Prietenia şi datoria sunt două sentimente la fel de importante

Afirmaţia a fost făcută de cei prezenţi la lucrările Conferinței Regionale a membrilor Asociației Internaționale a Polițiștilor România- filialele județene din Transilvania, care are loc astăzi şi mâine la Tîrgu-Mureş.

IPA este un ONG internațional în care sunt incluși, în România, reprezentanții instituțiilor civile și militare din cadrul Ministerului de Interne, şi nu numai.

În discursul său, preşedintele CJ Mureş, Ciprian Dobre a subliniat că dincolo de relaţiile de serviciu, despre cele legate de prietenie se vorbeşte prea puţin.

Puteţi asculta mai jos discursul preşedintelui CJ Mureş, Ciprian Dobre. 

Prefectul de Mureş, Corneliu Grosu, a subliniat eficacitatea cooperării între structurile de ordine publică din judeţul Mureş, la evenimentele din Tîrgu-Mureş din luna martie.

Puteţi asculta mai jos discursul prefectului de Mureş, Corneliu Grosu.

Preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Secţia Română, Costică Voicu, a declarat astăzi că îi consideră poliţişti doar pe cei care au absolvit şcoala de specialitate

Pentru el nu sunt poliţişti nici fostul şef al IPJ Mehedinţi Ştefan Ponea, arestat preventiv într-un dosar de corupţie, nici pe Augustin Căpâlnaş, surprins cu un permis de conducere fals.

Puteţi asculta mai jos discursul preşedintelui Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Secţia Română, Costică Voicu.

Întâlnirea reprezentanţilor filialelor județene IPA din Transilvania de la Tîrgu-Mureş va stabili calendarul evenimetelor culturale și sportive, naționale și internaționale, la care membrii asociației vor participa în acest an.

Valeriu Russu

 

 

 

Sursa: facebook.com

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Incendiu la un depozit de dezmembrări au...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un puternic incendiu a izbucnit, vineri ...

Parteneri