Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Preşedintele României, Klaus Iohannis ajunge mâine la Braşov

Preşedintele României, Klaus Iohannis ajunge mâine la Braşov
Foto: Foto: presidency.ro

Publicat de radiomures, 21 mai 2017, 15:11 / actualizat: 22 mai 2017, 8:24

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, pe agenda vizitei sînt incluse mai multe obiective.
Preşedintele va vizita Institutul de Cercetare – Dezvoltare al Universităţii Transilvania din Braşov, cel mai mare institut al unei universităţi româneşti, construit cu finanţare europeană şi care reuneşte 29 de centre de cercetare. Apoi, şeful statului va participa la Aula Universităţii Transilvania la o întâlnire cu membrii comunităţii academice şi de cercetare cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din Braşov, discuţiile urmând să fie legate de parteneriatul dintre mediul academic şi industrie. Un alt obiectiv al vizitei prezidenţiale va fi Spitalul ,,Sfântul Constantin” din Braşov, care, conform Administraţiei Prezidenţiale, prin serviciile oferite şi prin performanţa în prevenirea infecţiilor nosocomiale, este etalon naţional în domeniu. În sfârşit, Şeful statului se va alătura şi unei campanii de plantări, iniţiată de Fundaţia Mihai Eminescu Trust, urmînd să planteze, în curtea Facultăţii de Silvicultură şi Exploatări Forestiere a Universităţii Transilvania din Braşov, puietul cu numărul 2.000.000.

Dorin Dușa

Primăria Braşov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani
Administraţie marți, 20 octombrie 2026, 15:06

Primăria Braşov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani

Primăria Brașov a lansat o licitație pentru servicii de proiectare și documentații necesare investițiilor publice din următorii patru ani....

Primăria Braşov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani
Samsarii de terenuri au început să îi caute pe harghitenii aflați în proximitatea viitoarei autostrăzi A8
Administraţie luni, 19 octombrie 2026, 12:08

Samsarii de terenuri au început să îi caute pe harghitenii aflați în proximitatea viitoarei autostrăzi A8

Problema a fost sesizată la întâlnirea din 14 octombrie de la sediul CJ Harghita, la care au participat reprezentanții CNIR, ai constructorului...

Samsarii de terenuri au început să îi caute pe harghitenii aflați în proximitatea viitoarei autostrăzi A8
Încep înscrierile în programul Com’ON Sepsi 8; tinerii pot obţine finanţări de până la 3.500 de lei
Administraţie luni, 19 octombrie 2026, 12:02

Încep înscrierile în programul Com’ON Sepsi 8; tinerii pot obţine finanţări de până la 3.500 de lei

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Sepsi a anunțat că la acest program pot participa echipe formate din cel puţin trei...

Încep înscrierile în programul Com’ON Sepsi 8; tinerii pot obţine finanţări de până la 3.500 de lei
Conturile Municipiului Târgu Mureș au fost poprite la solicitarea societății Sylevy Cleaning SRL
Administraţie vineri, 16 octombrie 2026, 14:14

Conturile Municipiului Târgu Mureș au fost poprite la solicitarea societății Sylevy Cleaning SRL

Potrivit unui comunicat emis de primărie, societatea are de recuperat de la operatorul de salubritate creanțe în valoare totală de aproximativ...

Conturile Municipiului Târgu Mureș au fost poprite la solicitarea societății Sylevy Cleaning SRL
Administraţie joi, 15 octombrie 2026, 18:00

Preşedintele CJ Harghita avertizează asupra unor posibile achiziţii speculative de terenuri în zona viitoarei autostrăzi A8

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Bíró Barna-Botond, îi îndeamnă pe proprietarii de terenuri din zona Gheorgheni să manifeste...

Preşedintele CJ Harghita avertizează asupra unor posibile achiziţii speculative de terenuri în zona viitoarei autostrăzi A8
Administraţie miercuri, 14 octombrie 2026, 15:00

Peste 110.000 de pubele şi compostoare vor fi distribuite în judeţul Harghita

Acțiunea, care implică și semnarea de contracte individuale de către fiecare gopodărie și firmă în parte, ar trebui să se încheie cel...

Peste 110.000 de pubele şi compostoare vor fi distribuite în judeţul Harghita
Administraţie marți, 13 octombrie 2026, 13:10

Primăria Târgu Mureș pregătește o nouă procedură de avizare a construcțiilor

Ieri, în ședința extraordinară de Consiliu Local Târgu Mureș au fost înființate cele patru comisii-de avizare, de acord unic, urbanism și...

Primăria Târgu Mureș pregătește o nouă procedură de avizare a construcțiilor
Administraţie marți, 13 octombrie 2026, 12:02

Stații radio pentru pompierii voluntari din Harghita, în premieră națională

Consiliul Județean Harghita a distribuit 64 de stații radio portabile primăriilor din județ, pentru ca pompierii voluntari să poată comunica...

Stații radio pentru pompierii voluntari din Harghita, în premieră națională