Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Primăria Brașov sprijină copiii din familiile cu risc social

Primăria Brașov sprijină copiii din familiile cu risc social

Publicat de radiomures, 22 decembrie 2015, 09:56

Edilii vor înființa un fond de urgență din care fiecare copil va primi 250 de lei/lună timp de 6 luni.
Primăria Braşov, prin Direcţia de Servicii Sociale, va înfiinţa un fond de urgenţă pentru copiii proveniţi din familii în situaţii de risc social sau de criză. Fondul este destinat ajutorării copiilor cu vârsta de până la 18 ani, proveniți din familii monoparentale ori familiile în care unul dintre părinţi sau ambii sunt fără serviciu, iar veniturile sunt sub 530 de lei pe lună de membru de familie, întâmpinând astfel dificultăţi în a asigura dezvoltarea corespunzătoare a propriilor copii şi susţinerea acestora la şcoală. Beneficiarii vor fi aleşi de o comisie de selecţie a prestaţiilor financiare excepţionale, care, la propunerea Serviciului Protecţia Socială a Copilului şi Familiei, din cadrul Direcţiei de Servicii Sociale, poate decide inclusiv majorarea cuantumului acestui ajutor social, până la maximum 500 de lei pe lună, pentru fiecare copil, pe o perioadă de cel mult trei luni. Constituirea acestui fond are la bază prevederea legală privind obligaţia de a asigura copiilor condiţiile necesare pentru educaţie şi învăţătură.
Banii oferiţi din acest fond vor fi folosiţi de către părinţi doar în anumite scopuri care au direct legătură cu educaţia copilului. De exemplu, banii pot fi utilizaţi pentru plata taxei pentru creşă, grădiniţă cu program prelungit sau program săptămînal, program after-school, pentru achiziţia de alimente, produse de igienă, medicamente, echipamente medicale, îmbrăcăminte, alte produse şi servicii necesare satisfacerii nevoilor de dezvoltare ale copilului. Banii pot fi folosiţi şi pentru efectuarea de lucrări de reparaţii ale locuinţei, dacă condiţiile de locuit reprezintă o situaţie de risc. De asemenea, banii pot merge spre plata totală sau parţială a chiriei, a utilităţilor; asigurarea protecţiei împotriva violenţei domestice, dar şi depăşirea altor situaţii care pun în pericol dezvoltarea armonioasă a copilului. Beneficiarul are obligaţia să prezinte lunar documente justificative pentru prestaţiile financiare excepţionale primite în luna anterioară, din care să rezulte că sumele alocate au fost folosite în scopul pentru care au fost acordate, informează monitorulexpres.ro.

Vali Blajovan

Foto: www.protecuci.ro

Disponibilizări colective în județul Covasna
Social luni, 26 octombrie 2026, 13:40

Disponibilizări colective în județul Covasna

Peste 200 de persoane de la fabricile de textile Secuiana și Zara s-au înregistrat luna aceasta la AJOFM Covasna. Județul a ajuns la aproape 5000...

Disponibilizări colective în județul Covasna
Județul Mureș nu este inclus în programul de vaccinare împotriva pestei și variolei la micile rumegătoare
Social luni, 26 octombrie 2026, 13:01

Județul Mureș nu este inclus în programul de vaccinare împotriva pestei și variolei la micile rumegătoare

La nivel național, doar Tulcea și Constanța au fost incluse în acțiunea de vaccinare a ovinelor și caprinelor, în cadrul programului de...

Județul Mureș nu este inclus în programul de vaccinare împotriva pestei și variolei la micile rumegătoare
Dezbatere publică pe marginea înfiinţării unui parc naţional în Munţii Făgăraş
Social luni, 26 octombrie 2026, 11:33

Dezbatere publică pe marginea înfiinţării unui parc naţional în Munţii Făgăraş

Primarul municipiului Făgăraş, Gheorghe Sucaciu, a invitat la discuții primarii localităţilor pe teritoriile cărora ar urma să fie...

Dezbatere publică pe marginea înfiinţării unui parc naţional în Munţii Făgăraş
Campania de vaccinare de urgenţă a oilor şi caprelor, în plină desfăşurare
Social luni, 26 octombrie 2026, 08:01

Campania de vaccinare de urgenţă a oilor şi caprelor, în plină desfăşurare

Campania de vaccinare de urgenţă a oilor şi caprelor este în plină desfăşurare în judeţele Constanţa şi Tulcea şi va continua în alte...

Campania de vaccinare de urgenţă a oilor şi caprelor, în plină desfăşurare
Social luni, 26 octombrie 2026, 07:49

73 de sancțiuni în valoare de 49.000 de lei au fost aplicate, ieri, de polițiștii mureșeni, în 4 ore

O amplă acțiune de verificare în trafic s-a derulat pe DN15, pentru creșterea siguranței rutiere, prevenirea accidentelor și combaterea...

73 de sancțiuni în valoare de 49.000 de lei au fost aplicate, ieri, de polițiștii mureșeni, în 4 ore
Social duminică, 25 octombrie 2026, 11:05

Manifestări dedicate Zilei Armatei Române

Astăzi au loc mai multe manifestări dedicate Zilei Armatei Române. De la ora 10 a fost programată ceremonia la Mormântul Ostaşului Necunoscut,...

Manifestări dedicate Zilei Armatei Române
Social duminică, 25 octombrie 2026, 11:02

Dunărea are în continuare un debit scăzut

Debitul Dunării la intrarea în țară va rămâne la 1.300 de metri cubi pe secundă în următoarele cinci zile, apoi va crește ușor până la...

Dunărea are în continuare un debit scăzut
Social duminică, 25 octombrie 2026, 11:00

România a trecut la ora de iarnă

România a trecut la ora de iarnă, ceasurile s-au dat înapoi cu o oră, astfel încât ziua de astăzi va fi cea mai lungă din an, de 25 de ore....

România a trecut la ora de iarnă