, îl cunosc pe domnul Tomac și poziția PNL nu este legată de calitatea persoanelor pe care dânsul le propune sau de dânsul, ca persoană, ci este pur și simplu o poziție principială.

În ceea ce privește luări de poziție din interiorul PNL, acestea pot fi luate fără niciun fel de problemă. Avem o regulă care s-a respectat, cel puțin până în momentul de față: ne spunem părerile așa cum consideră fiecare, dar după ce se ia o decizie, aceasta se respectă de către toți membrii partidului. Să nu uităm că această decizie se bazează și pe o experiență pe care am avut-o în aceste 11 luni, practic, de guvernare, când, cu cea mai mare bună credință față de țara noastră, mi-am asumat – pe baza susținerii întregii coaliții – mandatul de premier, că nu a fost o înghesuială pentru asumarea acestui mandat, am luat măsurile care nu erau măsuri bune sau foarte bune, ci știam că înainte de a ne fi bine, cum se va întâmpla în perioada următoare dacă respectăm regulile, ne va fi ceva mai rău, deci erau măsuri dificile de luat; le-am luat. În fața realităților pe care le-am constatat, și anume fuga de orice fel de răspundere a partenerilor inițiali, cum era PSD, minciunile și toate lucrurile care s-au întâmplat în această perioadă, culminând cu demolarea guvernului, PNL și-a pierdut încrederea în totalitate în actuala conducere a PSD și deci acest vot este și un vot de a nu mai face compromisuri, și cred că ceea ce face PNL, această atitudine corectă, este drumul bun pe care trebuie să îl urmăm pentru a ne recâștiga credibilitatea și pentru a ne reconecta cu alegătorii.

„PNL și-a pierdut încrederea în totalitate în actuala conducere a PSD”

Și mai e un lucru foarte important, de principiu, pentru țara noastră. Gândiți-vă că atunci când toate partidele sunt într-o formă de guvernare și în opoziție rămâne doar un partid anti-sistem, un partid euro-sceptic, atunci există două posibilități: sau această mare coaliție guvernează, face ceea ce trebuie, livrează, schimbă discursurile, în felul acesta scoțând România din situația dificilă, dar și recâștigând încrederea cetățenilor. Or, dacă o astfel de coaliție în care toți sunt la putere, dar prin acțiunile fiecăruia își anulează rezultatul final, pentru că unii se blochează pe alții, ce facem? Riscăm să nu învățăm din lecțiile trecute, să afectăm grav pe termen mediu starea democrației din România. Gândiți-vă că un guvern de tipul acesta care vine e un guvern care nu va avea forța să facă ceea ce trebuie, un guvern în care nimeni nu își asumă responsabilitatea pentru el; asta înseamnă instituții slăbite, difuzarea responsabilității, e o responsabilitate difuză, neîncredere și creșterea sentimentului de revoltă al cetățenilor. Și așa, pe bună dreptate, românii sunt îngrijorați, pentru că situația asta de instabilitate nu e de natură a-ți crea un sentiment de siguranță și, în momentul în care ai aceste lucruri, nu faci decât să dai încă o dată un vot împotrivă. Şi cred că ar trebui să învățăm din aceste lecții. Şi atunci când am spus că după această etapă PNL nu mai trebuie să fie într-o coaliție cu PSD, de fapt, este un aspect de bază, în care dacă pui stânga și dreapta în aceeași oală și nici nu fac ceea ce trebuie, cum s-a întâmplat în 2023 și 2024, nu faci decât să afectezi sănătatea democrației din România. Şi am văzut ce s-a întâmplat în 2024, când ne-a trecut glonțul pe la ureche. Deci cineva trebuie să stea în opoziție…

Asta e întrebarea.

Ilie Bolojan: Nu înseamnă să facă o opoziție distructivă, ci înseamnă să lucreze pentru sănătatea democrației. Să știți că în afară de guvernul mare de coaliție, deci de un guvern cu majoritate stabilă, pe care l-am avut, dar pe care PSD l-a distrus, și are această răspundere, nu poate fugi de asta, există guverne care funcționează într-un sistem minoritar sau există această formă de propunere de guvern așa-numit tehnic, dar care nu se bazează pe o susținere explicită și un guvern minoritar este mai puternic decât un astfel de guvern, pentru că măcar are un grup de 30-40% din parlament care îl susține explicit, indiferent ce fel de guvern este.

Așadar, vă acuză sau, mă rog, are un ton ușor ritos domnul Tomac, candidatul desemnat la funcția de prim-ministru, către Partidul Național Liberal, spune: ați hotărât să mergeți în opoziție, foarte bine, dar renunțați la demagogie. Iar domnul Claudiu Manda, secretarul general al Partidului Social Democrat, vorbește despre faptul că dumneavoastră și celălalt partid – se referă la USR – ați hotărât că vreți în opoziție, dar în continuare vă agățați de scaune la putere. Așadar, Partidul Național Liberal este gata să meargă în opoziție? Este hotărât să o facă?

Ilie Bolojan: Partidul Național Liberal, în funcție de modul în care vor evolua lucrurile, poate să meargă în opoziție fără niciun fel de probleme. Am luat această decizie, ca în condițiile în care un guvern va avea în componența sa Partidul Social Democrat, PNL nu va fi acolo și va fi în opoziție. Este o decizie pe care am luat-o. Dar, de exemplu, nu suntem cramponați de putere. În momentul în care PSD a trecut această moțiune de cenzură, până la formarea unui nou guvern, trebuie să funcționeze această guvernare și în zilele astea, săptămâna asta, săptămâna trecută, au fost două săptămâni foarte importante care nu s-au văzut în spațiul public, pentru că acest guvern, secretarii de stat, miniștrii, directorii, negociază cu Comisia Europeană forma finală a programului PNRR pentru România, în care mizele sunt de miliarde de euro, pe care le putem menține sau le putem pierde, dacă facem anumite reforme, în care mizele sunt de sute de milioane de euro, dacă terminăm lucrări sau nu terminăm lucrări; din nou, mizele sunt de sute de milioane de euro, dacă o lucrare poate fi recepționată, dacă nu este racordată la rețele electrice. Deci sunt negocieri foarte importante pe care le ducem și nu suntem agățați de funcții. Până când va veni un nou guvern, peste trei zile, peste o săptămână, peste două, când se va ajunge la această formulă, țara trebuie administrată și am încercat să facem, cu toate disfuncționalitățile pe care le are și limitările pe care le are un astfel de guvern, tot ceea ce a trebuit pentru România și suntem în măsură ca săptămâna viitoare, practic, să se încheie negocierile pentru PNRR, să prezentăm Parlamentului toate cele nouă proiecte, sunt deja două în Parlament, încă șapte vor veni, așa cum au fost negociate cu Comisia Europeană.

„Nu suntem agățați de funcții, ci lucrăm pentru România”

Nouă proiecte de lege?

Ilie Bolojan: Sunt nouă proiecte de lege care sunt jaloane de bază, sunt reforme de bază.

Au rămas nouă proiecte de lege pentru până la 31 august?

Ilie Bolojan: Da. Care trebuie asumate, pentru că, pe de o parte, sau n-au fost promovate de ministere, gândiți-vă că nimeni nu vrea să stea lângă legea salarizării, toată lumea fuge de ea, că nu sună foarte bine; de asemenea, sunt proiecte de lege foarte dificile, gândiți-vă, pe componenta de decarbonizare, România s-a angajat să reducă centralele cu producție electrică pe bază de cărbune, înlocuindu-le cu altceva, centrale pe gaz sau pe fotovoltaice. Necazul este că timp de patru ani de zile n-am făcut nimic, n-am pus nimic în loc și acum este foarte greu, pe deoparte, să nu închizi, pentru că ai niște angajamente și Comisia spune: nicio problemă, dar pierdeţi 700 de milioane de euro, sau, în același timp, să convingi Comisia că vei face anumite lucruri. Deci, în această perioadă, nu ne-am agățat de funcții, ci am lucrat pentru România.

Așadar, sunt nouă proiecte de legi care mai trebuie trimise în Parlament și…

Ilie Bolojan: Două sunt în Parlament, încă șapte trebuie trimise.

Și votate până pe 31 august?

Ilie Bolojan: Și votate până pe 31 august. Există două posibilități.

Și o să vă rog să detaliați, dar ce sumă se adună?

Ilie Bolojan: Vă rog să înmulțiți nouă ori șapte, aproximativ 5,5 miliarde de euro, pentru că fiecare reformă de genul acesta înseamnă 700 de milioane…

9 ori 7?

Ilie Bolojan: Nu, nouă ori șapte sute… da, nouă ori șapte, 63. Undeva în jur de 5-6 miliarde de euro este această sumă totală și asta înseamnă că dacă Parlamentul votează aceste proiecte de legi, atunci România își poate trage banii. Asta se poate face în două formule. Prima dintre ele este să existe un acord și declarativ, partidele spun că vor vota aceste proiecte. Al doilea, a doua metodă este ca noul guvern care va fi format – cred că este cea mai eficientă metodă, dacă e să spun un punct de vedere personal – își angajează răspunderea în prima săptămână sau în a doua săptămână, pentru…

Pe un pachet de legi.

Ilie Bolojan: Pe acest pachet, toate se adună într-un loc, tot ce n-a fost votat, dacă Parlamentul poate să voteze.

Dar chestiunea asta, de exemplu, a fost discutată cu candidatul desemnat la funcția de prim-ministru, cel care urmează să meargă în Parlament?

Ilie Bolojan: I-am rugat pe toți colegii miniştri că dacă sunt contactați în această perioadă de echipa pe care o propune domnul Tomac, de miniştrii pe care îi propune sau de dânsul personal, să ofere toate datele, să-i pună toate datele la dispoziție, pentru că eu întotdeauna tratez lucrurile instituțional și fair play. Mi se pare normal că atunci când vine cineva după tine să-i dai datele cât se poate de corect. Gândiți-vă, când am preluat guvernul, după vreo două săptămâni l-am văzut pe domnul Nazare, că vine ministrul de finanțe cu o față destul de pământie, informându-mă că, de fapt, datele nu erau…

Datele privind?

Ilie Bolojan: Datele privind starea bugetului nu erau cele pe care le știam, erau mult mai rele. Și deci e bine…

Mult mai rele însemnând?

Ilie Bolojan: În sensul că deficitele erau mai mari, în sensul că problemele erau mai mari. Din punctul meu de vedere, când predai, trebuie să predai pe cinstite, să spui toate datele și asta vom face în perioada următoare, când se va găsi formula pe care Parlamentul României o va aproba.

Revenind puțin la chestiunea politică, dacă nu trece acest cabinet pe care îl va propune domnul Eugen Tomac, Partidul Național Liberal are și varianta pe care o sugera domnul Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte PNL, de a merge la viitoarea rundă de consultări de la Cotroceni cu numele dumneavoastră, ca posibil prim-ministru?

Ilie Bolojan: Din punctul meu de vedere, într-o situație complicată, în care ne găsim, cred că cea mai bună formulă este să ne întoarcem la realitățile politice și la principiile pentru care democrația este cea mai bună formă, totuși, de guvernare. Avem un partid care a generat criza politică, care este cel mai mare partid din Parlament și, în condiții normale, ar trebui să-și revendice postul de premier. Sigur, domnul președinte poate să încredințeze PSD acest mandat sau nu. În condițiile în care îl încredințează și nu trece – dacă trece, lucrurile se închid – dacă s-ar întâmpla o astfel de ipoteză, atunci PNL, la fel cum în vara anului trecut n-a fugit de răspundere, vom veni cu o soluție, dar nu pot acum să vin cu detalii, pentru că soluția pe care o propune un partid este rezultatul unei decizii a biroului de conducere, a forului de conducere al acelui partid și PNL, într-o astfel de situație, în care acest guvern nu va trece, va participa la consultări, dacă domnul președinte le va mai face și vom căuta să venim cu o soluție, pentru că suntem conștienți că chiar dacă este situația dificilă din punct de vedere politic, chiar dacă punțile de încredere sunt rupte, practic, în totalitate și am văzut ce s-a întâmplat, gândiți-vă că una din cele mai mari probleme pe care le avem noi în lumea politică este că prin ceea ce spunem, creăm cetățenilor români așteptări care nu pot fi onorate. În momentul în care creezi o așteptare care nu poate fi onorată, că se vor mări salariile cu un anumit procent, dar nu ai bani pentru ele, că se pot acorda scutiri, nu știu, de plata CASS-ului, dar știm că nu avem bani pentru a plăti medicamentele, pentru a plăti salariile medicilor și asistentelor, când vii cu aceste lucruri, creezi așteptările care generează starea de nemulțumire, pentru că ele într-adevăr nu pot fi onorate și ce am făcut noi în toată această perioadă și mi se pare normal să facem, este să le spunem oamenilor adevărul, ceea ce se poate face, cum se poate face, să fim corecți și cinstiți și asta vom face și într-o eventualitate în care se va ajunge, deci, la o nouă rundă de discuții. Vom vedea săptămâna viitoare.

Vom vedea săptămâna viitoare și în funcție de felul în care se va desfășura și rezultatul votului din Parlament, dar în afară de consultările oficiale de la Palatul Cotroceni, au avut loc și altfel de discuții cu președintele Nicuşor Dan? Pentru că presa relatează, mai mulți din presă relatează că a existat miercuri seară un telefon pe care vi l-a dat președintele.

Ilie Bolojan: Nu, nu fac, în general nu mă apuc să dau detalii din discuții sau din întâlniri, dar aceasta este un fake news, este o informație falsă.

Așadar, nu v-a sunat președintele ca să vă ceară să-l susțineți pe domnul Tomac, cu întreg Partidul Național Liberal, să-l susțineți pe domnul Tomac în Parlament?

Ilie Bolojan: M-ați întrebat de un telefon de miercuri seara, nu a fost…

În altă zi atunci? Cu acest scop?

Ilie Bolojan: Nu a fost o discuție imediat înainte de decizia PNL sau după decizia PNL.

Vorbind despre economie și vă referiți adesea la economie, sunt astăzi noile date de la Institutul Național de Statistică. Arată o inflație foarte mare pentru ultimul an, 10,85% din mai pe mai. Ați făcut, a făcut guvernul ceva greșit? Ce?

Bolojan: Inflația poate coborî spre 5% dacă păstrăm stabilitatea

Ilie Bolojan: Guvernul nu a făcut greșit ceva, dar trebuie să fim conștienți că din luna martie, de la începutul lunii martie, peste traseul nostru de inflație pe care îl aveam, care era în scădere, s-a suprapus războiul din Golf. Ceea ce a însemnat în toată lumea, nu doar în România, un puseu de creștere de prețuri la combustibili, la tot ce înseamnă derivatele din combustibili, la îngrășămintele pentru agricultură, la alte materiale care au avut un efect în economie, pentru că în orice marfă, în orice produs final, la un moment dat e nevoie de energie, e nevoie de transport, este nevoie de combustibil și asta a făcut ca să avem nu o scădere a inflației, conform prognozei, ci un ușor puseu inflaționist. Ceea ce se va întâmpla în toamna acestui an, la final de vară, început de toamnă, este că inflația se va duce înspre 5%, dar asta se va vedea în perioada următoare, asta cu o singură condiție, că menținem stabilitatea în țară, că menținem echilibrele financiare, că ne luăm fondurile europene și că cei care vor guverna România în perioada următoare nu vor face experimente, ci vor ține linia pe care acest guvern a promovat-o, ceea ce înseamnă o guvernare cât mai eficientă, o reducere a costurilor, o absorbție de fonduri europene și o anumită disciplină financiară. Fără astea, datele din toamnă nu vor mai fi cele pe care vi le-am anunțat, sau dacă, sigur, se întâmplă ceva în plan global care nu depinde de România.

Revenind și la relația cu președintele Nicuşor Dan, multă lume se întreabă și dumneavoastră i-ați replicat ieri, într-un fel, indirect i-ați replicat, dar e o replică. Atunci când ați fost întrebat: președintele dorește să se iasă din această criză politică și face acel apel, apelul pe care l-a făcut public miercuri seara, ați spus că era mai bine să fi făcut acest lucru înainte de moțiunea de cenzură. De ce credeți că n-a făcut-o?

Ilie Bolojan: Fiecare om care ocupă o funcție publică își exercită mandatul, așa cum consideră de cuviință, pe baza datelor pe care le are, și ținând cont de realitățile așa cum le percepem fiecare dintre noi. Așa cum am mai spus, am avut o relație bună cu domnul președinte. Am construit o relație instituțională. Asta este fișa postului atunci când ești pe un astfel de post, trebuie să colaborezi. Avem o relație de respect, nu-i niciun fel de problemă, dar decizia de ieri a Partidului Național Liberal ține cont de o realitate politică și parlamentară pe care o avem. Ţine cont de modul în care Partidul Social-Democrat s-a comportat în această perioadă și de ceea ce trebuie făcut, credem noi, bine pentru România, ca să nu ajungem în situații problematice. Deci nu este o decizie care are o legătură cu o poziționare sau alta față de președinte, ci pur și simplu o decizie rațională și gândiți-vă că dacă majoritatea colegilor, toți colegii au mers pe o anumită logică, înseamnă că e, totuși, o decizie gândită, pentru că este a treia decizie importantă pe care am luat-o. Am dat două notificări înainte de moțiunea de cenzură, am făcut două apeluri la responsabilitate, dacă ne aducem aminte, care nu au fost recepționate de Partidul Social-Democrat. Am luat o decizie imediat după moțiunea de cenzură și aceasta este a treia decizie pe care am luat-o importantă, care ne duc și cred că ne țin pe un drum al normalității și al, v-am spus, al unei demnități și a unei deciziei care ține cont de interesul fundamental la acestei țări, să avem o lume politică în care o bună parte din cetățenii au încredere. Gândiți-vă că una din problemele majore pe care la avem o altă problemă este scăderea încrederii în instituții, de la instituțiile politice, de la instituțiile din justiție, din sistemele mari, este o realitate pe care nu o putem nega, ori comportamentul nostru, atitudinea noastră, zi de zi, acolo unde suntem fiecare, abordările politice, pot să consolideze această încredere, să o crească, ceea ce este spre binele și spre sănătatea țării noastre, sau pot să o distrugă, ceea ce dacă coboară sub un anumit nivel este foarte periculos pentru atmosfera din țara noastră. Noi nu ne dorim asta.

Dacă ar ajunge, dacă ar intra în opoziție, într-una dintre variantele expuse și discutate, inclusiv în această ediție, dacă ar trece un guvern al Partidului Social-Democrat sau dacă ar trece un guvern condus de o personalitate independentă, sau acest guvern condus de o persoană care e în momentul de față independentă PNL ar intra în opoziție, dar credeți că ar rezista unitatea în opoziție de vreme ce, iată, unele fisuri par să fie apărute deja și revin la declarația domnului Rareș Bogdan.

„PNL dar și toate partidele au nevoie de reconstrucție, de revigorare pentru a aduce oameni noi, pentru a aduce oameni de calitate”

Ilie Bolojan: Să știți că poți să servești țara, poți să-ți respecți alegătorii și de la putere și din opoziție. Am fost în astfel de situații de-a lungul activității mele politice și Partidul Național Liberal, dacă va ajunge într-o astfel de situație, vă asigur că va face o opoziție responsabilă, că ne vom reconecta cu cetățenii, vom reconstrui partidul din opoziție. Are nevoie Partidul Național Liberal și toate partidele, dacă e să discutăm cât se poate de cinstit, de reconstrucție, de revigorare pentru a aduce oameni noi, pentru a aduce oameni de calitate, pentru a folosi experiența mult mai bine a celor care sunt cu experiență, pentru a fi conectați cu cetățenii, pentru a-i asculta în așa fel încât, fiind conștient că dacă vrei să modernizezi România, e nevoie de stabilitate în Parlament, e nevoie de forțe politice care să susțină modernizarea, să facem ca mai mulți români să aibă încredere în asta și asta trebuie să facă PNL în perioada următoare, dacă va ajunge în opoziție.

Spunea președintele Nicușor Dan în intervenția sa făcută miercuri, în care făcea apel, se înțelege, la responsabilitatea partidelor politice față de acest moment, pentru că interesul de partid e legitim, însă tot timpul trebuie să aibă întâietate interesul țării și am citat din declarația președintelui și la un moment dat spunea românii vor guvernare și guvernarea înseamnă de fapt responsabilitate și până în 2028 se vor întâmpla lucruri, multe lucruri. Acum un apropiat al președintelui spune că domnia sa e foarte atent la cuvinte. Ce înseamnă? Ce înțeles dați acestei declarații?

Ilie Bolojan: Până în 2028 sunt doi ani de zile și, în mod evident, într-o lună, într-o zi se întâmplă foarte multe lucruri, dar în doi ani de zile, dar în termenii de responsabilitate, Partidul Național Liberal și eu personal cred că am demonstrat în această perioadă că am acționat, în primul rând, pentru interesul țării, nefugind de răspundere, să ne asumăm guvernarea când nu era o înghesuială, am mai spus asta, dacă ne-am fi gândit la 2028, am fi făcut ca Partidul Social-Democrat, noi vrem tura a doua de premier. Nu, noi ne-am asumat prima tură când nu eram înghesuială, deci asta pe de o parte, pe de alta parte, gândiți-vă, măsurile pe care le-am pus în practică, v-am spus, nu erau măsuri dacă sunt bune sau foarte bune, nu, era clar că sunt măsuri dificile care știam că ne vor crea niște costuri, inclusiv electorale, dar n-am fugit de ele, deci am acționat responsabil în această perioadă, iar gândindu-ne la ceea ce va veni, cred că este sănătos atunci când ești un om politic să te gândești, nu neapărat la viitoarele alegeri, ci la întâlnirea cu electoratul, la întâlnirea cu cetățenii. Eu, în toată activitatea mea, de exemplu, de la Primărie, de la Consiliul Județean, nu mă gândeam că o să ajung premierul României, m-am gândit întotdeauna că după ce nu mai sunt pe funcție, trebuie să circul prin Oradea pe jos și trebuie să mă văd cu vecinii, trebuie să mă văd cu oamenii pe care îi respect sau cu prietenii și aș vrea nu să mă salute toată lumea, dar aș vrea să nu mă înjure toată lumea și să nu-mi crape obrazul când mă văd cu un cunoscut sau cu altul să trec pe partea cealaltă a drumului. E foarte important asta pentru că asta îți generează un anumit comportament când ești pe funcție. Dacă tot timpul ai în minte să mă pot întâlni cu oamenii după ce nu mai sunt pe funcție, chiar și la alegeri, pentru că la alegeri, dacă vrei să iei voturi, trebuie să te duci să te întâlnești cu oamenii, nu merge doar cu postări, atunci înseamnă că ai o busolă foarte bună și nu este anormal la un moment dat să te gândești și la această perspectivă.

Mulțumesc foarte mult pentru prezența astăzi la Radio România Actualități! Domnul Ilie Bolojan, prim-ministrul guvernului demis și președinte al Partidului Național Liberal. Mulțumesc că ați fost alături de ascultătorii noștri! Punem punct aici ediției noastre.

https://www.romania-actualitati.ro/stiri/romania/video-si-text-premierul-interimar-ilie-bolojan-la-o-editie-speciala-probleme-la-zi-la-rra-id229801.html

 Serviciul Comunicare și Relații Publice al SRR

Partidele din fosta coaliţie de guvernare decid în aceste zile dacă îi vor acorda sprijin premierului desemnat să formeze un nou guvern
Politic vineri, 12 iunie 2026, 18:48

Partidele din fosta coaliţie de guvernare decid în aceste zile dacă îi vor acorda sprijin premierului desemnat să formeze un nou guvern

Eugen Tomac a primit deja un răspuns clar negativ din partea liberalilor, care au luat decizia ieri, cu argumentele că un Executiv tehnocrat nu are...

Partidele din fosta coaliţie de guvernare decid în aceste zile dacă îi vor acorda sprijin premierului desemnat să formeze un nou guvern
Guvernul interimar a aprobat, în şedinţa de astăzi, alocarea a peste 240 de milioane de lei pentru finanţarea a 73 de instituţii culturale – teatre, opere, filarmonici – din 34 de judeţe
Politic vineri, 12 iunie 2026, 18:47

Guvernul interimar a aprobat, în şedinţa de astăzi, alocarea a peste 240 de milioane de lei pentru finanţarea a 73 de instituţii culturale – teatre, opere, filarmonici – din 34 de judeţe

Suma reprezintă 2% din impozitul pe venit încasat până la data de 30 mai 2026, iar distribuţia sumelor s-a făcut conform solicitărilor...

Guvernul interimar a aprobat, în şedinţa de astăzi, alocarea a peste 240 de milioane de lei pentru finanţarea a 73 de instituţii culturale – teatre, opere, filarmonici – din 34 de judeţe
Premierul interimar, Ilie Bolojan, a declarat la Radio România Actualităţi că războiul din Iran şi creşterea pe plan mondial a preţurilor la combustibili au dus inflaţia din ţara noastră la aproximativ 11 procente
Politic vineri, 12 iunie 2026, 18:41

Premierul interimar, Ilie Bolojan, a declarat la Radio România Actualităţi că războiul din Iran şi creşterea pe plan mondial a preţurilor la combustibili au dus inflaţia din ţara noastră la aproximativ 11 procente

Premierul interimar, Ilie Bolojan, a declarat la Radio România Actualităţi că războiul din Iran şi creşterea pe plan mondial a preţurilor la...

Premierul interimar, Ilie Bolojan, a declarat la Radio România Actualităţi că războiul din Iran şi creşterea pe plan mondial a preţurilor la combustibili au dus inflaţia din ţara noastră la aproximativ 11 procente
Conducerea extinsă a PNL a decis ca parlamentarii liberali să nu voteze cabinetul Eugen Tomac
Politic joi, 11 iunie 2026, 13:36

Conducerea extinsă a PNL a decis ca parlamentarii liberali să nu voteze cabinetul Eugen Tomac

La şapte zile de la desemnare, premierul desemnat Eugen Tomac primeşte oficial o lovitură grea în tentativa sa de a aduna o majoritate...

Conducerea extinsă a PNL a decis ca parlamentarii liberali să nu voteze cabinetul Eugen Tomac
Politic miercuri, 10 iunie 2026, 19:46

MAE anunță că nu au fost raportate victime de cetățenie română în contextul violențelor anti-imigrație din Belfast, Irlanda de Nord

Locuințele a trei familii de români din Belfast, Irlanda de Nord, au fost vandalizate, în contextul violențelor de azi-noapte, dar, potrivit...

MAE anunță că nu au fost raportate victime de cetățenie română în contextul violențelor anti-imigrație din Belfast, Irlanda de Nord
Politic miercuri, 10 iunie 2026, 19:43

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, reafirmă că va continua dialogul asupra proiectului reformei salarizării bugetarilor

Ministrul interimar al Muncii, Dragos Pîslaru re-afirmă azi că proiectul reformei salarizării bugetarilor prezentat iniţial nu este...

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, reafirmă că va continua dialogul asupra proiectului reformei salarizării bugetarilor
Politic miercuri, 10 iunie 2026, 19:42

Eugen Tomac spune că este deschis să clarifice orice problemă ridicată de partide

Eugen Tomac spune că este deschis să clarifice orice problemă ridicată de partide şi chiar să facă schimbări în componenţa propusă a...

Eugen Tomac spune că este deschis să clarifice orice problemă ridicată de partide
Politic miercuri, 10 iunie 2026, 19:33

Nicușor Dan face apel la toate partidele să dea dovadă de responsabilitate

Într-o declarație de presă făcută în această seară președintele a spus că face apel la toate partidele să dea dovadă de responsabilitate...

Nicușor Dan face apel la toate partidele să dea dovadă de responsabilitate