Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Programe de prevenire a separării copiilor de familii, în Mureș și Brașov

Radio România Mureș
Foto: Foto: Radio Tg. Mures / Corina Muntean

Publicat de Corina Muntean, 14 iulie 2020, 14:35 / actualizat: 14 iulie 2020, 17:36

Organizația Salvați Copiii deschide, în județele Brașov și Mureș, patru noi programe de prevenire a separării copiilor vulnerabili de familiile lor.

200 de copii din Mureș și 30 din Brașov, pentru care există riscul de separare de familie în principal din motive materiale, vor fi monitorizați, vor primi ajutoare materiale și vor fi incluși într-un program educațional.

În acest moment se întocmește lista specialiștilor care se vor ocupa de acești copii, iar în scurt timp ei vor intra în program, a explicat managerul de proiect, Liliana Bibac:

Vor fi patru centre de zi, în care copiii vor putea veni de dimineață până în jurul orei 17-17,30 și se vor desfășura atât activități de timp liber, de educație suplimentară, dar se va lucra foarte mult și cu familia. Astfel, asistenții sociali vor identifica problemele reale pe care familia le traversează, și vor interveni și îi vor acompania la instituțiile care îi pot ajuta să își rezolve problemele pe care le traversează. Centrele vor funcționa la Școala Serafim Duicu, la Școala Alexandru Ioan Cuza, la Centrul de consiliere pentru părinți al Organizației Salvați Copiii din Târgu Mureș și la o școală din județul Brașov.

Datele oficiale la nivel național arată că peste 50.000 dintre copii erau, la finalul anului 2019, în sistemul de protecție specială.

Raluca Creț

Calea ferată Brașov-Sighișoara va fi complet electrificată
Social marți, 15 septembrie 2026, 15:00

Calea ferată Brașov-Sighișoara va fi complet electrificată

România a semnat de curând un acord de finanțare de 630 de milioane de euro cu Banca Europeană de Investiții pentru modernizarea căii ferate...

Calea ferată Brașov-Sighișoara va fi complet electrificată
Un bărbat a fost reținut după o altercație într-un spital din Reghin
Social marți, 15 septembrie 2026, 14:08

Un bărbat a fost reținut după o altercație într-un spital din Reghin

Potrivit IPJ Mureș, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Reghin au fost sesizați cu privire la faptul că într-o unitate spitalicească...

Un bărbat a fost reținut după o altercație într-un spital din Reghin
Aproximativ 100  de ciobani din Mureș participă la protestele de la București
Social marți, 15 septembrie 2026, 13:40

Aproximativ 100 de ciobani din Mureș participă la protestele de la București

Crescători de ovine și fermieri din mai multe zone ale țării protestează astăzi, 15 septembrie, în Piața Victoriei din București,...

Aproximativ 100 de ciobani din Mureș participă la protestele de la București
Chiriile au explodat la Tg. Mureș odată cu noul an universitar
Social marți, 15 septembrie 2026, 12:43

Chiriile au explodat la Tg. Mureș odată cu noul an universitar

Liga Studenților atrage atenția că numeroși studenți au avut dificultăți în găsirea unui loc de cazare, odată cu intrarea în reparații a...

Chiriile au explodat la Tg. Mureș odată cu noul an universitar
Social marți, 15 septembrie 2026, 09:23

Crescătorii de ovine şi caprine protestează, azi, în faţa sediului Guvernului

Ei sunt nemulțumiți de gestionarea focarelor de pestă sau variolă ovină şi de măsurile care duc la sacrificarea animalelor şi la interzicerea...

Crescătorii de ovine şi caprine protestează, azi, în faţa sediului Guvernului
Social marți, 15 septembrie 2026, 07:48

Două alerte, azi noapte, în Tulcea

Populaţia din nordul judeţului Tulcea a primit azi-noapte două mesaje RO-ALERT, pe fondul atacurilor ruseşti cu drone asupra porturilor ucrainene...

Două alerte, azi noapte, în Tulcea
Social luni, 14 septembrie 2026, 16:00

40 de dirijori din 20 de țări vin la Târgu Mureș pentru o competiție internațională

Târgu Mureș va deveni, timp de cinci zile, un important punct de întâlnire pentru tinerii dirijori din întreaga lume. În perioada 21–25...

40 de dirijori din 20 de țări vin la Târgu Mureș pentru o competiție internațională
Social luni, 14 septembrie 2026, 16:00

Angajatorii, reticenți în accesarea programelor de ucenicie pentru adulți

Cu toate că ucenicia la locul de muncă a fost legiferată cu aproape 20 de ani în urmă, blocajele legislative și reticența angajatorilor...

Angajatorii, reticenți în accesarea programelor de ucenicie pentru adulți