Prima zi de proteste în Covasna.

Un pensionar din municipiul Sfântu Gheorghe, care a participat în această seară la mitingul desfăşurat în faţa Prefecturii Covasna, şi-a incendiat legitimaţia de membru UDMR la finalul manifestaţiei.

Bărbatul a declarat presei că prin acest gest doreşte să-şi exprime nemulţumirea faţă de politica UDMR care, deşi se află de 20 de ani la guvernare, nu a făcut nimic pentru ca membrii comunităţii maghiare să o ducă mai bine. Acesta a menţionat că s-a înscris în UDMR în anul 1990.

La mitingul de la Sfântu Gheorghe, organizat prin intermediul unei reţele de socializare sub genericul „Hai să-i fluierăm”, au participat aproape 300 de persoane, printre care s-au numărat pensionari, actori, funcţionari publici, dascăli, studenţi, sindicalişti, precum şi politicieni din cadrul partidelor de Opoziţie.

Manifestanţii au scandat lozinci antiguvernamentale şi antiprezidenţiale, solicitând „demisii comasate” şi  de alegeri anticipate.

Pentru  această acţiune au fost mobilizaţi aproximativ 30 de jandarmi, au precizat surse din cadrul forţelor de ordine, iar pe parcursul manifestaţiei care a avut loc între orele 17-19 nu s-au semnalat incidente, protestul desfăşurându-se paşnic.

Acesta a fost prima manifestaţie publică organizată la Sfântu Gheorghe de la debutul protestelor în ţară şi, fiind o manifestare, spontană nimeni nu a putut spune dacă va continua şi în zilele următoare.

Mara Deleanu 

 

 

Sursa: RTM

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9758RON-0.0007
  • usd 0.1170 1 -9.9999

  • chf 5.0948 1 0.0116

  • aud 3.0481 1 0.0161

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Poşta Română a început azi distribuirea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Poşta Română a început de astăzi distrib...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

A fost promulgată legea care prevede că ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat,...

Parteneri